Primește-mă în gândul tău,
Eu ți-s poveste, tu erou,
Chair de încep cu a fost odată,
Să nu-mi pui capăt niciodată.
Rescrie-mi filă după filă,
Fă-mă să fiu din nou copilă,
Fă-mi din iubire legământ,
Coboară-mi luna pe pământ.
Ridică-mă până la stele,
Și fă-mă să lucesc ca ele,
Refă-mă doar prin încercări
Ce-s risipite-n patru zări.
Unește cerul cu pâmântul
Și zămislește iar cuvântul,
Ce-o să aducă împreună,
Două destine, mână-n mână..
Dă-mi un răgaz de-o clipă
Să nu te mai iubesc,
Și ai să auzi cum țipă,
Spunându-mi că greșesc,
Și sufletul și trupul
Și tot ce-i omenesc.
Și n-o să fie noapte,
Fără să-mi fie dor,
Cu buzele-mi răscoapte
Am să te strig ușor,
Eterul să-ți aducă
Măcar câteva șoapte.
Și rătăcind prin vise,
Am să ajung la tine,
Sper să găsesc deschise,
Ca niște porți divine,
Acele zări din suflet
Ce-ți amintesc de mine.
Am luat din tine o frântură
Să o ascund printre trăiri,
Ți-am dat din mine o picătură,
Port gustul unei mari iubiri.
Ți-am pus pe inimă un semn,
Și am lipit de el o cheie,
Mi-ai scris în suflet un îndemn,
Să nu mai uit că sunt femeie.
Mi-ai pus în visuri un hotar,
Și-ai construit în ele o lume,
Ți-am dat o inimă în dar,
Un talisman fără de nume.
Păstrez din tine tot ce am,
Fără să cer ceva în plus,
Adu-mi din tine ce nu am,
Iubirea ta mi-ar fi de ajuns
Ieri miroseai a iubire ascunsă
Într-un loc tainic din inima mea
Ca un săculeț cu lavandă uscată
Printre așternuturile neatinse de patima ta.
Astăzi miroși a păcat de abia consumat
Printre petale de trandafiri și cioburi de vise
Trup hămesit și lacom de carne încinsă
Scăladt în raze de lună prin fereastra deschisă.
Mâine vei mirosi negreșit a căință,
Ca un eretic întors spre credință,
Convins că ispita ți-a fost mult prea mare,
Tu, înger căzut, cerând îndurare.
Uita-vei de mine, uita-vei de noi,
Fugind de iubire, dar luând-o cu tine,
Ascunsă în gânduri și-ochii tăi goi,
A căror lumină deodată se stinge.
