Acum știu

 

Am învățat să nu mă mai tem

De zilele în care m-ai vrea

La milioane de ani lumină

De tine și de sufletul tău.

Am învățat să-ți accept revenirea, 

Cu blândețea resemnată a omului, 

Care știe că în preajma lui iubirea

E ca lumina unei lămpi în întuneric.

Am învățat să zâmbesc cu tristețe

Când dorul de mine îți strânge carnea

Și mușcă cu sete din inima ta, 

Înfrigurându-te ca răcoarea zorilor de zi.

Am învățat și acum știu să tac, 

Să nu-ți tulbur niciodată liniștea, 

Dar fiecare astfel de zi, 

Mai smulge încă o clipă din iubirea mea

Te simt aici, dar ești departe

 

Rămas in gându-mi peste noapte, 

Te simt aici, dar esti departe, 

Aștept s-adorm, s-apari în vis, 

Să mă iubești, cum mi-ai promis.

Pe trupul meu să-ți simt privirea, 

În ochii mei să vezi iubirea, 

Iar gustul meu de mere coapte, 

Să-ți țină loc de tot și toate.

Să simți în carnea ta to jarul, 

Pe buze să-ți rămână amarul, 

De a nu-ți ajunge o noapte-ntreagă,

Să stingi tot focul ce ne leagă.

Și-nvăluit de calde jurăminte, 

Pe sânul meu s-adormi cuminte, 

Cu fața întoarsă spre zenit, 

Ca să nu uiți cât m-ai iubit.

Păstrează tăcerea

Păstrează tăcerea și spune-mi să plec, 

Aruncă-mă-n noaptea strivita de beznă,

Prin întunericul vieții sortită-s să trec,

Cu dragostea-mi roabă legată de gleznă.

Păstrează tăcerea ieșindu-mi din vis, 

Închide-i fereastra cu pocnetu-i surd,

Lăsându-mă în urmă cu dorul închis,

A cărui durere doar eu o aud.

Păstrează tăcerea și mergi mai departe, 

Ca într-o poveste ce încă n-a curs. 

Căci mândru-i erou puterea-și împarte, 

Între aici și acolo, între a fost și s-a dus.

Păstrează tăcerea, e toată de-ajuns, 

Uitatele-ți vorbe mai sunt încă vii, 

Și toate în suflet adânc au pătruns, 

Dar rana lor crudă va trece într-o zi.

Păstrează tăcerea, e mult mai ușor,

În liniștea nopții, nu are ecou,

Și astfel durerea din vise ce mor, 

Rămâne în urma-ți, iubite, din nou.

Și dintr-o dată n-a mai fost la fel

Si dintr-o dată n-a mai fost la fel

Și tot ce cunoșteam mi-a devenit străin, 

Ca dintr-o carte când îi rupi coperta,

Iar fără titlu rândurile-ți par păgâne.

Și dintr-o dată n-am mai fost la fel,

Și parcă am devenit doar umbra 

A tot ce-a fost odată omul,

Pe care doar rutina ii aducea împreună.

Și dintr-o dată timpul s-a oprit, 

Ca dintr-un ceas când clipele s-au scurs,

Și parcă am devenit încremenitele-i secunde,

Închise în minute ce-au uitat să treacă.

Și dintr-o dată chiar și soarele a apus, 

Și ploaia molcom a început să cadă, 

Ca niște lacrimi dintr-un aspru plâns, 

Peste pământul ca o inimă aridă.

Bine ai venit, frumoasă toamnă

 Foșnește vântul ca răspuns, 

Când îl întreb unde s-au dus

Atâtea zeci de anotimpuri, 

Împrăștiate peste câmpuri.

Si frunze-mi cad peste întrebare, 

Se fac grămadă la picioare, 

Bine ai venit, frumoasă toamnă, 

Cu eleganța ta de doamnă.

Așează-te cu noi o vreme, 

Și lasă-ți rodul, nu te teme, 

Vom degusta din ce-ai adus, 

Vom mulțumi Celui de Sus.

Nu te grăbi să te ridici, 

Ne place să te știm aici, 

Cu frumusetea-ți arămie, 

Cu chipu-ți galben de gutuie.

N-aduce frigul peste noi, 

Doar răcorește-ne cu ploi,

Și nu ne pedepsi cu brumă,

Ca pe copii o aspră mumă.

Rămâi cu noi mai multe luni, 

Învată-ne să fim mai buni, 

Să dăruim din ce-am primit, 

Și omului mai oropsit. 

Hai

 Hai, toarnă-ți vin într-un pahar

Și spune-mi că-ți sunt dragă iar.

Sau fă ceva cu poezie,

Și dăruiește-mi fleacul ăla mie.

Apleacă-te să îmi culegi o floare, 

Nici nu contează ce culoare,

Și minte-mă c-al ei parfum

E ca al meu, aici, acum.

Mai spune-mi și că-ți este dor, 

Că timpul trece prea ușor, 

Că ne rămân puține clipe, 

Și lasă-ți dragostea să țipe.

Ecoul ei să spargă norii, 

Lumina ei s-aducă zorii.

Iubirea nostră de-nceput, 

Habar nu am când a trecut.

Hai, toarnă-ți încă un pahar

Și fă din noi al vieții dar, 

Eroi frumoși dintr-o poveste

Al carei fir încă mai este

Am vrut

 Am vrut să-ți spun că mă grăbesc

Și nu mai pot rămâne o zi, 

Că parcă prea încet trăiesc, 

E ca și când nu aș mai fi.

Am vrut să-ți spun că-s o ruină, 

Dintr-un frumos și vechi castel, 

Când părăsită fără vină

Mă simt ca pietrele din el.

Am vrut să-ți spun că voi pleca, 

Pe acelasi drum, către sfârșit, 

Presar în urma-mi dragostea, 

Așa vei ști cât te-am iubit.

Am vrut să-ți spun, dar n-are rost, 

Ce pot schimba două cuvinte, 

Când tot ce e devine a fost, 

Sunt vorbe-n vânt, nu jurăminte.