Luna

În ochii mei privește luna
Și-mi cere s-o ascund sub pleoape,
Dar cum să fac căci ea e una
Iar eu nu știu cât e jumate.

Hai, vino tu s-o împărțim,
Căci doar așa te simt aproape,
În miezul ei să ne iubim,
Căci, Doamne, cât ești de departe.

Pe chipul ei zăresc o pată,
Ce și-o ascunde prin rotiri discrete,
Misterul ei de lună îndurerată,
Ce a vegheat și patimi și regrete.

Hai, vino tu să-i curățăm obrazul,
Căci doar așa o să-i redăm lumina,
Și lângă tine o să am răgazul,
Să simt cum noaptea-mi readuce tihna.

În ochii tăi sclipește luna,
Și-ți cere blând în ei să o primești,
Să nu te temi, căci luna e doar una,
Și-n taina ei te-ndeamnă să iubești. 

O noapte albastră

 A fost odată o noapte albastră,
Ca toate nopțile pe cer,
Stăteam cuminte la fereastră,
Tot așteptam, fără să cer.

Pe stradă ardea un felinar,
Cu raza lui bătând în poartă,
Prin dreptul ei trecea hoinar
Iubirea mea de altădată.

Mergea grăbit pe trotuar
Avea de-acum o altă viață,
Că-l mai aștept n-avea habar,
Ce n-aș fi dat să-l văd la față.

Trecând de poartă s-a oprit,
Nehotărât părea c-așteaptă,
Mi s-a părut că l-am zărit
Chiar fluturându-și mâna dreaptă.

A stat o vreme parcă dus,
Și numele părea că-mi cheamă,
Și-a ridicat privirea-n sus,
Și n-am mai respirat de teamă.


Când mersul și-a reluat stingher,
Zâmbind nostalgic spre trecut,
Aș fi dorit să-l strig, să-l cer,
Dar pur și simplu n-am putut.

Inima plânge.

Cuvintele dor,
Sentimentele mor.
Timpul dispare,
Uitarea apare.

Dorul e sec,
Oamenii trec,
Viața apune,
Golul răpune.

Soarta trădează,
Moartea veghează,
Sufletul tace
Ura-l desface.

Lacrma curge
Inima plâge,
Visul rănit,
Omul iubit.

Noapte lină, oriunde te-ai afla...

Închid ochii și mă gândesc la tine cu bucurie și nerăbdare, așa cum un copil se gândește la joaca de mâine. Gândul meu colindă nestingherit întunericul nopții senine, fără să se teamă că s-ar putea rătăci, căci el știe unde să te găsească, poate așteptându-l, sau aproape amorțit și pregătit de somnul odinitor de peste noapte. Nu aș vrea să te trezească, ci dimpotrivă să te vegheze, să dormi bine, ferit de vise rele, să ți le aducă în dar doar pe cele frumoase, colorate și pline de lumină.
Mi-ar plăcea să te privesc adormind, să-ți mângâi fruntea și tâmplele, să-ți sărut obrazul eliberat de încordarea de peste zi, să te învelesc ca să nu-ți fie frig  și să-ți spun o poveste, una fără cuvinte, doar cu gesturi și mângâieri din care să înțelegi că este mai mult decât "...a fost odată", fără a râvni să rămână nemuritoare, ci doar vie, pentru ca tu, eroul ei, să poți să îi trăiești  feeria și magicul până la ultima picătură, în vreme ce eu, femeia din ea, fără a fi prințesă sau crăiasă, așez între rândurile ei, scrise în inimile fiecăruia dintre noi cu slove frumoase, toată emoția și frumusețea pe care o simți când ai certitudinea că este povestea vieții tale.
Dacă ne gândim la Seherezad și la prințul ei, care a reușit la capătul celor 1001 de nopți nu numai să nu o ucidă ci să o iubească, cred că eu mi-aș dori ca la capătul acestei povești, pe care tu o asculți învăluit în imbrățișarea mea să-ți amintești doar începutul ei, acel moment în care povestitorul captează atenția ascultătorilor săi, simțind primii fiori ai nerăbdării de a gusta din ea...din poveste, Așa voi ști că-ți va fi mereu dor de gustul meu, de gustul iubirii noastre.

Azi pământul e pătrat

Azi pământul e pătrat,
Și nici luna nu-i rotundă,
Cerul plânge-ntunecat,
O stea cade fumegândă.

Azi și timpul s-a oprit,
Orele-i sunt răvășite,
Răsfirate în infinit,
Par minute încetinite.

Azi și susul este jos,
Orizontul se destramă,
Omul dus pare plecat,
Nici ecoul nu mai cheamă.

Azi și ziua este noapte,
Bâjbâind după lumină,
Când aici pare departe,
Nici păcatul n-are vină.

Azi și mâine nu mai sunt
Decât două biete umbre,
Numai gândul e rotund,
Nicăieri nu-l poți ascunde.

Azi nimic nu e firesc,
Și normalul a apus,
Oamenii se rătăcesc,
Steaua lor nu mai e sus.

Când așteptarea doare

Când așteptarea doare
Cu ochi-ți mari și triști,
Privești în depărtare
Uitând că mai exiști.

Când așteptarea doare
Și sufletul ți-o umbră,
Culegi lacrimi amare
Și viața-ți pare sumbră.

Când așteptarea doare,
Pretinzi că poți zâmbi,
În lumea asta mare,
A mai trecut o zi 

Când așteptarea doare,
Și dorul iar se întoarce 
Privești tăcut în zare
Atâta mai poți face.