E bine să știi !

E bine să știi că deși zahărul este dulce, atunci când ai gura amară, încărcată de gustul durerilor ce s-au impregnat în cerul gurii, va fi greu să te bucuri necondiționat de dulceață pe care ceilalți o simt, stând la aceeași masă cu tine și savurând nepăsători aceeași prăjitură, lăudându-i aromele, textura și cerând încă o porție în timp ce tu simți că mănânci degeaba.
E bine să știi că deși păsările zboară, făcându-te să le invidiezi libertatea și expansiunea spre cerul albastru la care râvnești să ajungi într-o zi, nu e ușor să fii pasăre călătoare fără să știi unde e de fapt acasă, luandu-ți de fiecare dată rămas bun de la niște locuri, in drumul tău spre altele, pe care nu știi dacă le vei mai găsi la fel, și nici dacă te vei mai intoarce cu bine in cele pe care te pregătești să le lași în urmă.
E bine să știi că deși soarele răsare în fiecare dimineață, nu întotdeauna razele  lui sunt de folos inimilor înghețate sau împietrite, pe care nici bucuria, nici lumina nu le mai pot face să devină ce au fost înainte de ieri.
E bine să știi că deși ieri a trecut și ai ajuns cu bine în minunata zi de astăzi, ea va rămâne în interiorul tău cu toate amintirile care și-au săpat urme adânci în sufletul ca să știi că a fost o zi trăită, nu o zi irosită.
E bine să știi că deși timpul nu se oprește niciodată în loc, chiar dacă te-ai încăpățâna să renunți la măsurarea lui, sunt ani care s-au scurs într-o clipă și clipe care s-au târât ca niște ani, mușcând dureros din interiorul tău erodat de îndoială și frâmântări.
E bine să știi că dacă niciodată nu înseamnă vreodată nici întotdeauna nu e musai să însemne mereu, căci veșnicia și eternitatea, deși sinonime, aparțin lumii de dincolo și nu e pentru noi deocamdată.

Vis rotund

Azi noapte am avut un vis rotund,
Începea cu tine, se sfârșea cu mine,
Se făcea că ne iubeam în gând,
Nu voiam să facă mâine.

La început zâmbeai frumos,
Și-mi spuneai că sunt cochetă,
Îmi vorbeai cu glas duios,
Mă făceai să  par perfectă.

Greierii cântau de zor,
Noaptea ne-nvelea discretă,
Stelele sclipeau a dor,
Ca-ntr-o iubire secretă.

Miezul nopții ne cuprinse,
Într-un val de pasiune,
Vorbele păreau nestinse,
Mă doreai ca pe-o minune.

Mai târziu visul s-a frânt,
Tulburat de zori și rouă,
Te-ai întors la tine-n gând,
Alergând spre ziua nouă.

Azi noapte am visat rotund,
A început cu tine, s-a sfârșit cu mine,
M-am trezit din el plângând,
Departe de tine, într-o zi de mâine

Rugăminți

Aprinde lumina din mine iubite,
E încă o seară în sufletul meu,
Și chiar de-i o noapte fierbinte,
Mi-e dor de lumină din nou.

Închide fereastra din tine iubito,
E atât de rece în inima mea,
Și oricât de mult am dorit-o,
Noaptea aceasta-i de gheața si ea.

Aprinde și focul din mine iubite,
Mi-e dor de văpaia iscată de el,
Să ardă în mine foc bun și cuminte,
Durerea să ardă odată cu el.

Închide ferastra odată iubito,
Căci vântul ne stinge tot focul din noi,
Rafala-i tăioasă în trup am simțit-o,
Căci el e puternic si noi suntem goi.

Ascultă tăcerea cu mine iubite,
Lumina și focul se aud între noi,
Lucind și trosnind în noaptea cuminte,
Ca un ecou al iubirii în doi.

Ascultă și vântul de-afară iubito,
Fereasta închisă îl ține departe,
Căldura-ți din suflet de el am ferit-o,
Răceala din mine dispare în noapte.

Fă-mă să zbor !

Sărută-mi tâmpla zvâcnind
Sub povara gândurilor înghesuite timid,
Simte-le pulsația gingașă și fină,
De gânduri frumoase, lipsite de vină.

Ascultă-le taina rostită-n tăcere,
Alege-o pe aceea ce-ți face plăcere,
Și gustă-i dulceața de gând inocent,
Ce-ți intră în carne cu ritmul lui lent.

Sărută-mi ochii o clipă închiși
Visând la iubirea ce-i ține aprinși,
Simte-le licărul iscat de credința,
Că vezi în ei dorul și nu doar dorința.

Privește-le viața închisă sub pleoape,
Primește-o în brațe și ține-o aproape
De inima-ți bună ce bate ritmat,
Tic-tacul iubirii în vene vărsat.

Sărută-mi buzele de dragoste pline,
Las-o să curgă, să verse în tine,
Acceptă-le suflul, inspiră-l cu dor,
Păstrează-mă în tine, fă-mă să zbor.

Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
　　　


http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667

Gorunul meu viu !

L-am cunoscut de curând, într-una din călătoriile mele într-un loc în care am știut dinainte de a ajunge, că o să fie locul de care am nevoie ca să simt liniștea și să mă umplu de energie pozitivă. Despre el nu știam nimic, cred că îl mai zărisem în niște fotografii, dar nu-i dădusem prea multă importanță, pentru că, deși părea falnic, era totuși prea uscat, prea asemănător cu mine.
Când gazda mi l-a prezentat încântată de schimbarea care se produsese cu el, am privit în direcția lui, și cuvintele ei, adresate mai mult tovarășei mele de călătorie, care deja îl cunoștea, au făcut să fiu mai atentă mai degrabă la poziționarea lui pe versantul din fața noastră decât la înfățișarea lui în sine.
Seara a trecut liniștită și am uitat de eroul poveștii mele, până a doua zi dimineață când am ieșit în curtea pensiunii să mă bucur de susurul pârâului și de răcoarea dimineții. Atunci, fără să vreau, privirile mele s-au îndreptat către el și l-am recunoscut cu ușurință aducându-mi aminte de cuvintele din ajun :
- Știi, gorunul acela uscat de atâția ani a înverzit ! Și-n clipa aceea am simțit că îmi dă binețe, recunoscându-mă la rândul lui, că împărtășim aceeași evoluție la scări diferite.
Și el fusese cu mult timp în urmă un gorun falnic, plin de sevă care hrănea verdele frunzelor lui de sus până jos, așa cum și eu îmi aminteam că fusesem un om plin de viață care se bucurase de liniște și armonie, de anii tinereții și de bucuriile lor.
Apoi, o furtună, un trăznet, o suferință neștiută de nimeni îl uscase. Poate dacă l-aș fi întrebat mi-ar fi spus, așa cum și eu am spus ori de câte ori am fost întrebată, dar amintindu-mi că fiecare răspuns a durut, am renunțat să întreb pentru că nu-mi folosea la nimic să știu, fiind  mai important să înțeleg, să accept, să respect o durere. A înclinat din crengi, mulțumindu-mi. Și-apoi, cu fiecare zi care trecea îl simțeam tot mai aproape de mine, căci devenise gorunul meu viu, cel de la care trebuia să învăț că dacă el reușise să înverzească după zeci de ani de uscăciune și eu puteam să renasc după clipe de agonie, după luni, aproape ani de colapsuri repetate în vidul tristeții și neputinței de a mă bucura de viață.
E drept că și lui îi trebuiseră mulți ani ca să vrea să fie verde din nou, dar atunci când simțise că poate înmuguri iarăși, o făcuse simplu și firesc fără să îi pese de întrebările celorlalți copaci din jurul lui. "Nu ești prea bătrân să mai înverzești acum?"
Și mai e ceva care m-a impresionat în lupta lui câștigată. Faptul că oamenii din regiune nu l-au considerat inutil și nu l-au transformat în lemne de foc, l-au acceptat așa cum era în amintirea a ceea ce fusese odinioară.
Asta cerusem și eu oamenilor din jurul meu, să mă accepte așa cum rămăsesem în urma arșiței care-mi uscase o vreme sufletul, și să aștepte momentul când are să mi se facă dor de muguri. Unii au înțeles și m-au ajutat să mi-i doresc din nou, alții nu, și recunosc cu regret că aceia au și ieșit din viața mea pentru că am învățat să fiu eu și nu altcineva.
Gorunul a foșnit ca să-mi dea de înțeles prin verdele frunzelor lui că viața este a fiecăruia dintre noi, și o trăim așa cum știm și cum vrem, nu cum ne-o cer alții. Și foșnetul lui și-a găsit ecoul în cuvintele minunate ale gazdei noastre, un om special care mi-a vorbit despre rolul meu și al voinței mele în propria-mi vindecare : Poți !
Gorunul meu viu este un simbol ala acestei voințe și mă bucur că l-am cunoscut ! Dacă doriți să îl vedeți cât este de frumos și de impunător îl găsiți în Slănic Moldova și poate fi admirat din curte pensiunii Casa Moldavia Best, un loc unde ți se umple sufletul de liniște, bine și frumos cu sprijinul oamenilor deosebiți care administrează acest loc superb.

Și m-am întors către lumină

Și m-am întors către lumină
Fără să știu că m-aștepta,
Căci nu mă mai gândeam să vină,
Și n-o zăream în fața mea.

Mi-am ridicat privirea către cer,
Crezând că este doar o stea,
Din cele care cad și pier
Lăsându-și locul altora.

Mi-am amintit de răsărit,
De zilele când îl trăiam,
Iar soarele și-a amintit,
Că dimineața îi zâmbeam.

Și m-am întors către lumină,
I-am mulțumit că m-a găsit,
Si-am rugat-o să rămână,
Să pot vedea ce mi-am dorit.