Din viața mea pieri lumina,
Și trupul mi s-a întunecat,
Habar nu am a cui e vina
Si pentru cine m-ai uitat.
Și rătăcită în plină beznă,
Mă agăț de dor ca de pereți,
Iar atârnată de o gleznă,
Mai port speranța că regreți.
Că în plecarea ta subită,
E neputința de a-ți mai fi,
Aceeași veșnică iubită
Pe care o uiți în zori de zi.
Și de-mi va fi din nou lumină,
Abia atunci eu voi vedea,
Că nimeni nu a fost de vină,
Ci doar atât m-ai vrut în viața ta/
