Iertare

 Țin ochii închiși și pleoapele strânse,
 Mă doare lumina, mă sperie ziua,
 Mi-e frică de noapte dar știu că-i a mea,
 Căci beznă-i de-o vreme în sufletul meu.
 Întind mâna dreaptă cu palma deschisă,
 Cerșind resemnată o clipă în plus,
Nu-i nimeni în preajmă să simtă ce vreau
Și timpul aleargă rapid ca un fulger.
Țin ochii deschiși și pleoapele închise
 Să văd înainte-mi, să pipăi durerea
 Ce sfârtecă crunt în sufletul meu,
 Lăsând urme adânci ca fieru-nroșit
 Pe un trup vlăguit de spaimă cuprins.
 Aud primii pași pe drumul iertării,
 Pe care am pășit neîncetat de atunci,
Dar știu că durează să ajungă la mine.
Aștept cu răbdare, mi-e teamă să strig,
Mai trece o secundă, sau poate un veac,
Iertarea-i aproape, o simt în cuvinte
 Ce îmi lasă în palmă al vieții nectar.