E frumos, dar e greu să fii mamă !

　　　 Mi-aș fi dorit să fiu mamă. Mi-a trebuit mult să accept în adâncul ființei mele ca nedezvoltarea în interiorul meu a sentimentului matern, generat spontan de aducerea pe lume a unui copil, a avut poate drept consecință modificări majore de perspectivă asupra rolului meu episodic în primul rând aici pe pământ,și apoi,de ce nu, în rândul oamenilor care au intrat sau vor intra în viața mea. Nu aș putea spune că am simțit o traumă majoră descoperind acest handicap personal, dar afirm cu toată luciditatea omului educat și format ca să își înțeleagă calitățile și defectele, că a fi femeie, oricâte realizări și împliniri ar avea, înseamnă a-și atinge desăvârșirea ei ca și creație a divinității pe acest pământ, prin aducerea pe lume a minunii vii care îi conferă calitatea unică și de neegalat dăruită de cuvântul  simplu și sublim: mamă. Am suferit nefiind mamă ? Nu știu, nu m-am gândit niciodată. Am acceptat absența aceea din interiorul meu tacit, fără luptă, ca pe un drum ce îmi fusese dat fără să crâcnesc, obișnuindu-mă treptat cu celelalte compensări din viața mea. Când un alt eveniment traumatic  a stârnit primele rafale de revoltă și m-a scos de pe orbită fără vreo șansă de a mai regăsi vreodată drumul acela, am început să mă gândesc că dacă aș fi fost mamă poate m-aș fi agățat cu mai multă convingere de calea aceea, pentru că aș fi știut că acolo se mai află ceva ce nu este iremediabil pierdut din vechea mea viață.
　　　Nu am invidiat niciodată femeia-mamă mai înzestrată calitativ decât mine prin această capacitate a ei, refuzată mie, de a dărui viață. Dimpotrivă i-am admirat și respectat măiestria cu care se transformă din femeie în mamă. Am admirat de asemenea forța și puterea instinctuală de a-și apăra prelungirea propriei ființe în copilul firav și minunat care are nevoie de ea, mama, să îl apere în această lume obtuză și strâmbă care se oglindește drept și acționează strâmb.
　　　O întâmplare povestită mie recent de una din aceste femei minunate care a știut să fie mamă, uneori chiar și pentru copii pe care nu i-a adus ea pe lume, întâmplare care o marcase prin violența de limbaj la care copilul ei și alți tovarăși de joacă fuseseră supuși de un adult deștept și atotștiutor care considera că deține adevărul absolut în privința educației paterne și civice, m-a făcut să reflectez adânc la câtă tensiune se acumulează în sufletul unei mame atunci când vede cum insensibilitatea, necioplirea și primitivismul de peșteră al adultului lovesc într-o ființă minusculă de doar 5 ani, care a comis monstruoasa, abominabila faptă de a-i stropi accidental cu apă cățelul când oricum fierbeai la 40 de grade, în plină caniculă. Și chiar dacă acel suflet nevinovat într-o joacă copilărească ar fi greșit fiind, poate, o experiență nouă pentru el, să nu găsești tu, "adult cu pretenții de educație și maturitate", resursele necesare să te porți frumos și să îi explici copilului ce a greșit? Se întreba retoric, povestindu-mi, minunata femeie mamă. Și ascultând-o nu am știut ce să spun pentru că nefiind mamă nu m-am putut plia perfect pe suferința ei de a nu fi reușit, împiedicată de rațiune și bună- cuviință, să iasă în apărarea puiului ei suficient de fervent.
　　　Ascultând-o m-am gândit însă că,  dacă acel copil ar fi fost un animăluț din pădure și ea mama lui, adultul acela deștept care ar fi agresat puiul ar fi fost o amintire și nu ar fi judecat-o nimeni,știindu-se ca animalele își apără puii. Zău că eu una nu aș fi judecat-o pe această doamnă dacă ar fi mușcat cu sete din carnea proaspăt stropită a adultului crescut degeaba. Pun pariu însă că întreaga societate civilă ar fi tras-o la răspundere. E frumos, dar e greu să fii mamă. Ferice de cele care reușesc cu adevărat !

Sursa foto -Internet