Singurătatea ucide !

　　　Am văzut atâta singurătate în ultima vreme în jurul meu, și atât de multa frustrare generată de ea, încât atunci când aud fraze de genul "Singurătatea ucide !" simt că mă cuprind fiori de spaimă, așa cum un copil se teme de balaurul cu 7 capete din anumite povești. Bănuiesc că nu e nimic anormal să te temi de ceva ce nu cunoști sau nu înțelegi, iar eu nu înțeleg ideea de singurătate asumată și apoi lamentată până la stârnirea compasiunii semenilor.
　　　Eu cred că niciun om pe această lume nu este singur, ci doar îi place să creadă că este, ca să se poată plânge mai bine. Cred că însăși Arca lui Noe ca simbol al misiunii ei pe acest pământ a făcut ca singurătatea să fie eradicată din rândul tuturor ființelor.
　　　De ce alegem noi să fim singuri, de ce nu luptăm împotriva singurătății deschizând larg poarta inimilor noastre pentru toți acei oameni pe care i-am putea găzdui acolo? Poate pentru că în subconștientul nostru credem că nu este suficient să lăsăm oamenii să intre fără ca ei să îndeplinească niște așteptări, iar așteptările astea sunt atât de uriașe că nu încap în inimile noastre. Și atunci cum să intre omul acela singur neînsoțit de așteptarea care îî este hărăzită, mai bine să rămână și el afară, păzindu-și așteptarea pe care i-am impus-o cu atât de multă hotărâre.
　　　Poate dacă am înțelege că orice așteptare care planează asupra cuiva exclude mai bine bine de jumătate din șansele ca el să devină un companion pe tărâmul singurătății noastre, am putea schimba ceva. Așteptările sunt personale și le înșirăm în fața potențialilor vizitatori în muzeul înghețat din inima noastră, ca fiecare să și-o aleagă pe aceea pe care se simte în stare să o slujească.
　　　Dar câți dintre noi avem puterea de a ne îndeplini, fără un mare efort propriile noastre așteptări, propriile noastre aspirații? Știu, foarte puțini. Și atunci dacă nouă ne este greu de ce vrem ca altora să le fie mai ușor să îndeplinească niște așteptări care nu sunt ale lor? 
　　　Pentru că ei sunt cei care vor să intre în inimile noastre, iar noi stăpânii nu putem să îi lăsam să intre gratis într-o inimă care oricum fără ei este sortită să rămână goală și pustie. Se creează astfel un paradox de netrecut. Tu alegi să rămâi singur chiar dacă în jurul tău sunt, poate, oameni care vor să fie în sufletul tău dar nu se ridică la nivelul așteptărilor tale.
　　　Mi-ar plăcea să cred toți acei oameni care mustesc de singurătate ca o mlaștină rece și nesănătoasă vor înțelege într-o zi  că singurătatea este oglinda  propriilor lor percepții, atitudini și gândire. Fii tu mândru de tine, de ceea ce ești, de ceea ce ai de oferit și în generozitatea ta deschide larg ușile și ferestrele sufletului tău ca să poți fi vizitat de cei care trec pe lângă minunata casă a inimii tale, și sunt ferm convinsă că dacă ceea ce ai tu acolo  este frumos și atrăgător sunt mulți cei care vor dori să rămână peste noapte. Iar tu, având tot ce-ți trebuie acolo, în adâncul inimii tale, nu mai ai nevoie de așteptări ci de oameni la fel de frumoși  ca și inima ta. Singurătatea ucide, spun oamenii singuri. Nu dragii mei, nu singurătatea ucide ci percepția pe care voi o aveți despre voi înșivă. Nu meritați să fiți singuri ! Atenție însă la ticăloși ! Cine sunt ei? Cei care nu se mulțumesc doar să intre gratis în inimile noastre ci vor să plece și cu ceva de acolo, și plătesc la ieșire cu câte o dezamăgire lipsită de valoare. Nu vă speriați însă, ticăloși sunt pretutindeni. Luați-vă un câine de pază: rațiunea
　　　
　Sursa foto - Internet