după o idee de Ioan G.
Sunt atât de frumoase momentele în care bărbați sau femei deschid ochii și văd ! Văd într-o fracțiune de secundă ce le-a rămas ascuns vederii lor aproape întreaga existență. Văd ca "minunea" pe care o credeau în viața lor nu este altceva decât o iluzie optică menită să le adoarmă sufletele în momentele lacăt ale existenței lor. O fracțiune de (ne)atenție în fața marelui iluzionist și lacătul s-a închis în spatele libertății tale de suflet expansiv și biruitor. Ai devenit deja un spirit captiv într-o iluzie ieftină, care îti vinde "gogoașa" mătăsoasă a unei perfecțiuni satinate sau catifelate pe care într-o zi o vei descoperi doar o normalitate aspră, frustă ca o țesătură de abba. Ești orb, surd, mut în făța minunii pe care tocmai ai apucat-o de capătul scurt, mulțtumind cerului că nu ți-a luat-o altcineva înainte, să te lase fără miracolul tău existențial. Nu vezi, nu auzi, nu simți. Nu vezi zâmbetul știrb al minunii perfecte, nu auzi șuierul surd ce răzbate din inima-i goală, nu simți atingerea rece ce îți îngheață orice pornire călduroasă de dragoste.
Dar,într-o zi, când te saturi de același gust de minune râncedă, toate simțurile tale se trezesc la viață, la o alta față de visul în care tu ai rămas atâta timp cu ochii închiși, cu urechile înfundate și cu mâinile legate la spate ca să nu pipăi nici măcar o clipă adevărul. Și atunci începi să vezi ceea ce rămâsese ascuns ochilor tăi orbiți de un magician ieftin, auzi ecoul lugubru și metalic al lacătului care s-a închis în urma ta furându-ți timpul, furându-ți anii de zbor înalt, și pipâindu-ți sufletul simți că doare . Răspunsul se conturează clar în mintea ta ca un verdict în urma unui proces lung și complicat : " Ai iubit ! Ai avut dreptul să nu iubești, toată această iubire a putut fi folosită împotriva ta." Ai iubit pe pielea ta iar acum sufletul tău este plin de vânătăi. Cum de minunea ta perfectă a putut să îți facă asta ? Te întrebi dintr-o dată, parcă nevenindu-ți să crezi că gingășia, fragilitatea, delicatețea pe care tu le-ai văzut în oglinda himerică de atunci, au putut să lovească atât de tare, atât de rău, încât să-ți facă sufletul să geamă la orice altă atingere de acum. Nu minunea ți-a învinețit sufletul, nu ea te-a închis în ceva ce ți-a răpit dreptul de a vedea clar în fața ta. În afară de tine nu a fost nimeni acolo, iar tu ai fost orb, un orb care a crezut că vede și nu a acceptat ajutorul niciunei călăuze interioare, care să îți cruțe sufletul de vânătăi. Ele sunt toate provocate de acele izbituri de când tu te-ai ciocnit fără să vrei de imperfecțiunile minunii tale, o dată, de două ori, atât cât ai avut nevoie să deschizi ochii, să te izbească lumina unei realități mult mai dezumflată decât te-ai așteptat.
Lasă, vânătăile trec, așa se întâmplă când iubești pe pielea ta. În curând vei uita. O altă minune te pândește răbdătoare într-o altă cotitură a vieții tale. Pun pariu că ți se va părea... perfectă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu