Suflet hoinar

În noaptea asta n-ai să vii
În visul meu din zori de zi.
Plângând, am să adorm târziu,
Și somnul îmi va fi pustiu.

În noaptea asta n-ai să-mi ceri
Să te iubesc la fel ca ieri,
Sărutul tău își va păstra
Aroma dulce în mintea mea.

În noaptea asta nu-mi vei spune
Iubita mea cea fără nume,
Dar am să simt cu gândul meu,
Fiorul viu din glasul tău.

În noaptea asta ești departe,
Cum e ecoul printre șoapte,
În noaptea asta sunt doar eu,
Suflet hoinar prin visul tău.

Portret de iubită

Astăzi vreau să ne jucăm imaginar cu resursele noastre sufletești, cu sentimentele și cu importanța pe care ne-am acordat-o reciproc în viețile noastre.
Închide ochi, lasă-mă să-ți fur o vreme gândurile, am nevoie de ele în jocul meu, ia-ți o pensulă imaginară, așează-te în fața celei mai albe pânze pe care puritatea emoțiilor tale pentru mine ți-o poate oferi și hai să ne creionăm portretele.
Dacă mi-ai zugrăvi forma feței ai alege soarele sau luna? I-ai da lumina caldă a zilei sau licărul înstelat al unei nopți de vară?
Dacă mi-ai picta ochii i-ai face deschiși și largi aidoma cerului albastru sau adânci și misterioși ca marea. Le-ai dărui inocența unui început de zi sau curiozitatea fugară a unei căprioare venite să se adape la un pârâu secret? Le-ai da limpezimea cristalină a unui izvor de munte sau umiditatea caldă și molcomă din ochii unui mânz hârjonindu-se pe un câmp cu maci.
Dacă mi-ai așeza pe chip zâmbetul l-ai face să semene cu un zmeu înălțat pe cer sau cu petalele unei flori deschise sub razele soarelui.
Dacă mi-ai desena buzele ai dori să-și amintească de cuvinte rostite sau de sărutări mute, de moale și dulce sau de tare și aromat?
Dacă mi-ai schița parul ai vrea să semene cu adierea caldă și parfumată a vântului prin sălciile de la marginea unui lac într-un amurg de seară sau de briza sărată a mării aducând între firele lui subțiri mărturii ale valurilor din larg.
Și dacă tot acest portret ar trebui să îl învălui într-un parfum pe care să-l numești simplu “Ea” ar fi de flori, de fructe sau de esența tare, cu elixir de lăcrămioare, de piersică coaptă sau de cedru semeț?
Acum deschide ochii și privește-mă artistul meu drag, oricum m-ai fi pictat nu pot fi decât frumoasă, pentru că ai ales să pui în mine câte un strop din tot ce este frumos în ceea ce te înconjoară,căci, de fapt, fără să ne dăm seama iubim natura și astfel iubim și oamenii care se identifică cu ea.
Să nu-mi uiți chipul, ci dimpotrivă să îi adaugi, ori de câte ori îți este dor de mine câte o nouă nuanță, sunt atâtea risipite în sufletul tău.
Ai obosit? Atunci pune-mă în cămăruța secretă din inima ta și întreabă-mă, firesc dealtfel, cum arată portretul tău pe șevaletul meu... Abia aștept să-ți răspund !

Sursa foto -Internet

Deschide, vreau să ies !

 Deschide, vreau sa ies! Strig cu înfrigurare zgâlțâind o ușă care se încăpățânează să rămână închisă și adresându-mă unei prezențe necunoscute dar bănuite dincolo de ea, prezență ce îmi îngrădește accesul spre un alt spațiu pe care mi-l doresc cu ardoare.
- De ce ?, se aude o întrebare seacă și aridă fără urmă de înțelegere pentru încătușarea mea.
- Pentru că nu mai pot sta aici, pentru că vreau să respir altceva.
- Aerul este peste tot la fel, nu vei simți diferența, nu asta vrei tu, îmi atrage atenția vocea.
- Trebuie să simt eu asta, cine ești tu, și ce-ți dă dreptul să mă ții închisă undeva unde nu mă mai regăsesc.
- Eu sunt tu și nimic altceva. Eu sunt propriile tale limite, propria ta închistare, sunt refuzul tău de a vedea....Când ai să înțelegi asta, vei simți ca nu exista nicio ușă închisă pentru tine sau pentru oricine altcineva.
Vocea s-a stins sau poate am făcut-o să tacă de teama să ascult adevarul din sufletul meu. Mă așez la fereastra dintr-o pornire de lașitate față de ușă, și în fața ochilor mei se înfățișează verdele. Mi-e dor de verde, mi-e dor de viața din el. Vreau să fiu verde să mă aștern peste tot ce e viu, să mângâi cu bunătatea din spatele setei de viata tot ce e trist, întunecat și uscat.
Să umplem lumea de verde și de energia ce se degajă din aceasta culoare perfectă, să uităm de ușile încuiate din cămările sufletelor noastre, să spargem barierele invizibile care ne împiedică expansiunea sufletească.
Veniți să fim verdele crud, sau verdele pal, verdele sevă sau verdele fruct, orice nuanța de verde vreți voi, important este să arătăm că trăim viu.

M-am așternut. cuminte..

M-am așternut cuminte la intrarea în inima ta,
Ca un covor de patima caldă și moale,
Pe care te-ai întins fericit și îmbătat de iubire,
Mângâindu-mă tandru, țesătură cu țesătură.

Ai adormit zâmbind și-amprenta zâmbetului tău,
S-a întipărit adânc în carnea fibrelor mele,
Mătase delicată de suflet vibrând,
De bucuria de a fi aproape de tine.

Te-ai deșteptat odihnit de dragostea mea,
M-ai îmbrățișat strâns încă o dată,
Te-ai ridicat și ai pășit liniștit în casa inimii tale,
Neatent la freamătul meu de covor părăsit.

Vor exista întotdeauna covoare pe care să calci,
Vor fi altele pe care uneori să pășești,
De câte ori vei intra și ieși din inima-ți mare,
Dar niciodată altul țesut cu-o dragoste ca a mea.

Număr pași de gânduri nebune

Număr pașii gândului tău,
Deși știu de multă vreme câți sunt,
Îi simt când vin, îi văd la plecare,
Par așa mici când se depărtează.

Dar în seara asta au venit mai puțini,
Câțiva i-ai oprit decis lângă tine,
Și astfel gândul nu a mai ajuns tot,
Iar eu nu l-am putut ține în brațe întreg.

M-am bucurat însă de el pe jumate,
I-am dăruit din pașii gândului meu,
Ca să se întoarcă complet înapoi,
Acolo unde-i e locul, în tine.

Număr pașii gândului meu,
Trimis înapoi împreună cu al tău,
Și sper să nu rămână vreo clipă în urmă,
Să ajungă întreg pân’ la tine.

Număr pași mici de gânduri nebune,
Ce colindă distanțe cât viața de mari,
Măsurate în secunde, frânturi de etern,
Ce par mii de fluturi în zbor.

Suflet de mac

Sunt o petală desprinsă de vânt
Din macul perfect ascuns în lanul imens,
Călătorind nevăzută de ochi doritori,
Ce vor să o aibă inutil pentru ei.

Plutesc liniștit pe deasupra câmpiei,
Încărcată de roșu și verde sublim,
Mângâiata de soare de-un galben aprins,
Și răcorită de rouă în picuri subțiri.

Mă așez pe o palmă întinsă demult
Fără să ceara însă nimic pentru ea,
Ci așteptând să simtă atingeri
De fluturi și gâze oprite din zbor.

Mă simte în carne, vibrație vie,
Și strânge atent să-mi fure sărutul
De buze ascunse în roșul de sânge,
Vărsat dintr-o venă firavă, pulsând.

Și palma întinsă îmi simte durerea,
Crescută în timp, descătușată acum,
Ca o vărsare de apă din râul de lacrimi
Ținut sechestrat în suflet de mac.

Și palma se întinde cu mine în ea,
Privește atent în lanul de maci,
Să mă așeze la loc în macul perfect,
Ce-mi este început și final de poveste.

 Sunt o petală de mac adusă înapoi,
 În macul iubirii de oameni și viata,
 Într-un amurg călduros de mai efemer,
 În așteptarea unui răsărit cu speranța.

Sufletul meu va mai scrie o vreme

Am visat că scriam poezie

Pe un colț de batistă umedă,

De la lacrimile curse în neștire,

Din ochii mei veșnic triști,

Neatenți la privirea ascunsă în ei.

Cineva m-a strigat din capăt de vers,

M-am luptat să ajung la marginea lui,

Neținând cont de rimă, ritm și măsură,

Doar ca să-i spun că sunt bine acum,

Ca o metaforă închisă între strofe.

Că sufletul meu va mai scrie o vreme,

Despre iubire, viață și dor,

Zugrăvind în cuvinte tablouri suave,

Ascunse în trăiri, fioruri și șoapte,

Răscolind printre umbre și vechi amintiri. 

Gândurile noastre

Am surprins gândurile noastre
Sărutându-se cuminți în visul meu,
Cufundate în îmbrățișări candide,
Șoptindu-și tandru la ureche
Cum că iubirea lor n-are pereche.

Dar gândul tău s-a speriat
De trupul meu cel fără gând,
Și s-a desprins din mrejele iubirii,
Nu înainte de a depune un sărut
Pecetluind cu el iubirea-mi gând.

Iar gândul meu l-a îmbrățișat cu dor,
Și i-a promis c-o să păstreze
Iubirea lor la fel de vie,
Cum am simțit-o eu în vis,
Când gândurile noastre s-au atins.

Am surprins gândurile noastre,
Iubindu-se aprins în miez de noapte,
Și le-am lăsat să se iubească-n vis,
Iar somnul meu a fost o fantezie,
Menita să dureze o veșnicie.

Și astăzi

Și astăzi hoinăresc stingheră

Printr-un noian de amintiri,

Mă simt o umbră efemeră,

Un suflet plin de răscoliri.

Popas îmi fac pe-o margine firavă

Dintr-o întâmplare de nepovestit,

Nu s-a uscat, o simt incă jilavă,

De parcă nici nu s-a sfârșit.

Nu mă ridic căci nu mă tem de ea,

Doar ne cunoaștem de prea multa vreme,

E un segment din viața mea,

De care n-am de ce mă teme.

Uitarea nu se va așterne,

Nicicand pe ce-am trăit odată,

Doar timpul peste mine cerne,

Frânturi din viața de altă dată.