Rătăcire

Rătăcesc neștiută prin vânt,
Pretinzând c-am uitat de iubire,
Amăgindu-mă că nu sunt,
Nicio clipă departe de tine.

Colind răsfirată prin iarbă,
Ca un greiere mic și stingher,
Ce-și face din cântece salbă,
Strigându-și dorul spre cer.

Mă ascund zburând printre fluturi,
Încercând să sorb nectarul din flori,
Și aștept să vii să le scuturi,
Răsfirând parfumul spre nori.

Mă așez neîntrupată pe dorul din tine
Ce se zbate închis în sufletul tău
Încercând să ajungă o clipă la mine,
Lasă-l să vină, e -al meu.

Dacă iubirea ar fi eșarfă

Dacă iubirea ar fi eșarfă,
Ar mirosi a flori de tei,
Și ar foșni ca sunetul de harfă,
Ți-ar dărui răcoarea ei.

S-ar strânge tandru în jurul tău,
Mătasea ei te-ar mângâia,
Ar fi la gâtul tău mereu,
Cât sufletul o va purta.

De s-ar desface într-o zi,
Eșarfele se pierd ușor,
Plutind pe cer o vei zări,
Căci vântul o va lua în zbor.

Să nu regreți plecarea ei,
Eșarfele sunt delicate,
Asemeni florilor de tei,
Ce nu miros la fel uscate.

Îmbrățișării mele îi este frig

Îmbrățișării mele îi este frig,
Tânjește după soare și căldură,
I-e dor de inimi ce se ating,
De doruri ce se țin de mână.

Îmbrățișarea mea nu vrea să fie goală,
De trupul tău mereu să fie plină,
Cum este ceru'-n fiecare seară
De stele vii ce dăruiesc lumină.

Îmbrățișarea mea nu vrea să mai accepte
Nicio secundă în plus absența ta,
Deschide-ți brațele n-o face să aștepte,
Primește-o și oferă-i dragostea.

Sursa foto-Internet

Satul de altadat'

Mi-e dor de satul de altadat' ,
Cu roua vie in dimineti de vara,
Cu noi copiii la scaldat,
Cu galagie in ulite pe seara.

Mi-e dor de fructele in parg,
Ce imi zambeau jucand pe ramuri,
De oamenii muncind cu sarg,
Sa aibe ce-aseza in geamuri.

Mi-e dor sa stau pe prispa iara,
Sa-mi cante greierii in urechi
Sa simt ca am dormit afara,
Sa numar stelele perechi.

Mi-e dor de tot si de bunica,
Femeia blanda de la sat,
Ce aduna in sortu-i ca furnica,
Seminte sa le puna la uscat.

Mi-e dor de viata din copilarie,
Traita acolo, la bunici in sat,
De gustul painii de la brutarie,
Un gust cum altul n-a mai existat.

Mi-e dor de satul nostru viu,
Neintinat de viata de oras,
Mi-e dor copil din nou sa fiu,
Si sa raman in sat urmas.

Alegere

Te-am ales pe tine,
Să fii miezul dorului meu,
Te-am închis în mine,
Căci fără tine nu-s eu.

Te-am ales pe tine
Să fii al poveștii erou,
Te rescriu din mine,
Când ești departe mi-e greu.

Te-am ales pe tine,
Fără să știu ce va fi,
Când ești cu mine mi-e bine,
Mai rămâi orice-ar fi.

Eu și David

- Tu știi de ce soarele e rotund?, mă întrebă cu inocență copilul pe care nu l-am avut niciodată, stând rezemat de sufletul meu, dornic de el și jucându-se nostalgic cu franjurii destrămați ai instinctului matern, inexistent în interiorul meu, poate altfel față de sfera normalității feminine.
- Pentru că este perfect, așa cum ai fi fost și tu dacă te-ai fi conturat într-o minune vie a acestei planete, i-am răspuns eu mângâindu-i obrajii catifelați, calzi și parfumați ca o noapte de vară.
- Nicidecum, îmi răspunse el serios, ca un adevărat deținător al absolutului universal. Pentru că, dacă ar fi fost pătrat, noi oamenii l-am fi acuzat pe nedrept că ascunde pe la colțuri lumină și căldură.
-Ești un fin cunoscător al naturii umane, i-am zâmbit eu amuzată de răspunsul lui atât de categoric.
- Cum ai fi vrut să mă cheme, mă întrebă el ignorându-mi ironia sau poate neînțelegând că și ea face parte din datul uman.
-Nu mi-ar fi plăcut să te cheme în niciun fel, te-aș fi strigat simplu, copile, până când ai fi putut să-ți alegi numele care să ți se potrivească, ca un înveliș perfect pentru un conținut pe măsură.
-Cred că aș fi vrut să mă cheme David.
-De ce David?
-Mi se pare că sună puternic și hotărât și că emană forță și determinare.
-Pare ca și cum "nu ai fi fost adus pe lume" ci " venit pe lume".
-Păi poate asta este cea mai mare diferență între oameni. Unii sunt aduși pe lume oarecum împotriva voinței lor și nu vor ști niciodată de ce se află aici, petrecându-și întreaga existență încercând să descopere ce caută pe acest pământ, iar alții sunt veniți pe lume nu ca să se regăsească, ci să îndeplinească misiunea pentru care au poposit aici timp de o existență.
-Acum înțeleg de ce nu am fost mamă, i-am răspuns eu sărutându-i creștetul nenăscut și zâmbind îngăduitoare : Sunt doar un om adus pe lume și am altceva mai modest de făcut.

Tentații învinse

Foamea mă-nbie să gust din iubire,
Ca dintr-o bucată aburindă de pâine,
Pe care am primit-o cerșind umilită
La o răscruce de drumuri pustie.

Respir cu nesaț mirosul de tihnă
Ce se degajă din miezu-i pufos,
Mi-e teamă să mușc din ea o frântură,
Căci foamea e mare și gustul divin.

Mai bine s-aștept să treacă ispita,
Să vindece pofta iscată de dor,
Păstrând neatinsă bucata de pâine
A cărei aromă se cheamă iubire.

Păstrată e pâinea, salvată iubirea,
Viața continuă și foamea a pierit,
Rămân cu regretul din gustu-i pierdut,
Căci pâinea e veche, iubirea a apus.

De nu mă mai vrei...

De nu mă mai vrei
Dăruiește-mă soarelui,
Ne vom consola amândoi,
El, visând la luna lui,
Eu, la povestea cu noi.

De nu mă mai vrei,
Dăruiește-mă mării,
Ne vom accepta amândouă,
Ea, vuind în liniștea serii,
Eu, plângând pân' la rouă.

De nu mă mai vrei,
Dăruiește-mă nopții
Ne vom rătăci împreună,
Ea, abandonându-se sorții,
Eu, tânjind după lună.

De nu mă mai vrei
Dăruiește-mă nouă,
Ne vom regăsi într-o zi,
Într-o viață sau două,
Vei simți că mă ști.

Adună-mă din tot ce ești

Adună-mă din ochii tăi,
Captivă lor pentru vecie,
Închisă în ei cu lăcomie,
Când mă zăresc printre femei.

Adună-mă din palma ta,
Izvor de caldă mângâiere,
Ca în amurg o adiere,
Când poposește asupra mea.

Adună-mă din glasul tău,
Ecou firav răsfrânt în șoapte,
Ce hoinăresc în miez de noapte
Și se ascund în visul meu.

Adună-mă din tot ce ești,
Tu poți reface un întreg,
Frânturi de eu ce nu se șterg,
Din filele unei povești.