Viata noua vs viata veche

Trăia odată într-un oraș contemporan, provincial, cu nimic mai frumos sau mai urât decât altele asemenea lui, o viața. Trăind în mediul acesta provincial, era și ea o viața obișnuită, cuminte, echilibrată, rutinată, plină de lucruri mărunte, de responsabilități, sarcini, griji, aspirații, împliniri, neîmpliniri, dorința de schimbare a direcției din care bătea vântul, uneori mai aspru, alteori mai lent ca o briză care o răcorea atunci când avea timpul necesar să facă o pauză ca să privească contemplativ pe drumul pe care îl parcursese aproape pe jumătate.
Mi-amintesc de viața asta, am cunoscut-o, a fost a mea o vreme, destul de mult ca să se lege între noi două o stare de acceptare reciproca a limitelor pe care le aveam fiecare.
Mi-e dor de viata aceea cuminte în care știam cu ochii închiși ce am de făcut, în care puteam să-mi pipăi durerile pansându-le cu speranța că putea fi mai rău.
Mi-e dor de viata aceea pe care o știam pe din afară ca pe un imn sacru ce mă îndemna să o accept, în timp ce și eu o rugam să mă accepte cu toate defectele mele de muritor imperfect.
Viața aceea a dispărut, pe neașteptate, fără ca măcar să își ia rămas bun sau să mă prevină că nu o să mai fie. Aș vrea ca sufletul meu bun să nu se înece de ura plecării ei pe furiș,ca un trădător de așteptări, căci, e drept, mi-a lăsat o viață nouă în locul ei.
Dar viața mea cea nouă nu mai seamănă deloc cu cea veche și mi-e atât de greu să accept,să răspund chemării ei imperative- Trăiește-mă !
Pe cealaltă știam cum, pe aceasta nici măcar nu o bănuiesc. Cealaltă viată mă acceptase, cea nouă încă mă testează, încă îmi arată demonstrativ ce ar trebui să fac ca să-mi fie bine. Iar eu nu vreau încă să mă supun acestei noi stăpâne, poate de teamă, poate pentru că simt că de data asta sunt o rebelă care vrea ca viața să fie un pas în urma ei. Vreau să știu, să nu mă mai ia nimic pe nepregătite, să știu când voi fi din nou abandonată.
Mi-e dor de vechea mea viață pe care o iubeam pentru că se potrivea temperamentului meu de om docil ce trebuie să facă așa. Mi-e teamă de noua mea viață pentru că mă învață să trăiesc pentru mine când eu știam să trăiesc pentru ceilalți, mă învață să țin cont de mine când în cealaltă contam mai puțin, pentru că îmi arată că miza sunt eu, când în cealaltă eram doar o cauză pierdută. Noua mea viață îmi demonstrează în fiece clipă că mă pot bucura de atâta răsfăț, când în cealaltă eram doar amintirea unui cântec de leagăn.
Și poate cel mai important lucru noua mea viață îmi arată și mie cum e să fiu centrul propriului meu univers,când în cealaltă credeam că rolul meu este doar să gravitez în jurul lui.
Dar totuși mi-e dor de vechea mea viață, cea nouă iese din sfera normalității mele