De mâine

De mâine nu mai este vară,
Fără să spună singură a plecat,
Și soarele e trist în astă seară,
Seninul lui e-un simplu scăpătat.

De mâine o să fie iarăși toamnă,
Cu nostalgie, ruginiu și ploi,
Cu frunze care cad cu teamă,
Îngrămădite veștede-n noroi.

De mâine o să fim mai goi
De veselia unui galben anotimp,
Și chiar de o să fim tot noi,
Simțim tristețea trecerii prin timp.

Ce de ceasuri trec

Ce de ceasuri trec,
Toate se întrec,
Unde or vrea să ajungă,
Viața nu-i prea lungă.

Am oprit o clipă,
Am furat-o în pripă,
Vroiam să-mi rămână, 
De urât să-mi țină.

O așez în palmă,
O ascult cum cheamă, 
După Timp tânjește 
El nu se oprește.

Ticăie cu frică, 
O secundă mică, 
Din minutul care
Trecea la-ntâmplare.

Ce de ceasuri trec, 
Toate se întrec, 
Curând or s-ajungă, 
Viața n-a fost lungă.

Habar n-aveam

Necruțător e astăzi dorul ce m-apasă,
Și-n pieptul meu o urmă crudă lasă.
Habar n-aveam că și absența-ti frige,
În locul unde golul tău de inima-mi se-atinge.

Habar n-aveam că așteptarea doare,
Și rana ei pe zi ce trece crește tot mai mare.
Pe-obrazul meu o lacrimă își face casă,
Iar dac-o șterg din ochii mei o alta se revarsă.

Din plânsul lor răzbare neputința
De a-mi opri măcar o clipă suferința,
De-a stăvili în inimă tot dorul,
Ca unui râu ce-ncerci să- i seci izvorul.

Necruțătoare mușcă-n carnea mea arzândă,
Cu lăcomia-i de durere iar flâmândă,
Sperânds ă-și potolească a neiubirii foame,
Cu urmele de vise și amintiri din carne.

Don Juan de chat

Demult, în vremurile imemoriale, când bărbații plecau la război și femeile țeseau preșuri pe care să calce ei, victorioși, acoperiți de glorie și răni,la întoarcere, când unuia îi pica cu tronc o domniță dulcinee, întotdeauna evident din Regatul vecin sau chiar de peste nouă mări și țări, scotea spada, arunca buzduganul, construia poduri, fura soarele și luna, sau măcar trimitea flori, flori reale nu din astea virtuale cu sclipici și fără lipici, se agita preț de cel puțin două veacuri, condensate în câteva luni, ca să intre în grațiile celei care i-a cucerit inima și care, evident, i-a frânt-o de cel puțin două ori ca să-i testeze rezistența și trăinicia sentimentelor...
Vremuri grele, dar care meritau trăite!
Acum, în vremurile actuale, Don Juan de chat, frustrat și dezechilibrat, căruia viața reala i-a arătat că șansele să pună mâna pe o femeie reală, cu carne și suflet s-au cam terminat, frunzărește Facebook-ul, acest site de socializare sub acoperire, pentru ăi de n-au bani de alea matrimoniale consacrate, cu taxe,și, din confortul peșterii lui, neîncălzite de vreo prezență și culoare feminină, singurul și inegalabilul efort pe care îl face, mândru de curajul și vitejia lui epilată, este :
- Îmi placi !
- Așa, și !?
- Cum așa, și ? Nu e suficient ?
Tu, femeia, ar trebui să cazi pe spate că te place el, măcar la figurat dacă nu la propriu, și el, rănit în amorul lui propriu, să știi că mai are și 10 lei de-o cafea, pe care ar vrea s-o bea, cu tine, la o locație cât mai aproape de casă, drumul ți-l plătești tu ,soro, că te-ai lăsat ademenită de farmecul lui, de fapt de mitocănia lui, sigură de izbândă.
- Aloo, Don Juan, de plăcut mă plac și eu, bani de-o cafea am și eu, deci de ce m-ar interesa oferta ta, bravule oștean de chat ? Ce să faci tu ? Să pășești în lumea reală, nu aia virtuală, să-ți pui la bătaie calitățile, să dovedești că le ai, să pui ochii pe o femeie care place sufletului tău și să te lupți pentru ea, așa cum făcut tac-tu și tactu-mare  care n-avea chat și ieșea la horă-n sat.
Ia uimește-mă ! Fă-mă tristă și zi-mi peste un an că te-ai însurat, dar nu pe chat !

P. S.
 A nu se înțelege că e doar vina lor, e și a noastră a femeilor, care ne-am pierdut feminitatea și demnitatea și disperarea singurătății și vieții de una singură ne fac să acceptăm o cafea și ce-o ieși din ea.

P.S.S. Cei care citiți spuneți-le și lor, Don Juanilor, aștia n-au citit în viața lor atâtea rânduri !

Mi-e dor de tine, marea mea

Azi te invit la o cafea,
S-o bei cu mine, marea mea,
Și ea-i la fel de înspumată,
Pe cât ești tu de-nvolburată.

Azi te invit la vorbă bună,
Ea e fierbinte, tu nebună,
Tu o bei dulce, eu amară,
Eu înăuntru, tu pe-afară.

Să o sorbim, până la zaț,
Căci ne-a fost poftă și nesaț.
Aruncă-n ea un bob de sare,
Să semene-a cafea la mare.

N-am mai băut cafea sărată,
Dar lângă tine-i minunată,
Mi-e dor de tine, marea mea,
Sper c-ai rămas la fel de albastră,
Cum te visez de la fereastră !

Ți-aș cere dragostea înapoi

Ți-aș cere dragostea înapoi,
Dar nu mai ai pentru amândoi,
Ți-aș cere înc-o clipă-n plus,
Dar timpu-ntreg parca s-a scurs.

Ți-aș cere o oră de iubire,
Dar ți se pare o risipire,
Ți-aș cere încă un sărut,
Dar ultimul parcă a durut.

Ți-aș cere să mă ții de mână,
Dar mâinile nu-s împreună,
Ți-aș cere focul din privire,
Dar jarul lui e-o amăgire.

Ți-aș cere totul înc-o dată,
Dar n-ar mai fi ca altă dată, 
Ți-aș cere iar să mă iubești,
Dar nu-mi poți fi ce nu-mi mai ești.