Acum știu

 

Am învățat să nu mă mai tem

De zilele în care m-ai vrea

La milioane de ani lumină

De tine și de sufletul tău.

Am învățat să-ți accept revenirea, 

Cu blândețea resemnată a omului, 

Care știe că în preajma lui iubirea

E ca lumina unei lămpi în întuneric.

Am învățat să zâmbesc cu tristețe

Când dorul de mine îți strânge carnea

Și mușcă cu sete din inima ta, 

Înfrigurându-te ca răcoarea zorilor de zi.

Am învățat și acum știu să tac, 

Să nu-ți tulbur niciodată liniștea, 

Dar fiecare astfel de zi, 

Mai smulge încă o clipă din iubirea mea

Te simt aici, dar ești departe

 

Rămas in gându-mi peste noapte, 

Te simt aici, dar esti departe, 

Aștept s-adorm, s-apari în vis, 

Să mă iubești, cum mi-ai promis.

Pe trupul meu să-ți simt privirea, 

În ochii mei să vezi iubirea, 

Iar gustul meu de mere coapte, 

Să-ți țină loc de tot și toate.

Să simți în carnea ta to jarul, 

Pe buze să-ți rămână amarul, 

De a nu-ți ajunge o noapte-ntreagă,

Să stingi tot focul ce ne leagă.

Și-nvăluit de calde jurăminte, 

Pe sânul meu s-adormi cuminte, 

Cu fața întoarsă spre zenit, 

Ca să nu uiți cât m-ai iubit.

Păstrează tăcerea

Păstrează tăcerea și spune-mi să plec, 

Aruncă-mă-n noaptea strivita de beznă,

Prin întunericul vieții sortită-s să trec,

Cu dragostea-mi roabă legată de gleznă.

Păstrează tăcerea ieșindu-mi din vis, 

Închide-i fereastra cu pocnetu-i surd,

Lăsându-mă în urmă cu dorul închis,

A cărui durere doar eu o aud.

Păstrează tăcerea și mergi mai departe, 

Ca într-o poveste ce încă n-a curs. 

Căci mândru-i erou puterea-și împarte, 

Între aici și acolo, între a fost și s-a dus.

Păstrează tăcerea, e toată de-ajuns, 

Uitatele-ți vorbe mai sunt încă vii, 

Și toate în suflet adânc au pătruns, 

Dar rana lor crudă va trece într-o zi.

Păstrează tăcerea, e mult mai ușor,

În liniștea nopții, nu are ecou,

Și astfel durerea din vise ce mor, 

Rămâne în urma-ți, iubite, din nou.

Și dintr-o dată n-a mai fost la fel

Si dintr-o dată n-a mai fost la fel

Și tot ce cunoșteam mi-a devenit străin, 

Ca dintr-o carte când îi rupi coperta,

Iar fără titlu rândurile-ți par păgâne.

Și dintr-o dată n-am mai fost la fel,

Și parcă am devenit doar umbra 

A tot ce-a fost odată omul,

Pe care doar rutina ii aducea împreună.

Și dintr-o dată timpul s-a oprit, 

Ca dintr-un ceas când clipele s-au scurs,

Și parcă am devenit încremenitele-i secunde,

Închise în minute ce-au uitat să treacă.

Și dintr-o dată chiar și soarele a apus, 

Și ploaia molcom a început să cadă, 

Ca niște lacrimi dintr-un aspru plâns, 

Peste pământul ca o inimă aridă.

Bine ai venit, frumoasă toamnă

 Foșnește vântul ca răspuns, 

Când îl întreb unde s-au dus

Atâtea zeci de anotimpuri, 

Împrăștiate peste câmpuri.

Si frunze-mi cad peste întrebare, 

Se fac grămadă la picioare, 

Bine ai venit, frumoasă toamnă, 

Cu eleganța ta de doamnă.

Așează-te cu noi o vreme, 

Și lasă-ți rodul, nu te teme, 

Vom degusta din ce-ai adus, 

Vom mulțumi Celui de Sus.

Nu te grăbi să te ridici, 

Ne place să te știm aici, 

Cu frumusetea-ți arămie, 

Cu chipu-ți galben de gutuie.

N-aduce frigul peste noi, 

Doar răcorește-ne cu ploi,

Și nu ne pedepsi cu brumă,

Ca pe copii o aspră mumă.

Rămâi cu noi mai multe luni, 

Învată-ne să fim mai buni, 

Să dăruim din ce-am primit, 

Și omului mai oropsit. 

Hai

 Hai, toarnă-ți vin într-un pahar

Și spune-mi că-ți sunt dragă iar.

Sau fă ceva cu poezie,

Și dăruiește-mi fleacul ăla mie.

Apleacă-te să îmi culegi o floare, 

Nici nu contează ce culoare,

Și minte-mă c-al ei parfum

E ca al meu, aici, acum.

Mai spune-mi și că-ți este dor, 

Că timpul trece prea ușor, 

Că ne rămân puține clipe, 

Și lasă-ți dragostea să țipe.

Ecoul ei să spargă norii, 

Lumina ei s-aducă zorii.

Iubirea nostră de-nceput, 

Habar nu am când a trecut.

Hai, toarnă-ți încă un pahar

Și fă din noi al vieții dar, 

Eroi frumoși dintr-o poveste

Al carei fir încă mai este

Am vrut

 Am vrut să-ți spun că mă grăbesc

Și nu mai pot rămâne o zi, 

Că parcă prea încet trăiesc, 

E ca și când nu aș mai fi.

Am vrut să-ți spun că-s o ruină, 

Dintr-un frumos și vechi castel, 

Când părăsită fără vină

Mă simt ca pietrele din el.

Am vrut să-ți spun că voi pleca, 

Pe acelasi drum, către sfârșit, 

Presar în urma-mi dragostea, 

Așa vei ști cât te-am iubit.

Am vrut să-ți spun, dar n-are rost, 

Ce pot schimba două cuvinte, 

Când tot ce e devine a fost, 

Sunt vorbe-n vânt, nu jurăminte.

Din când în când

 Din când în când, pe cer răsare

Nevinovată, câte-un pui de stea, 

Iar pe pământ la fel apare, 

Când nu mai crezi că ar putea,

Să-ți încolțească-n suflet, dragostea.

Din când în când,din cer mai pică, 

Și rouă nouă în zori de zi, 

Iar pe pământ îți este frică, 

Că nu ai mai putea iubi, 

Cum ai făcut-o în altă zi.

Din când în când, si-n cer apune, 

Și soarele ajuns la asfințit, 

Iar pe pământ nu ai cui spune, 

Că lângă tine totul s-a sfârșit, 

Și nu mai ești tu cel iubit.

Din când în când și-n cer renaște, 

Nevinovat, un astru nou, 

Iar pe pământ la fel se naște, 

Altă iubire, cu un alt erou, 

Pe care tu îl crezi, din nou.

Răni

 Din aripile mele picură sânge,

Sunt rănile făcute în ultimul zbor,

Iar în adâncul meu inima plânge, 

Plină de spaimă, iubire și dor.

Știu că n-am să mai zbor niciodată, 

Așa cum știu că răsfirate pe jos, 

Zac sfărâmate amintiri de altădată, 

Și clipe trăite, întoarse pe dos

Iar strigătul meu e-o simplă a durere, 

Închisă-n iluzii  că poartă un ecou, 

Căci orice chemare se stinge și piere, 

Când nu-și întâlnește al iubirii erou

Speranța că regreți

 Din viața mea pieri lumina, 

Și trupul mi s-a întunecat, 

Habar nu am a cui e vina

Si pentru cine m-ai uitat.

Și rătăcită în plină beznă, 

Mă agăț de dor ca de pereți, 

Iar atârnată de o gleznă, 

Mai port speranța că regreți.

Că în plecarea ta subită, 

E neputința de a-ți mai fi, 

Aceeași veșnică iubită

Pe care o uiți în zori de zi.

Și de-mi va fi din nou lumină,

Abia atunci eu voi vedea, 

Că nimeni nu a fost de vină, 

Ci doar atât m-ai vrut în viața ta/

La mine în vis

 La mine în vis

Când ai pășit la mine în vis,

N-ai ciocănit, era deschis.

Căci te-așteptam cu frenezie

Să mă trezești, să mă simt vie.

Te-ai așezat pe-un colț de gând,

Mi-ai mângâiat obrazul tremurând,

Și mi-ai șoptit plin de dorință,

Că lipsa mea e-o suferință.

Mi-ai smuls cu patimă un sărut,

Eu ți-am răspuns, căci te-am crezut,

Și chiar visam la o iubire,

Ca și un sclav la dezrobire.

Și legănată-n somnu-mi dulce,

Lăsata-m trupu-ți să se culce,

Pe sânul meu, strivit ușor,

De buzele-ți tânjind de dor.

Iar șoaptele-ți rostind cuvinte,

Mă amăgeau cu jurăminte,

Ce aveau să piară dimineață,

Când totul se trezea la viață.

Și tot așa, cu încă-un vis

În somnul meu lăsat deschis,

Eu te aștept să vii, iubite,

Doar nopțile mi-s fericite.

Cioburi de gânduri

 Dacă aș putea,

mi-aș smulge gândurile,

unul câte unul,

și le-aș presăra,

ca pe niște flori sălbatice

cu indiferența in urma mea.

M-aș ascunde apoi,

intr-un ungher obscur

din conștiința ta,

și te-aș privi

cum calci neștiutor peste ele

în drumul tău paralel cu al meu.

Poate că unul

mai îndrăzneț ca restul

se va înfige dureros

in talpa-ți piciorului

făcându-te să te oprești

pe neașteptate.

Ce femeie nechibzuita

își risipește astfel gândurile

in plină cărare?

Vei gândi schiopătând,

Către cea mai apropiată

margine de suflet

cu talpa sângerând.

Una care doar te vede

trecând prin dreptul

dorului ei uscat de așteptare,

și pentru care tu

de foarte mult timp

nu mai ai niciun gând.

Iubito, tu, cea mai frumoasă

 Iubito, tu, cea mai frumoasă,

Cu umăr gol și-acoperită coapsă, 

În trupul tău sălășluiesc mistere, 

În ochii tăi se-ascunde un zâmbet de plăcere.

În mintea mea mocnește-o aventură, 

Dar inima-ți nutrește o iubire pură, 

Parfumul tău profund mă ispitește, 

Și ai un gust ce pururi înrobește.

Iubito, tu, în veci frumoasă, 

Când gura mea pe trupul tău apasă, 

Iar tu tânjești după cuvinte, 

Mă simt pierdut în mii de jurăminte.

Și ți-aș promite și Pământ și Rai, 

Din tine înc-un strop să-mi dai,

Și noaptea cât ne-ar fi de lungă,

Cu tine n-are cum să îmi ajungă.

Iubito, tu, și-acum rămasă, 

Întreagă chiar de-ai fost culeasă, 

Căci rodul tău e-un fruct oprit, 

Acel ceva, mereu tânjit.

În ochii tăi sclipesc lumini, 

Ce-ademenesc spre adâncimi, 

Tot trupul tău îndeamnă la păcate, 

Altele noi în fiecare noapte.

O cană cu dor

 Ți-am pus în față o cană cu dor

Și te-am îndemnat : Gustă!

Cum ție nu-ți place dorul amar,

Ai mestecat în ea zâmbind întrebător,

Ai rezemat lingurița de marginea-ngustă,

Și-ai mai cerut un cub de zahăr măcar.

Ți-am spus atunci că viața nu-i dulce,

Că poți întâlni o iubire amară,

Pe care nicicând n-ai s-o poți îndulci,

Dar pe care va trebui s-o porți ca pe-o cruce,

Ca un păcatos uitat în afară

Din Raiul promis c-ar veni.

Ai zâmbit trist spre cana cu dor,

Întrebându-te cum s-ar putea bea,

Căutând o scăpare în dulcele mierii.

Acum vei ști că dorul nu e ușor,

Că amarul lui e întotdeauna așa,

Ca o zi de toamnă în mijlocul verii.

Învață-mi sufletul să cânte

 Învață-mi sufletul să cânte

Și fă din el o strună de vioară, 

Și răscolit de muzica-i fierbinte, 

Rămâi cu mine astă seară.

Mai toarnă-ți vin într-un pahar, 

Și soarbe-ncet din roșul lui aprins, 

Și de-o să-ți pară gustul un nectar, 

Voi deveni zeița ta din vis.

Și vom păși de mănă în Olimp, 

Simțindu-ne de acum nemuritori, 

Ne vom iubi mereu, uitati de timp,

Netulburați de-ai dimineții zori.

Ne vom întoarce ochii spre pământ, 

Legați de el cu patimă și dor, 

Ca într-un sfânt și tainic legământ, 

Că nu mai suntem trupuri care mor.

Învață-mi sufletul să cânte, 

Și fă din el o coardă de chitară, 

Și adormit pe sânul meu fierbinte, 

Rămâi cu mine până mâine seară. 

Gânduri

 Mă tot gândesc la ce am fost

Și cât din mine-i fără rost,

La șansa unui început, 

La timpul tot cât a trecut, 

La multele vorbe mărunte, 

La tâmplele-ti acum cărunte, 

La dragostea din ochii tăi, 

La oameni buni și oameni răi.

Mă mai gândesc și la iubire, 

La șansa mea la fericire, 

La pașii goi de pe alei, 

La muritorii prefăcuți în zei, 

La clipele demult apuse, 

La destinații neajunse, 

La un destin trăit pe fugă, 

La plânsul molcom dintr-o rugă.

E prea târziu să mă gândesc, 

La ce-am rămas și nu-mi doresc, 

La amintirile închise

În clipele din nopți cu vise, 

La dorurile mele toate, 

La marea mea singurătate, 

La oamenii ce i-am pierdut, 

La ce-am trăit si m-a durut.