Cheia longevității în iubire - florile uscate

Uneori am sentimentul că sunt asemănătoare cu o floare uscată presată între filele unei cărți, culeasă mai demult într-o excursie de neuitat și redescoperită acum, după mulți ani.
Mi-am păstrat ceva din înfățișarea de atunci când frumusețea mea a determinat dorința călătorului de a fi ruptă și păstrată între filele unei povești de dragoste scrisă idealist și visător, dar moartea mea s-a produs mai demult. Durerea a fost atunci când neputând să mă împotrivesc plecării mele dintre celelalte asemenea mie, m-am supus destinului, care hotăra că locul meu este într-o carte, presată, uscată, ca amintire a unei călătorii prin timp, și nu să fiu admirată, iubită, dorită pentru culoarea și parfumul meu viu și amețitor.
Acum rolul meu este să stârnesc amintiri despre ce am fost odată, să fiu privită fără să fiu atinsă pentru că m-aș preface într-o pulbere fină, spulberată ușor și rapid la cea mai ușoară adiere a vântului.
Sunt o floare uscată și cine și-ar mai dori să primească în viața lui o astfel de floare când tot ce are de făcut este să întindă mâna și să mângâie petalele unei flori vii, să miroasă parfumul tinereții și vioiciunii, să o mângâie să o strângă la piept, strivind-o voluptos ca pe o comoară neprețuită,  punând-o apoi în glastră, răsfățând-o cu apa și soare.
Sunt o floare uscată, nu am trăit experiența minunată a glastrei, dar nu mai sunt invidioasa pe celelalte surate mai "norocoase" decât mine. Spre "ghinionul" meu eu am supraviețuit. În cazul lor, glastra s-a golit de mai multe ori și alte flori, mereu proaspete, le-au luat locul. Deci dețin cheia longevității în iubire: florile uscate !

Dă-mi înapoi...

Dă-mi înapoi ceasul furat,
Cu toate orele din el,
Nici n-ai venit, că ai plecat,
Ai stat o clipă, doar nițel.

Dă-mi înapoi ziua răpită,
Cu toate razele din ea,
Era frumoasă, însorită,
În ochii tăi se oglindea.

Dă-mi înapoi anii de dor,
Închiși în mii de săptămâni,
Ce au trecut așa ușor,
Părând minute și nu luni.

Dă-mi înapoi viața dorită,
Cu toate zilele din ea,
În preajma ta sunt fericită,
Păstrează-mă în viața ta.

Dă-mi din tine un colț de rai

Dă-mi o clipă în plus,
Împarte-o cu mine,
O secundă ție, o secundă mie.
Iar când ajungem la minut
Să-l împărțim într-un sărut.


Dă-mi ce a rămas minus
Din ce ți-ai dorit să ai,
Fă din prezent un viitor infinit,
Iar când ajungem unde-o fi să fie,
Să-l transformi în viață vie.

Dă-mi din tine un colț de rai,
Fără să te simți sărac
Daruindu-mi doar un pic,
Iar de-o fi să ajungem la capăt de dor,
Să te întorci acasă îți va fi ușor.

Dacă n-ai fi fost...

Dacă nu ai fi fost luceafăr
Ai fi fost negreșit soare,
De răsărit tot ai fi răsărit
Căci bolta te-aștepta să strălucești,
Să dăruiești lumină și culoare.

Dacă nu ai fi fost poet,
Ai fi fost negreșit Om
De întâmplat tot te-ai fi întâmplat
Căci lumea te-aștepta să o rodești,
Așa cum este așteptat un pom.

Dacă nu ai fi fost nimic din ce ești azi,
Ai fi fost negreșit la fel de mare,
Te-ai fi născut să crești și să trăiești,
Căci locul tău a fost o vreme pe pământ
Ca să rămâi mere Nemuritor în zare.

Dacă nu ai fi fost geniu,
Ai fi fost negreșit Spirit,
Căci oamenii te așteptau să oglindești
În versuri calde și suave,
Trăiri, emoții, sete de iubit.

Colțul meu de stea

Mi-e dor de colțul meu de stea,
Aș vizita-o astăzi de-aș putea,
Mi-e dor de locul meu din cer,
M-aș vrea acolo de n-ar fi să pier.

Mi-e dor de Sus, dar eu sunt jos,
Nu pot întoarce un destin pe dos,
Mi-e dor cumplit de cei plecați,
Mult prea devreme Sus chemați.

Mă doare moartea ce se-nfinge-n noi,
Lăsându-ne pe rând de oameni goi,
Căci niciodată viața reaprinsă-n loc,
Nu va mai arde cu același foc.

Astăzi am decis să nu scriu

Astăzi am decis să nu scriu,
Ci doar am găsit niște rânduri,
Și vreau să citesc printre ele.
Sunt frânturi adresate ție,
Pentru că încă nu crezi,
Că povestea din mine,
E doar pentru tine.

Astăzi am decis să nu simt
Pentru că sunt goală pe dinăuntru,
Și goliciunea se revarsă afară,
Pentru că am simțit mult ieri,
Iar ce vreau să mai simt
Voi lăsa negreșit pentru mâine.

Astăzi aș vrea să nu plâng,
Dar lacrimile scriu rânduri
Menite să te facă să înțelegi
Că în absența ta iubesc amintirile,
Clipelor petrecute cu tine.