Ce dor îmi e de primăvară

Ce dor îmi e de primăvară,
De flori, de soare și parfum,
Ce mult aș vrea să mai vad iară,
Înmugurind copacii de pe drum.

Să vad venind din depărtări
Stoluri întregi de păsărele
Înveselind cu sunet de cântări,
Atâtea mii de inimi grele.

Să fie cald și soare mult,
Și cerul veșnic înstelat,
De flori petale un tumult
Să zburde în aerul curat.

Să nu mai fie frig sau ger,
Și-atât de multe inimi triste,
Să apară soarele pe cer,
Și să se nască mii de vise

Suflet racit

Se pare că sufletul meu a răcit.
Nu, nu tușește și nici nu strănută,
Doar că îl simt un pic amorțit,
Și-mi cere să bea apă multă.

Stă ghemuit în trupul meu mic,
Așteaptă o cană cu rouă fierbinte,
Ca să-și revină un pic câte-un pic,
La stadiul de suflet cuminte.

Fruntea îi frige de dorul uitării,
Obrajii îi ard ca focul din vatră,
Buzele-i tremură în febra chemării,
Ochi-i lucesc, sclipire de piatră.

Suport cu tărie răceala din mine,
Tratez cu răbdare un suflet rănit,
Și sper că într-o zi va fi din nou bine,
Atât cât se poate cu-n suflet răcit.

　　　　

Copil cu suflet de bărbat

Și ne iubeam sub clar de lună,
Trezindu-ne în zori de zi,
Pe pajiștea de rouă plină,
Eram frumoși, eram copii.

Și mirosea în jur a fân cosit,
Iar palma mea în treacăt atingea,
Un pic din sânu-i alb și dezgolit,
Cu gust și rotunjimi de catifea.

Iar trupul ei troznea de frăgezime,
Înmiresmat de flori de câmp,
În brațele-mi de ele pline,
Iubindu-ne ca într-un somn adânc.

Și prospețimea ei era deajuns
Să parfumeze aerul curat,
Și n-aș fi vrut nimic în plus,
Eu, un copil cu suflet de bărbat.

Mi-e dor și acum de nopțile de vară,
De gustul lor de piersici coapte,
De dragostea aceea de fecioară,
Furată tandru în miez de noapte.

M-ai strigat iubite?

M-ai strigat iubite,
Sau doar mi s-a părut?
Eu stau aici cuminte,
Asa cum tu m-ai vrut.
　　　　
Aștept să-ți fie dor
De-o clipă lângă mine,
De gândul meu în zbor,
În drumul lui spre tine.
　　　　
Aștept și nu mă tem
Că așteptarea doare,
Din când în când mai gem,
Tânjind dup-o chemare.
　　　　
De nu ți-aș ști iubirea,
Aș crede că visez.
Dar nu mă pierd cu firea,
Atâta doar, oftez.
　　　　
Suspinul meu e cântec,
Ce numai tu îl auzi,
Rostit ca un descântec,
De el să nu te ascunzi.
　　　　
Arătă-i cum să aștepte,
Cum să-și înfrângă dorul,
Absența-ți s-o accepte,
Din suflet șterge-i norul.
　　　　
Promite-i c- o să strigi
Când îți va fi ușor,
Am să aștept aici,
Sperând să-ți fie dor.

Nimic

Nimic n-a fost, nimic nu este, 

Și ce va fi e doar poveste,

Cu greutăți și încercări,

Ascunse în cele patru zări.

　　　　

Nimic nu vreau, nimic nu cer,

Sunt doar un suflet efemer,

Iar viața mea atât cât este,

E fila scrisă de poveste.

　　　　

Nimic nu am, nimic n-aștept,

Și poate așa-i mai înțelept,

Căci așteptările ne dor

Când nu se împlinesc ușor.

　　　　

Nimic nu știu, nimic nu simt,

Mai bine tac decât să mint

Dar mi-ar plăcea să povestesc,

Să cânt, să râd și să trăiesc.

Miroase a dor în părul meu

Miroase a dor în părul meu,

De îl răsfiri coboară în mine,

Căci dorul e mirosul tău,

Și-al serilor de stele pline.

　　　　

Cu dorul tău adorm în nări,

Și îl respir, sublim parfum,

Plutind în cele patru zări,

Oprindu-se un pic din drum.

　　　　

Miroase a tine în viața mea,

Nu pot descrie în cuvinte

Mirosul tău, și nici n-aș vrea,

E doar al meu și-l țin în minte.

　　　　

Cu tine în gând trăiesc de-o vreme,

În lipsa ta eu doar respir,

Absența ta durere așterne,

Culeasă-n lacrimi fir cu fir.

　　　　

Miroase a dor în preajma mea,

Dar de mă-ntrebi nu știu sa-ți spun

Ce-mi va aduce liniștea, 

Atâta vreau, al tău parfum.

Poezie inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brasov, 2017
　　　
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667


　　　　　　

　　　　

Ieri comoară, mâine stea

 Ieri mă iubeai ca pe o comoară,

 Ascunsă adânc în inima ta

Tăinuită de toți, prețuită de tine,

Cel care știai de existența ei.


Azi mă alungi ca pe un dușman,

Răsărit pe ascuns în poarta inimii tale,

Ce-ți deranjează nejustificat odihna

Unei vieți simple, lipsită de griji.


Maine mă vei căuta ca pe o stea,

Demult apusă pe bolta cerească,

De care-ți amintești că ai văzut-o

Cândva, strălucind fericită în calea ta.

Mi-e dor !

Mi-e dor de rouă și de ploaie,
Șoptește o floare veșnic însetată,
Iar șoapta ei se șterge-n depărtare.
Așa oftează o floare aproape moartă,
Când nu e rouă și nici ploaie.
　　　　
Mi-e dor de fericire și de soare,
Șoptesc și eu acum plângând.
Iar plânsul meu se pierde-n zare.
Așa adorm mereu visând,
Când nu e fericire și nici soare.
　　　　
Ni-e dor de tot și de iubire,
Șoptim și eu și-o biată floare,
Dar glasul nostru-i spre pieire.
Căci viața-i vai, înșelătoare,
Când nu e strop de fericire.

Sursa foto-Internet

Muza mea

Dacă muza mea ar fi o iubire
Aș așeza-o pe piedestalul nemuririi din mine,
Și aș privi-o până aș reînvia,
Dornică de inspirația izvorâtă din ea.
　　　　
Dacă muza mea ar fi o iubire,
I-aș picta chipul pe șevaletul alb,
Pe care nu s-a conturat încă,
Chipul poveștii din noua pictură.

Dacă muza mea ar fi o iubire,
I-aș sculpta formele în marmură vie,
Crescute pe rând în trupu-i de fată,
Devenită femeie în iureșul ei.
　　　　
Dacă muza mea ar fi o iubire,
I-aș scrie notele pe un alt portativ,
Așezate în acorduri de sunete caste,
Compunând melodii ce vorbesc despre dor.
　　　　
Dar muza mea e doar un fior,
Ce străbate rapid o inima goală,
Locuită de umbre și vechi amintiri,
Răscolite de vântul ce trece prin ele.