In noapte asta

În noaptea asta 
În mine urlă
Tăcerea,
Ca o femeie
În chinurile facerii,
Care până mâine,
În aspri zori de zi,
Va aduce pe lume
Cuvântul.


În noaptea asta
În tine strigă
Dorul,
Ca un muribund
Părăsit în deșert,
Care până la răsărit
Speră să primească
Pe buzele lui arse
Apa.

În noaptea asta
În noi cheamă
Iubirea,
Ca o pasăre
Obosită să zboare,
Rotindu-se neîncetat
Deasupra unui cuib
Din care n-au lipsit niciodată
Puii.

În noaptea asta
Noi doi ne vom asculta
Inima,
Ca pe o leoaică
Dornică de pradă,
Ticăind feeric a pândă,
Năpustindu-se crud
Atunci când se va ivi
Viața.

Inima

Inima bate,
Trupul trăiește
Sufletul cheamă,
Carnea-l ursește.

Inima plânge
Trupul se frânge
Lacrima cade,
Carnea o strânge.

Inima tace
Trupul tânjește,
Sufletul strigă 
Carnea-l dorește.

Inima țipă,
Trupul răspunde,
Lacrima curge
Carnea-o pătrunde.

Inima cântă,
Trupul iubește,
Sufletul zboară,
Carnea-l robește.

Inima doare,
Trupul veghează,
Sufletul pleacă
Carnea-l trădează.

Inima moare,
Trupul dispare,
Lacrima seacă,
Carnea-i uitare.

Căprui

Nu, ochii mei nu sunt de jad,
Ci  doar banalii ochi căprui,
Dar și din ei tot așa cad,
Când lacrimi dulci când amărui.

În ochii mei nu sunt safire,
Ci doar un gram de chihlimbar,
Dar prețioasa lor privire,
Aș vrea să o primești în dar.

Ei n-au sclipiri de abanos
Ci doar luciri catifelate,
Dar dorul lor e-așa frumos,
Și duioșie știu să-ți poarte.

Nu, ochii mei nu-ți dau rubine,
Nu-ți dau nici râuri de smarald,
Ci doar privindu-te pe tine,
Sunt un șuvoi de miere cald.

Și parcă...

Și parcă nici nu mai mi-e dor
Acum, c-am învățat să mor,
Și moartea mea e parcă o sete,
Ce mă usucă pe-ndelete.

Și parcă nici nu mai mi-e viață,
Și parcă aș rupe-o ca pe-o ață,
Aș scutura-o ca pe o scamă,
Și-aș îngropa-o fără teamă.

Și parcă nici nu mai mi-e trai,
Mi-e sufletul căzut din rai,
Pământu-n mine s-a uscat,
De-atâta timp n-a mai plouat.

Și parcă nici nu mai mi-e moarte,
Ci doar o zi închisă în noapte,
Și parcă nici nu mai mi-e beznă,
Ci doar un lanț legat de gleznă.

Și parcă nici nu mai mi-e mâine,
Și plânsul mușcă, ca un câine,
Și parcă nici nu-s lacrimi curse,
Ci doar potop de lumi apuse.

Și parcă nici nu mai îmi sunt,
Ieri eram cer, azi sunt pământ,
Și parcă nici nu mai am loc,
Sunt doar un om fără noroc.