Vis de iarnă

Azi noapte au cântat greieri în sufletu-mi greu,
Paradoxal, căci încă-i frig și iarnă afară,
Dar tu ai venit tiptil în visul meu,
Și dintr-o dată se făcuse vară.

Și-n visul ăsta te-ndreptai spre mine, 
Purtând pe brațe un regat de flori,
Ce toate miroseau suav a tine,
Iar chipul tău părea un soare printre nori.

Pășeai încet, să nu te rătăcești,
Și presărai în urma ta petale,
Eu așteptam visând să mă găsești,
Să îmi așezi o lume întreagă la picioare.

Dar ai trecut absent pe lângă mine,
Căci adormită n-am putut să strig,
Să mă agâț cumva de tine,
Și dintr-o dată se făcu iar frig.

Sub pasul tău petalele înghețau pe loc,
Și greierii încetau să cânte,
Tu n-ai privit în urma ta deloc,
Durerea mea ar fi topit un munte.

Și deodată a început să ningă,
Zăpada nopții m-a acoperit,
Și am lăsat-o dorul să mi-l stingă
Și să-mi înghețe sufletu-mi rănit.

Din visul ăsta m-am trezit cu greu,
Când se făcuse iarăși zi afară,
Și-am înțeles că fără tine eu,
Nu pot să-mi fac în suflet vară.

Recele tău

　　Toate gândurile mele plutesc în derivă,
　　Ca niște sloiuri desprinse din Marele Îngheț,
　　Pe care uneori, privirea ta polar-boreală,
　　Îl așează cât mai adânc în mintea mea.
　　
　　Recele tău îngheață subit în inima mea,
　　Orice încercare de a mai fi caldă,
　　Ca și cum ar fi venit deodată iarna
　　Peste ce-a mai rămas din dragostea noastră.
　　
　　De ce nu ești cald, de ce nu ești bun
　　Așa cum odată aduceai vara
　　În sufletul meu mereu dornic de fructe,
　　Ce se coceau doar în îmbrățișarea ta.
　　
　　Mi-e frig lângă tine și-un dor de iubire,
　　Așa cum n-am mai trăit niciodată,
　　Fierbinte și clocotitoare ca o lavă eruptă
　　Din cel mai aprins vulcan existențial : Tu

Trecutul unei mari iubiri

Sub pasul tău s-a așternut
Atât de obsedant tăcerea,
Sfârșitul a ajuns la început,
Iar eu încep să-i simt durerea.

Miroase în noi a despărțire,
Ce lasă-n suflet gust amar,
Și tot ce-a fost cândva iubire
Sunt doar relicve într-un sertar.

Uitarea -ncet se va așterne,
Și timpul ne va vindeca.
Poate într-un ceas, poate într-o vreme
Vom deveni "am fost cândva".

Și va veni, poate, o zi,
Când căutându-ne în sertar,
Vom înțelege că a iubi 
E-un sentiment fără hotar.

Vom tremura cuprinși de dor,
Și răscoliți de amintiri,
Vom mângâia zâmbind ușor,
Trecutul unei mari iubiri.

Între noi și cer

Așează-te în spațiul dintre mine și cer,
Lasă-mă să-ți devin, nu-mi da voie să pier,
Păstrează-mă în gânduri răpite de timp,
Cere-mi iubire, dă-mi dragoste-n schimb.

Rămâi cu mine, nu vreau să pleci,
Am palmele calde, ai mâinile reci,
Focul din mine devine un rug,
Tu, vâlvătaie sclipind în amurg.

Noaptea nu pleacă, ziua nu vine,
Povestea se țese, cu tine , cu mine,
Zorii se crapă în lumina cea nouă,
Luceferi se scaldă în ploaia de rouă.

Așează-mă în spațiul dintre tine și cer,
Oferă-mi iubire, nu știu ce să-ți cer,
Cu tine am totul, dar totuși n-am timp,
Îți dau fericire, vreau viață în schimb.

Doruri

　　   Atâtea doruri se-mpletesc
　　Unind în firul lor destine,
　　Atâția oameni se iubesc,
　　Iubirea lor o viață ține.
　　
　　Doar dorul meu e-un rătăcit,
　　Și n-are cui să se-mpletească,
　　Iar firul lui s-a răsucit,
　　Și tare ar vrea să mai iubească.
　　
　　Pe dorul meu de îl zărești,
　　Arătă-i drumul către tine,
　　Cu dorul tău de-l împletești,
　　Vom fi și noi alte destine.
　　
　　Iubirea noastră poate n-o să fie
　　Atât de mare cât o viață,
　　Dar cine oare ar putea să știe,
　　Lungimea unui fir de ață.