Și pasul mi se afundă în nisipul fin,
Mă întreb de ce nu pot fi fericită,
Uitând că totul este doar destin.
Destinul: scenariul vieții unui om,
O melodrama tristă dar reala,
O creangă ruptă dintr-un pom,
O inimă rănită în amurg de seară.
Privesc nedumerită către mare,
Un pescăruș atinge luciul ei,
Țipătul lui se stinge în depărtare.
Așezat lângă mine pe nisipul fierbinte
Un copil scurmă fără încetare
Pulberea fină, aurie, praf de uitare.
Așteptăm amândoi ceva ce nu vine
Nici azi și poate nici mâine...
Iar marea vuiește înspumată,
Niciodată, niciodată....
Sursa foto-Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu