joi, 29 noiembrie 2018

Viață desculță

         De ce vreme viața mea e desculță. Am descălțat-o într-o zi, mai demult, de propriile inhibiții care-I rodeau neîncetat călcâiele ahilice, făcând-o să sufere și am lăsat-o să pășească prin toate glodurile existențiale pe care primitivismul redus la instinct al propriului destin a împins-o.
Uneori, vieții mele desculțe i-au lipsit confortul și răsfățul conveniențelor sociale în care-și purtase pașii ani la rând, bocânind surd și sec pe dalele civilizate ale închistării de sine. De multe ori s-ar fi întors acolo, dar își amintea declicul lugubru al captivității nemeritate, și atunci, curajoasă și neînfricată, pășea mai departe pe cărări pietruite, pe cărări noroite, pe cărări mult prea uscate și arzătoare, gustând cu nesaț libertatea pașilor făcuți, nu dictați, mărunți și siguri, ca să poată simți sub tălpi totul.
             De multe ori, alte vieți încălțate au privit-o cu milă, spunând cu superioritate ,, săraca viață desculță,,. Dar ea, viața mea, desculță de ceva vreme, le-a întors cu dârzenie privirea și le-a privit cu bogăția de necontestat a tuturor experiențelor pe care, desculță fiind, le-a simțit sub tălpile sale. Mângâierea firelor de iarbă, ițindu-se printre degete, ca o speranță că omul se poate ridica, înverzi, trăi oriunde găsește o nișă prin care să-și strecoare visele și aspirațiile spre ,,în sus,,. Căldura nisipului fin, ca o pulbere aurie ce adduce uitare și alinare atunci scufunzi în galbenul lui, ca într-o clepsidră veșnic întoarsă, marcând trecerea timpului dintr-o parte a ta în cealaltă parte a ta, ca niciuna dintre jumătățile tale să nu rămână prea mult goală de tine. Răcoarea și lipmedele ce-ți taie respirația ale unui izvor de munte în care-ți vezi picioarele căutând echilibru peste pietrele de râu colțuroase și aspre, ce-ți mușcă în carne și se înfig semețe ca niște remușcări ale sufletului, făcându-ți să-ți dorești cât mai repede să închei traversarea, să simți din nou soarele, liniștea, pacea alinându-ți și încălzindu-ți din nou viața-ți desculță.
          De ceva vreme, viața mea umblă desculță…și nu îi e rușine de goliciunea tălpilor ei, așa cum, odată, demult, omul nu s-a sfiit de goliciunea trupului, dar a fost speriat de goliciunea minții și a încercat să o îmbrace în cunoaștere, păcătuind.
        O fi greșit el atunci, oi fi greșind eu acum, cine să ne judece ? Doar Dumnezeu de sus și conștiința noastră de jos !

sâmbătă, 24 noiembrie 2018

Jumătatea ta de vis

  
  Te-am căutat cu înfrigurare
  În jumătatea ta de vis,
  Am tot umblat căci noaptea-i mare
  Și să visezi nu-i interzis.
  
  Am rătăcit printre ruine,
  Am scotocit prin amintiri,
  Am încercat să dau de tine.
  Erou al unei mari iubiri.

  Te-am tot strigat până spre zori,
  Păreai plecat într-un alt vis,
  Unul mai bun cu noi fiori
  Să mai iubești nu-i interzis.
  
  Ne-am întâlnit din întâmplare
  Când mă-ntorceam la mine-n vis,
  Țineai de mână o altă floare,
  Să le culegi nu-i interzis.
  
  Și-am înțeles, deși n-ai zis
  Nimic când ochii ni s-au întâlnit,
  Că mi-ai închis drumul spre vis,
  De-acum vei fi de negăsit.
  

sâmbătă, 17 noiembrie 2018

O doamnă

M-am abătut din toamna mea,
Așteaptă-mă, stai, nu pleca,
Hai să pășim tăcuți pe frunze,
Să evităm vorbe confuze.

Să ne-așezăm pe-o bancă rece
Și să privim lumea cum trece,
Să ne mirăm de graba lor,
Unde se duc, mai știu ce vor?

Întoarce-ți capul într-o parte,
De parcă ai privi departe…
De parcă ai aștepta ceva,
O alta viață…în viața ta.

Aruncă-ți ochii către mine,
Zărește-mă, sunt lângă tine,
M-am abătut un pic din toamnă,
Să simți că te-a iubit o doamnă.

marți, 13 noiembrie 2018

În drum spre altundeva




-          Uneori simți că fără un om vei trece întotdeauna pe lângă fericire
-          Ce-ți rămâne atunci de făcut ?
-          Nimic ! Înțelegi, accepți și te întrebi de ce nu ai dreptul să întinzi mâna să îi arâți că el este fericirea ta
-          Pentru că ai învățat să iubești fără să fii fericită ?
-          Nu, pentru că nu poți ști niciodată dacă fericirea ta este identică cu cea a omului iubit.Poate că el este deja fericit așa, fără iubirea ta.
-          Spune-i că-l iubești.
-          Nu e de ajuns, e ca și cum i-ai spune unui copil o poveste pe care a mai ascultat-o o dată, de două ori. Tu spui același lucru, dar el o să adoarmă mai greu. Unii părinți înțeleg să schimbe povestea, alții doar se supără pe copil…
-          Și atunci ?
-          Atunci continui să treci pe lângă fericire, până la sfârșit…
-          Sau o schimbi !
-          Fericirea nu se poate schimba, doar oamenii care trec pe lângă ea.
-          Hai, spune ceva !
-          Nu pot, tocmai a trecut fericirea mea, în drum spre altundeva…


sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Cine a decis că pleacă

Aș spune lumii că te vreau,
Să-mi fii iubire-n astă seară,
Dar n-am de ce lumii să dau
Pentru ce vreau vreo socoteală.

Aș cere lumii iar să-mi fii
Măcar iubire pentr o zi,
Dar n-am de ce să-i cer ceva
Ce simte doar inima ta.

Aș cere lumii să te întoarcă,
Nici să nu simt că ai plecat,
Dar nici nu știu de m-ai uitat,
Cine a decis că pleacă, pleacă !

joi, 1 noiembrie 2018

Ți-aș cere

  
     Ți-aș cere dragostea înapoi
  Ar fi de ajuns pentru amândoi,
  Dar habar n-ai pe unde ai pus-o,
  Și poate crezi că mi-ai adus-o.
  
  Ți-aș cere dorul înapoi,
  Ar fi de-ajuns cât pentru doi,
  Dar ție nu-ți mai este dor,
  Și atunci să pleci e mai ușor.
  
  Ți-aș cere totul înc-o dată,
  Ar fi de-ajuns cât viața toată,
  Dar tu n-ai vrea să retrăiești,
  Ce-ai mai iubit să mai iubești.
  
  Ți-aș cere dacă ar fi să ai,
  Măcar o clipă-n plus să-mi dai,
  Ar fi de ajuns să înțelegi...
  Eu mai rămân, chiar de tu pleci.