De ce sa fii tu stapanul meu ?

No man is good enough to be another man’s  master (William Morris)

Cine sunt eu să fiu stăpânul altui om, îcercând să îi manipulez convingerile, ideile, sentimentele, modul de viață, invadându-i intimitatea sau spatial personal, nimicindu-i fragila încredere  în sine, năruindu-i în cap speranțele  că își poate găsi drumul său în viață bucurându-se de fiecare pas înainte pe care îl face, trăgându-l odios de breteaua cutezanței, pe care eu, ipocrita, i-o neg dar în același timp i-o invidiez.
Eu sunt un simplu muritor, carne efemeră , mirosind a obișnuit atât de tare încât uneori sunt nevoită să țin nasul pe sus ca să inspir și altceva decât rutină. Eu sunt nimeni și atunci tu, dacă ești seamănul meu, de ce să fii Cineva ? Cine ești tu de fapt, și dacă eu nu pot fi stăpânul tău de ce te-aș lăsa pe tine să fii al meu? Ce te face pe tine mai bun  decât mine în fața celorlalți semeni ai noștri aici pe pământ, și în fața lui Dumnezeu acolo sus? Dacă eu am misiunea mea modestă, insignifiantă aici pe pământ, și tu ai misiunea ta din aceea imposibilă care te face pe tine să crezi că ești mecanismul central în mașinăria existențială, de ce nu ne vedem noi, muritorule drag, fiecare de misiunile noastre?
Poate că plus-valoarea asta după care tânjim noi atât ca după o aură sacră ne este dată tocmai de capacitatea noastră de a ne accepta limitele condiției umane, frumoase unice, inegalabile tocami prin umilința pe care o degajă.
 Știu că nu este interzis nimănui să aspire să devină un pisc semeț care să fie cu ușurință zărit de acolo de sus, dar hai să fim fiecare piscuri pe drumul nostru, cât de mari vrem noi, și să nu uităm că din când în când de sus din Înaltul Cerului mai sosește falnic și maiestuos câte un fulger care-și cere tributul lui de creste ridicate pe vârfuri ca să pară mai înalte.
Suntem cu toții muritori egali  în fața divinității, dar uneori unora li se pare că atunci când Dumnezeu obosește să privească în jos spre oceanul incandescent de snobbism si prefăcătorie, și își lasă “interimari” aici pe pământ, bate la ușile “celor aleși” pe care surpriză le găsește deja larg deschise, așteptând chemarea auzită doar de ei,  și ascunsă nouă celorlalți muritori, care habar nu avem ce misiune grea au ei : “Să fie Dumnezeu pe pământ”
 Dumnezeu este totuși Dumnezeu și are mandatul său, și acolo sus și aici jos, și el este singurul stăpân. Asa că, dacă noi doi suntem oricum supușii aceluiași Dumnezeu, de ce să să fii tu stăpânul meu?