Nu stiu...

Sunt clipe ce dor uneori
Ca o prăbușire brutală
Intr-un abis colosal,
La capătul căruia nu-i nimeni
Să-ți spună, mângâindu-te blând,
Că încă nu ai murit.

Nu știu să rabd,
Să sufăr crescând,
Zi dupa zi, ceas de ceas,
Ca o idee coaptă, matură,
Intr-un noian de gânduri
Crude, confuze, copilărești.


Sunt oameni ce știu
Să accepte tacit și firesc,
Orice durere ieșită în cale,
Să învețe din ea negreșit,
Că viața-i o lupta deschisă,
Cu urme mai adânci decât marea.

Nu stiu să aștept cu răbdare,
O vindecare de dorul cumplit,
Ce sfâșâie în carne tăios,
Ca un pumnal otrăvit
Cu veninul absenței eterne,
De oameni uitati prea curând.