Sosește noaptea în iubire,
Și stelele se-aprind pe cer,
Și pân’ la ultima sclipire
Ne vor veghea, chiar dacă pier.
Răsare luna în iubire,
La ora unui tandru început,
Când orice drum spre fericire,
Pare sublim, ușor și scurt.
Adie vânt de vară în iubire,
E ca o mângâiere caldă și ușoară,
Menit să întețească focul din privire,
Ce inimă și carne par că impresoară.
Și rouă nouă cade în iubire,
În boabe mici, firave și plăpânde,
Răcoarea lor în suflet dă de știre,
Că nopțile nu sunt nicicând rotunde.
Și toate vin și pleacă în iubire,
Ca într-un lung și vessel carusel,
Iar când cobori rămâi c-o amintire,
Și-ai mai fi vrut să fii în el.
Pe strada mea nu e lumină,
Dar nu se face încă noapte,
Iar oamenii așteaptă-n tihnă
Să se aprindă stele coapte.
Pe strada mea nu trec mașini,
Dar viața trece în viteză,
Cei ce așteaptă sunt bătrâni,
Fac din răbdarea lor proteză.
Pe strada mea nu e nici soare,
Nu ai de ce să cauți umbră,
Din când în când el mai răsare,
Și-aruncă câte-o rază sumbră.
Pe strada mea nu sunt nici eu,
N-am locul meu în nicio casă,
Deși aici mă-ntorc mereu,
Încă nu simt că sunt acasă.
Zâmbești dulceag
Privind afară,
E-un dor pe prag
Lăsat de-aseară.
A stat cuminte,
N-a bătut.
Iubrea-ți minte,
Nu l-a vrut.
Ai dat de el,
Când ai intrat
Ca de-un cățel,
Pe prag lăsat.
Ai stat nițel,
L-ai mângâiat,
Cu-n strop din el
Te-ai ridicat.
I-ai mulțumit
Cu glas dulceag,
Că l-ai găsit
Cuminte-n prag.
Dar nu ai vrut
Să-l iei cu tine,
Nu te-a durut
Că nu-i e bine.
Acum privești
Dorul de-afară,
Timid sopțești
Mai vii diseară ?
