luni, 24 ianuarie 2022

O cană cu dor

 Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.


Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Că poți întâlni o iubire amară,

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci,

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce,

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.


Ai zâmbit trist spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea,

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor,

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.


duminică, 16 ianuarie 2022

Învață-mi sufletul să cânte

 Învață-mi sufletul să cânte

Și fă din el o strună de vioară, 

Și răscolit de muzica-i fierbinte, 

Rămâi cu mine astă seară.


Mai toarnă-ți vin într-un pahar, 

Și soarbe-ncet din roșul lui aprins, 

Și de-o să-ți pară gustul un nectar, 

Voi deveni zeița ta din vis.


Și vom păși de mănă în Olimp, 

Simțindu-ne de acum nemuritori, 

Ne vom iubi mereu, uitati de timp,

Netulburați de-ai dimineții zori.

Ne vom întoarce ochii spre pământ, 

Legați de el cu patimă și dor, 

Ca într-un sfânt și tainic legământ, 

Că nu mai suntem trupuri care mor.


Învață-mi sufletul să cânte, 

Și fă din el o coardă de chitară, 

Și adormit pe sânul meu fierbinte, 

Rămâi cu mine până mâine seară. 

vineri, 7 ianuarie 2022

Gânduri

 Mă tot gândesc la ce am fost

Și cât din mine-i fără rost,

La șansa unui început, 

La timpul tot cât a trecut, 

La multele vorbe mărunte, 

La tâmplele-ti acum cărunte, 

La dragostea din ochii tăi, 

La oameni buni și oameni răi.

Mă mai gândesc și la iubire, 

La șansa mea la fericire, 

La pașii goi de pe alei, 

La muritorii prefăcuți în zei, 

La clipele demult apuse, 

La destinații neajunse, 

La un destin trăit pe fugă, 

La plânsul molcom dintr-o rugă.

E prea târziu să mă gândesc, 

La ce-am rămas și nu-mi doresc, 

La amintirile închise

În clipele din nopți cu vise, 

La dorurile mele toate, 

La marea mea singurătate, 

La oamenii ce i-am pierdut, 

La ce-am trăit si m-a durut.