Mi-am simțit sufletul întristându-se, și m-am grăbit să-i cert neliniștea și frământarea.
M-a rugat să îl las să dea ochi cu tristețea o vreme, măcar atât timp cât ploaia va bate în geam, picătură cu picătură, reamintindu-mi de lacrimile care acum o vreme băteau în poarta lui, strecurându-se uneori chiar pe sub ea, ca un râu curat în drumul lui nerostit.
Am fost furioasă pe el și am pus dorința lui pe seama venirii toamnei. A sosit iar toamna, și ne-am repezit cu toții ca niște ibovnici atrași de parfumul ei bogat în miresme, să îi cântăm serenade sub balcon, loviți subit de nostalgie și amuțiți de frumusețea ei.
A venit toamna, și am văzut suflete până nu demult electrizate de euforia, dinamismul și romantismul verii, căreia îi preaslăveau incandescența și adierile de noapte sub clarul de lună, repezindu-se să îmbrățișeze venirea toamnei, minunata ruginie, ce ascunde între faldurile rochiei ei galben arămii nostalgii, regrete și tristeți ce vor ieși la lumină odată cu primii nori morocănoși instalați pe cerul lăsat albastru nepătat de plecarea verii, odată cu primii stropi de ploaie interminabilă, rece, măruntă, cu primele dimineți încărcate de brumă.
A venit toamna și deși se spune că Raiul e undeva acolo, sus, ca simbol al intangibilității lui de către noi muritorii, care sperăm că într-o zi vom intra maiestuoși pe poarta lui, totuși venirea toamnei a adus cu ea bucăți de rai și le-a răspândit peste tot. Oriunde privești natura este în acest anotimp un colț de rai.
Așa că i-am mulțumit sufletului că în cearta noastră m-a îndemnat să privesc în jurul meu, să ma bucur de frumusețea naturii din acest anotimp ce dăruiește sublim în peisaje și în simțurile noastre încărcate de parfum și arome de neegalat.
Miroase a toamnă ! O simțiți nu-i așa?
