Mulțumesc tuturor celor care și-au rupt câteva minute din tumultul lor cotidian pentru a pătrunde preț de o clipă într-o altă lume generată de scrierile de pe acest blog.
Inspirate de trăiri și experiențe autentice ale unui om care a început să scrie fără să știe că poate face asta, încurajată și susținută de părerile voastre, cei care ați parcurs din materialele de pe blog,toate poveștile, articolele și mai ales versurile mele au avut un dublu rol :
Pentru mine au însemnat găsirea acelui drum dinspre întuneric spre lumină, ca formă de exteriorizare a ceea ce sufletul meu încă mai era în stare să simtă, să trăiască, să iubească, să (re )găsească.
Pentru voi, cititorii, unii fideli încă de la apariția lui a însemnat, sper din tot sufletul posibilitatea de a vă redescoperi emoțiile și experiențele în multe din aceste scrieri, și de ce nu, dobândirea certitudinii că binele, sensibilitatea, iubirea și dorul sunt atât de frumoase și merită împărtășite.
Dacă la capătul lecturii vreunuia din aceste materiale citite ați reușit să rămâneți pe gânduri, spunându-vă cu toată sinceritatea “și eu am simțit asa, și mie mi-e dor,și eu încă iubesc, și eu pot trăi asta... ”, atunci înseamnă că misiunea lor a fost atinsă! A lor și a mea, ca intermediar între sufletul meu și sufletul vostru, cei cărora le-am dăruit necondiționat o bucățică din lumea mea interioară.
Zilele astea blogul a ajuns la 100 000 de vizualizări. Nu știu dacă este mult sau puțin, dacă voi mai scrie sau nu, dar astăzi vreau să mă bucur alături de voi de reușita noastră a tuturor celor care au încercat măcar o dată “ zborul în suflet “.
Vă mulțumesc !
duminică, 30 octombrie 2016
sâmbătă, 29 octombrie 2016
Inima mea vs inima ta
Inima mea s-a făcut mică,
Cât să încapă în inima ta,
S-a strecurat tiptil, fără frică,
S-a așezat cuminte în ea.
Inima ta s-a făcut mare
Cât s-o încapă întreagă pe-a mea,
Și-a acceptat-o ca pe-o favoare,
Lăsând-o să simtă ce e în ea.
Inima mea a bătut în a ta
Cu bătăi mici, ușoare, ritmate,
Fără să știe că poartă în ea,
Ecouri de dor, și dragoste în șoapte.
Inima ta le-a primit surâzând
Și le-a închis în bătăile ei,
Le-a transformat pe toate în gând,
Le-a dăruit ochilor mei.
Inima mea a rămas în a ta
N-ar vrea să plece de-acolo curând,
Când n-o s-o mai vrei arată-i cumva,
Că alte bătăi așteaptă la rând.
Cât să încapă în inima ta,
S-a strecurat tiptil, fără frică,
S-a așezat cuminte în ea.
Inima ta s-a făcut mare
Cât s-o încapă întreagă pe-a mea,
Și-a acceptat-o ca pe-o favoare,
Lăsând-o să simtă ce e în ea.
Inima mea a bătut în a ta
Cu bătăi mici, ușoare, ritmate,
Fără să știe că poartă în ea,
Ecouri de dor, și dragoste în șoapte.
Inima ta le-a primit surâzând
Și le-a închis în bătăile ei,
Le-a transformat pe toate în gând,
Le-a dăruit ochilor mei.
Inima mea a rămas în a ta
N-ar vrea să plece de-acolo curând,
Când n-o s-o mai vrei arată-i cumva,
Că alte bătăi așteaptă la rând.
marți, 25 octombrie 2016
Prima mea lecție neînvățată în turismul ecumenic
Recunosc că nu l-am agreat niciodată, nu l-am înțeles și cu atât mai puțin practicat. Dar cum toate pe lumea asta au un început, un rost și un moment în care să se întâmple, am trăit de curând o astfel de experiență care s-a dovedit a fi una cu avantaje și dezavantaje pentru sufletul și mintea mea.
A fost o experiență frumoasă care mi-a adus 2 zile deosebite în compania unei prietene pe care D-zeu mi-a scos-o în cale într-un moment în care amândouă aveam nevoie să contăm pe cineva, să ne oferim companie, respect și încredere, construind o prietenie frumoasă din care eu, personal, nu am decât de câștigat.
Cât despre periplul nostru sub denumirea ușor pretențioasă de “pelerinaj”, și pe care eu aș numi-o simplu doar excursie la mânăstiri, m-a ajutat să descopăr niște lucruri interesante despre frumusețea, trăinicia și impactul emoțional al unor așezări monahale, limitarea, simplitatea și de ce nu naivitatea drept-credincioșilor de pretutindeni, care pășesc în incinta lor hotărâți să se roage, să ceară, să spere, să vadă, să simtă rezolvarea problemelor lor pe care le plimbă din mânăstire în mânăstire și acum și altă dată.
Unii se minunau și vorbeau despre misterul așezărilor acestora în locuri singuratice și izolate de celelalte așezări umane, uitând/neștiind, de fapt, că rolul unei astfel de așezări este tocmai acela de a oferi retragere și izolare în scopul regăsirii de sine și că ar fi ridicolă fraza “m-am retras la mânăstire în spatele mall-ului”.
Nu mă dusesem să cer nimic ci mai degrabă să mulțumesc, să ofer respect pentru așezământul Domnului, și să descopăr care locuri fac bine sufletului meu. Și poate acesta ar fi rolul unei astfel de experiențe, acela de a descoperi în care locuri te-ai putea întoarce cu gândul, cu sufletul sau cu trupul atunci când vei dori să-ți găsești liniștea, să-ți oferi răspunsuri frământărilor tale interioare, pentru că mi-a fost clar că un popas de câte o oră în fiecare din aceste locuri nu-ți oferă nici ție și nici bunului Dumnezeu calea de comuniune, de descoperire și de limpezire a sinelui tău.
Nu mă pricep foarte bine, nu am o cultură religioasă foarte vastă, dar în limitarea mea, bazându-mă pe intuiție și simțire cred că sunt anumite energii, anumite chemări care ne atrag spre unele locuri mai mult decât spre altele, și poate ca în urma acestor “pelerinaje” ar trebui să fim atenți să alegem pentru reîntoarcerea noastră acele locuri în care ne-am simțit sufletul încărcat de liniște și energie pozitivă.
Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit (deși pot să-mi asum și riscul acesta), toate sunt deosebite, toate au un ceva care îndeamnă către credință și pioșenie pentru cei care cunosc valoarea termenilor, dar sufletul meu a rezonat în acest periplu Hurezi-Prislop- Sâmbăta de sus cu 2 așezăminte în care am simțit că binele mă îmbrățișează și, că deși sunt pe pământ, sufletul meu “s-a înălțat” la ceruri:Mânăstirea Polovragi și Mânăstirea Lainici. Acolo cred că m-aș întoarce oricând aș avea posibilitatea ca să caut răspunsurile încă rătăcite în interiorul meu.
Cât despre Prislop m-a impresionat frumusețea și măreția ei, dar recunosc că sufletul meu în căutare de liniște și frumos s- simțit obosit de prea multă lume, de prea mult laic, de prea mult business și prea puțină reculegere și înțelegere a faptului că mersul la mormântul părintelui Arsenie Boca înseamnă pioșenie, respect și dragoste pentru cele sfinte nu socializare în statul la coadă și nu împlinirea dorințelor noastre de natură materială.
Ca dezavantaje ale turismului ecumenic aș menționa, poate, doar pericolul în care cad foarte mulți, de a crede că un pomelnic scris, două lumânări aprinse și o mică donație în cutia milei reprezintă cam toată datoria lor către Cel de Sus, îndreptățindu-i să ceară nu să mulțumească, datorie care se încheie odată ieșiți pe poarta lăcașului sfânt, când de fapt adevărata datorie abia atunci începe.
A fost o experiență frumoasă care mi-a adus 2 zile deosebite în compania unei prietene pe care D-zeu mi-a scos-o în cale într-un moment în care amândouă aveam nevoie să contăm pe cineva, să ne oferim companie, respect și încredere, construind o prietenie frumoasă din care eu, personal, nu am decât de câștigat.
Cât despre periplul nostru sub denumirea ușor pretențioasă de “pelerinaj”, și pe care eu aș numi-o simplu doar excursie la mânăstiri, m-a ajutat să descopăr niște lucruri interesante despre frumusețea, trăinicia și impactul emoțional al unor așezări monahale, limitarea, simplitatea și de ce nu naivitatea drept-credincioșilor de pretutindeni, care pășesc în incinta lor hotărâți să se roage, să ceară, să spere, să vadă, să simtă rezolvarea problemelor lor pe care le plimbă din mânăstire în mânăstire și acum și altă dată.
Unii se minunau și vorbeau despre misterul așezărilor acestora în locuri singuratice și izolate de celelalte așezări umane, uitând/neștiind, de fapt, că rolul unei astfel de așezări este tocmai acela de a oferi retragere și izolare în scopul regăsirii de sine și că ar fi ridicolă fraza “m-am retras la mânăstire în spatele mall-ului”.
Nu mă dusesem să cer nimic ci mai degrabă să mulțumesc, să ofer respect pentru așezământul Domnului, și să descopăr care locuri fac bine sufletului meu. Și poate acesta ar fi rolul unei astfel de experiențe, acela de a descoperi în care locuri te-ai putea întoarce cu gândul, cu sufletul sau cu trupul atunci când vei dori să-ți găsești liniștea, să-ți oferi răspunsuri frământărilor tale interioare, pentru că mi-a fost clar că un popas de câte o oră în fiecare din aceste locuri nu-ți oferă nici ție și nici bunului Dumnezeu calea de comuniune, de descoperire și de limpezire a sinelui tău.
Nu mă pricep foarte bine, nu am o cultură religioasă foarte vastă, dar în limitarea mea, bazându-mă pe intuiție și simțire cred că sunt anumite energii, anumite chemări care ne atrag spre unele locuri mai mult decât spre altele, și poate ca în urma acestor “pelerinaje” ar trebui să fim atenți să alegem pentru reîntoarcerea noastră acele locuri în care ne-am simțit sufletul încărcat de liniște și energie pozitivă.
Nu aș vrea să fiu înțeleasă greșit (deși pot să-mi asum și riscul acesta), toate sunt deosebite, toate au un ceva care îndeamnă către credință și pioșenie pentru cei care cunosc valoarea termenilor, dar sufletul meu a rezonat în acest periplu Hurezi-Prislop- Sâmbăta de sus cu 2 așezăminte în care am simțit că binele mă îmbrățișează și, că deși sunt pe pământ, sufletul meu “s-a înălțat” la ceruri:Mânăstirea Polovragi și Mânăstirea Lainici. Acolo cred că m-aș întoarce oricând aș avea posibilitatea ca să caut răspunsurile încă rătăcite în interiorul meu.
Cât despre Prislop m-a impresionat frumusețea și măreția ei, dar recunosc că sufletul meu în căutare de liniște și frumos s- simțit obosit de prea multă lume, de prea mult laic, de prea mult business și prea puțină reculegere și înțelegere a faptului că mersul la mormântul părintelui Arsenie Boca înseamnă pioșenie, respect și dragoste pentru cele sfinte nu socializare în statul la coadă și nu împlinirea dorințelor noastre de natură materială.
Ca dezavantaje ale turismului ecumenic aș menționa, poate, doar pericolul în care cad foarte mulți, de a crede că un pomelnic scris, două lumânări aprinse și o mică donație în cutia milei reprezintă cam toată datoria lor către Cel de Sus, îndreptățindu-i să ceară nu să mulțumească, datorie care se încheie odată ieșiți pe poarta lăcașului sfânt, când de fapt adevărata datorie abia atunci începe.
duminică, 23 octombrie 2016
Linia vieții
Mi-am scos linia vieții
Din palma-mi sângerândă,
Și-am înfășurat-o toată
De glezna-ți austeră,
Ca un tribut de pace,
Plătit pentru sclavia
Ce te-a-nrobit o vreme,
Lăsându-ți urme fine,
Căci și iubirea doare.
Mi-am scos linia vieții,
Fără să știu că poate,
Greșit-am locul ei,
Căci de-a plecat din palmă,
Dorea o altă mână,
În care să se nască
Ca o fecioară bună
Ce nu-și poate dori
Păcatul înrobirii tale.
Mi-am scos linia vieții,
Pe cea din palma stângă,
Și am rămas orfană,
Trăind fără de viață,
Căci ea-i acum la tine,
De glezna-ți stă legată,
Ca o liană fină, ușoară și suavă.
Să n-o desfaci vreodată,
Căci ți-ar muri în palmă.
Din palma-mi sângerândă,
Și-am înfășurat-o toată
De glezna-ți austeră,
Ca un tribut de pace,
Plătit pentru sclavia
Ce te-a-nrobit o vreme,
Lăsându-ți urme fine,
Căci și iubirea doare.
Mi-am scos linia vieții,
Fără să știu că poate,
Greșit-am locul ei,
Căci de-a plecat din palmă,
Dorea o altă mână,
În care să se nască
Ca o fecioară bună
Ce nu-și poate dori
Păcatul înrobirii tale.
Mi-am scos linia vieții,
Pe cea din palma stângă,
Și am rămas orfană,
Trăind fără de viață,
Căci ea-i acum la tine,
De glezna-ți stă legată,
Ca o liană fină, ușoară și suavă.
Să n-o desfaci vreodată,
Căci ți-ar muri în palmă.
joi, 20 octombrie 2016
Dacă ești om trăiești, dacă ești stea strălucești !
Acum ceva vreme un prieten virtual bolnav și singur mi-a mărturisit că deține o stea, undeva sus pe bolta cerului, ascunsă printre miliarde de altele, așa încât să nu știe nimeni unde se află și cum se poate ajunge la ea.
Pentru că nu l-am crezut, mi-a arătat o fotografie a ceea ce, prăbușindu-se de pe bolta cerească într-o seară frumoasă de vară pe puntea unui vas pe care el se afla, devenise talismanul lui norocos, menit să îl ajute să-și accepte plecarea din această lume într-una mai bună, plecare pe care, deși iminentă, reușise să o înțeleagă să o aștepte fără resemnare, fără revoltă, poate doar cu părerea de rău pentru ce lasă în urma sa.
Auzisem vorbindu-se de multe ori despre stele căzătoare, despre cum arată ele când își încheie călătoria spre pământ dar nu văzusem niciodată una, și nici acum nu pot declara cu certitudine că am văzut una de-a adevăratelea, ci doar o reprezentare digitală a unei foste stea. Părea un bloc de piatră închisă la culoare, rece și întunecată, dar în același timp părea garanția unei minuni, a unui miracol ce ar fi putut să țină un om în viață, să îi amâne plecarea cât mai mult timp.
Omul acela mi-a promis atunci că într-o zi, neprecizând însă în care existență, îmi va pune în palma mea, deasupra liniei vieții, ca o punte intre ce a fost și ce va fi, o bucățică din acea stea, ca pe o moștenire generoasă de care să mă bucur, eu cea mai norocoasă decât el, care încă nu am o plecare stabilită, despre care să știu.
Era o promisiune deșartă pentru că amândoi știam că nu aveam să ne întâlnim niciodată în această lume, pe care am împărțit-o o vreme trecând necunoscuți unul pe lângă celălalt, dar mințindu-ne asumat că acest lucru ar fi posibil ca să nu stricăm vraja schimbului de stele.
A trecut ceva timp de atunci și o vreme ochii mei l-au căutat printre trecători, sperând că talismanul lui norocos i-a readus sănătatea pierdută, apoi am început să îl caut pe cer, convinsă fiind cumva că a ajuns deja acolo, sus printre celelalte stele, în locul celei pe care a lăsat-o aici, pe pământ, doar că nu voi ști niciodată unde se află pe cer, așa cum nu am știut niciodată cine a fost aici pe pământ.
Și cum se spune că nicio întâlnire între două destine nu este întâmplătoare, cred că rolul lui a fost acela de a mă învăța că nimeni și nimic nu este nemuritor, și dacă stelele cad lăsând locul lor altora, și oamenii pier ca o etapă firească în echilibrul universal.
Cerul nu poate susține greutatea atâtor stele, pământul nu poate susține viața atător oameni, doar veșnicia ne acceptă pe toți.
Dăcă ești om trăiești, dacă ești stea strălucești !
Pentru că nu l-am crezut, mi-a arătat o fotografie a ceea ce, prăbușindu-se de pe bolta cerească într-o seară frumoasă de vară pe puntea unui vas pe care el se afla, devenise talismanul lui norocos, menit să îl ajute să-și accepte plecarea din această lume într-una mai bună, plecare pe care, deși iminentă, reușise să o înțeleagă să o aștepte fără resemnare, fără revoltă, poate doar cu părerea de rău pentru ce lasă în urma sa.
Auzisem vorbindu-se de multe ori despre stele căzătoare, despre cum arată ele când își încheie călătoria spre pământ dar nu văzusem niciodată una, și nici acum nu pot declara cu certitudine că am văzut una de-a adevăratelea, ci doar o reprezentare digitală a unei foste stea. Părea un bloc de piatră închisă la culoare, rece și întunecată, dar în același timp părea garanția unei minuni, a unui miracol ce ar fi putut să țină un om în viață, să îi amâne plecarea cât mai mult timp.
Omul acela mi-a promis atunci că într-o zi, neprecizând însă în care existență, îmi va pune în palma mea, deasupra liniei vieții, ca o punte intre ce a fost și ce va fi, o bucățică din acea stea, ca pe o moștenire generoasă de care să mă bucur, eu cea mai norocoasă decât el, care încă nu am o plecare stabilită, despre care să știu.
Era o promisiune deșartă pentru că amândoi știam că nu aveam să ne întâlnim niciodată în această lume, pe care am împărțit-o o vreme trecând necunoscuți unul pe lângă celălalt, dar mințindu-ne asumat că acest lucru ar fi posibil ca să nu stricăm vraja schimbului de stele.
A trecut ceva timp de atunci și o vreme ochii mei l-au căutat printre trecători, sperând că talismanul lui norocos i-a readus sănătatea pierdută, apoi am început să îl caut pe cer, convinsă fiind cumva că a ajuns deja acolo, sus printre celelalte stele, în locul celei pe care a lăsat-o aici, pe pământ, doar că nu voi ști niciodată unde se află pe cer, așa cum nu am știut niciodată cine a fost aici pe pământ.
Și cum se spune că nicio întâlnire între două destine nu este întâmplătoare, cred că rolul lui a fost acela de a mă învăța că nimeni și nimic nu este nemuritor, și dacă stelele cad lăsând locul lor altora, și oamenii pier ca o etapă firească în echilibrul universal.
Cerul nu poate susține greutatea atâtor stele, pământul nu poate susține viața atător oameni, doar veșnicia ne acceptă pe toți.
Dăcă ești om trăiești, dacă ești stea strălucești !
marți, 18 octombrie 2016
Povestea gândului
Răsfiră-ți gându-n palma mea,
Vreau să citesc din el ceva,
În gândul meu sunt doar cuvinte,
În gândul tău sunt rânduri sfinte.
Ne vom găsi la capăt de lectură,
Purtând în suflet gânduri aventură,
Un vis frumos în palma-ntinsă,
Ca o făclie-n noapte aprinsă.
Vei recunoaște-n mine propriu-ți gând,
Purtând discret al slovelor veșmânt,
Poveste scrisă în cuvinte mute,
Menită celor care știu s-asculte.
Vreau să citesc din el ceva,
În gândul meu sunt doar cuvinte,
În gândul tău sunt rânduri sfinte.
Ne vom găsi la capăt de lectură,
Purtând în suflet gânduri aventură,
Un vis frumos în palma-ntinsă,
Ca o făclie-n noapte aprinsă.
Vei recunoaște-n mine propriu-ți gând,
Purtând discret al slovelor veșmânt,
Poveste scrisă în cuvinte mute,
Menită celor care știu s-asculte.
vineri, 14 octombrie 2016
Daruire
Dacă mi-ai dărui o oră
Din iubirea-ți nemăsurată
Cu unități banale de timp,
I-aș ascunde minutele
Cât mai adânc în sufletul meu,
Să descoperi mult mai tărziu
Că mi-ai dăruit mult mai mult.
Dacă mi-ai dărui o zi întreagă,
De gânduri frumoase, neîntrerupte
Le-aș culege cu drag rând pe rând,
Le-aș presa între filele poveștii
Ce devin ceas cu ceas mult mai multe,
Și ți le-aș arăta doar la lumina lunii,
În așteptarea fierbinte a răsăritului.
Dacă mi-ai dărui o lună de vară,
Să înceapă cu tine în capătul ei,
Să-i creștem împreună fiece zi,
Ca niște părinți născuți din copii,
Ce nu au uitat taina jocului sfânt,
Sub clarul de lună rotundă și grea
Ca o cireașă trecută de pârg.
Dacă mi-ai dărui un an neînceput,
L-aș păstra închis în calendarul iubirii,
Temându-mă să-i trăiesc fără tine vreo zi.
Dar aș vrea să-i gust măcar diminețile
În așteptarea visătoare a noptilor,
Pe care le știu chiar de nu le-am avut
Niciodată aproape de tine.
Din iubirea-ți nemăsurată
Cu unități banale de timp,
I-aș ascunde minutele
Cât mai adânc în sufletul meu,
Să descoperi mult mai tărziu
Că mi-ai dăruit mult mai mult.
Dacă mi-ai dărui o zi întreagă,
De gânduri frumoase, neîntrerupte
Le-aș culege cu drag rând pe rând,
Le-aș presa între filele poveștii
Ce devin ceas cu ceas mult mai multe,
Și ți le-aș arăta doar la lumina lunii,
În așteptarea fierbinte a răsăritului.
Dacă mi-ai dărui o lună de vară,
Să înceapă cu tine în capătul ei,
Să-i creștem împreună fiece zi,
Ca niște părinți născuți din copii,
Ce nu au uitat taina jocului sfânt,
Sub clarul de lună rotundă și grea
Ca o cireașă trecută de pârg.
Dacă mi-ai dărui un an neînceput,
L-aș păstra închis în calendarul iubirii,
Temându-mă să-i trăiesc fără tine vreo zi.
Dar aș vrea să-i gust măcar diminețile
În așteptarea visătoare a noptilor,
Pe care le știu chiar de nu le-am avut
Niciodată aproape de tine.
miercuri, 12 octombrie 2016
Leagănul iubirii
Să ne-așezăm cuminți în leagănul iubirii,
Ca niște prunci la sânul cald și bun,
Să îmbrățișăm candid chemarea fericirii,
Și să pornim nebuni pe-al vieții drum.
Să nu ne temem că riscăm căderea,
Căci doar de-am sta pe margine privind,
Obișnuitul ne-ar răpi etern plăcerea,
De-a fi trăit din plin, simțind.
Să profităm iubind de zborul nostru,
Și să îl facem cât putem de-nalt,
Iar de-am lovi cu fruntea-n cer vreun astru,
N-ar fi un accident, ci al Nemuririi salt.
Să-i cerem vieții să mai stea o clipă,
Căci nu ne-am săturat trăind,
Și prea trecut-au anii, mulți și-n pripă,
Și n-au ajuns să îi trăim, iubind.
Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
sâmbătă, 8 octombrie 2016
Făt-Frumos s-a resemnat !
Făt-Frumos s-a plictisit,
Să tot vină în pețit,
Făt-Frumos s-a resemnat,
Și-a luat calul și-a plecat !
L-am rugat să nu mai vină,
Nu-s păpușă în vitrină,
Nu-s nici marfă-n galantar,
Nici vreun ceai de la plafar.
Poza mea de la profil,
Nu e bombă cu fitil,
Nu-s minune sau vreo roză,
Nici mușcată sau mimoză.
Sunt un om normal, modest,
Cât se poate de onest,
Și de-oi vrea să mă mărit,
Îl anunț eu, negreșit !
luni, 3 octombrie 2016
Mai stai o clipă...
Mai stai o clipă, nu pleca,
E încă frig în viața mea.
Nici n-am simțit că a fost vară,
Am înghețat seară de seară.
Mai stai o clipă, mai rămâi,
Nu poți pleca tu cel dintâi,
M-aș rătăci, pierdută-n noapte,
M-aș îneca-n singurătate.
Mai stai o clipă, nu te duce,
Căci luna a plecat să-și culce
În apa mării fața-i albă,
Și ne-a unit ca într-o salbă.
Mai stai o clipă, până-n zori
Când roua îți va da fiori,
Te voi lăsa atunci să pleci,
Căci diminețile sunt reci.
Mai stai o clipă, nu pleca,
Se va încălzi și-n viața mea,
Voi înțelege c-a fost vară,
Și te-am iubit seară de seară.
Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
E încă frig în viața mea.
Nici n-am simțit că a fost vară,
Am înghețat seară de seară.
Mai stai o clipă, mai rămâi,
Nu poți pleca tu cel dintâi,
M-aș rătăci, pierdută-n noapte,
M-aș îneca-n singurătate.
Mai stai o clipă, nu te duce,
Căci luna a plecat să-și culce
În apa mării fața-i albă,
Și ne-a unit ca într-o salbă.
Mai stai o clipă, până-n zori
Când roua îți va da fiori,
Te voi lăsa atunci să pleci,
Căci diminețile sunt reci.
Mai stai o clipă, nu pleca,
Se va încălzi și-n viața mea,
Voi înțelege c-a fost vară,
Și te-am iubit seară de seară.
Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
Abonați-vă la:
Postări (Atom)