Tu spui că dorul o să-mi treacă,
Și-o să te uit apoi, curând,
C-așa-i menit să se petreacă,
Și stelele se sting pe rând.
Tu spui că o să simt din nou
Același lucru înc-odată,
Dar o să fie alt erou
Dintr-un a fost ca niciodată.
Tu spui că totu-i trecător,
Că toate se mai duc în timp,
Că mâine fi-va mai ușor,
Și dragostea-i un anotimp.
Tu spui orice, dorind să pleci
Cu fruntea sus, lâsând în urmă,
Un dor nespus și lacrimi reci,
Regrete-n suflet care scurmă.
Tu spui ce vrei, dar eu nu zic,
Că totul o să-mi treacă-n zbor,
Pe cerul meu nu e nimic,
Doar chin de aripi care dor.
Picură aspru o ploaie de dor,
O ploaie măruntă, banală și rece,
Ce-și lasă doar frigul,
Și-ți tremură carnea
Și-ți mușcă din suflet
Cu chinuri ce dor.
Din stropii ei molcomi, rotunzi si candizi,
Rămân doar câțiva,
Sub forma de muguri,
In pliuri de suflet,
Ce par să-nflorească
Cu sete de viață si soare avizi.
Îi mistuie rodul deschis către vară,
Ca bobul din spice,
Ce dă înspre pârg,
Recoltă bogată de lacrimi furate
Din ochi galbeni și triști
De fostă fecioară.
Picură aspru o ploaie de seară,
Ce spală amintirea
Și-alină regretul
Că încă un vis a plecat in amurg,
Și poate doar luna
Mai stă să răsară.
Din gândul meu lipsește un fragment
Ce s-a pierdut în drum spre tine,
Un gând hoinar, pe fugă permanent,
Tot rătăcind printre uitări de sine.
Eu îl trimit, dar el mereu se-ntoarce,
Ca dintr-un loc ce n-ar vrea să rămână,
Ca dintr-un suflet unde nu e pace,
Și-n care mii de alte gânduri se adună.
Cu gândul tău de-ar vrea să zăbovească,
Tu ești grăbit și să-i vorbești n-ai vreme,
Și nu-nțelegi cum gând cu gând să se găsească,
De-un gând străin și inima-ți se teme.
Din gândul meu lipsește o părticică,
Dar cine știe unde s-a pierdut.
El se întoarce, schipătând cu frică,
Să mi-l primești păcat că tu n-ai vrut.
Toate începuturile par albe,
Neatinse încă de roșul întâmplării
Din atâtea inimi rănite
De veșnicul a fost odată.
Toate poveștile par vii,
Ca niște focuri fremătând în vatră,
Ce se vor stinge înghițând destine,
Cenușa lor în suflet mai rămâne.
Toate iubirile par mari
Ca niște ochi rotunzi de fată
Deschiși candid și-nlăcrimați de dor,
Visând la fericirea nu demult gustată.
Toate sfârșiturile par aspre,
Ca o furtună ce cuprinde întregul,
Și par că ne trag după ele în adâncuri,
Suflete-epave ce nu vor mai pluti vreodată.
Toate începuturile sunt doar începuturi,
Ale unor povești cu noi ca eroi,
Ce pot fi crezute iubiri de o viață,
Sau cât vor dura și nu cât vrem noi.
Împletită cu iubire
Luna stă să se deșire,
Croșetând un vis cu tine
Am uitat parcă de mine.
Firul ei pare să-și lase
Mângâiere de mătase,
Unduiri subțiri și fine,
Zămislesc doru-mi de tine.
Alte fire proaspăt toarse,
Rând pe rând din lună scoase,
Coborâte pe pâmânt
Se-mpletesc la mine-n gând.
Noaptea trece-mpuținată
Luna scade deșirată,
Visul crește înpsre zori,
Roua cade peste flori.
Învelită-n vis de noapte,
Cu parfum de mere coapte,
Ce se scutură din rai,
Eu aștept un semn să dai.
Că-mi deschizi la tine-n vis,
Sufletul mi-l lași deschis,
Și-ntr-o noapte peste-o mie
O să-mi aparții doar mie.
