Nu am scris niciodată despre tine, omule drag !

　　　Am scris despre mine, despre sufletul și durerea mea poate mai mult decât ar fi trebuit. Am scris despre oameni reali sau imaginari, pe care i-am cunoscut sau mi-ar fi placut să îi cunosc. Am scris despre trecut și viitor percepute din pragul prezentului, despre natură ca parte integrantă din frumosul ce ne înconjoară și pe care o ignorăm inconștienți de pierderea noastră, am scris despre viață și moarte, despre aici și dincolo, despre suflet și trup cu legătura indisolubilă dintre ele.
　　　Dar nu am scris niciodată despre tine !
　　　Cine ești tu? Cel care treci zilnic pe lângă mine în drumul tău independent de al meu, cel pe care este posibil să te văd o singură dată în această viață sau pe care te voi întâlni și mâine în același loc sau poate în altul.
　　　Ești omul pe care îl ignor și care la rândul său mă ignoră pentru că încă nu a venit momentul să ne cunoaștem să ne știm, să ne simțim, să ne împărtășim experiențele și trăirile să ne atașam de o cale comună individualitățile.
　　　Imaginează-ti, omule drag, că am avea șansa să călătorim împreună într-un compartiment de tren, in drumul nostru nostru către o destinație diferită. Ce vei face tu în tot acest timp? Ce voi face eu? Ce vom spune noi? Vom profita oare de această ocazie unică de a părea unul cu celălalt, unul pentru celălalt, unul din celălalt? Sau ne vom mulțumi să ne vedem fiecare de îndeletnicirile noastre- o carte, un rebus, o cască în ureche sau o visare cu ochii deschiși neatenți la celălalt din timiditate sau dezinteres?
　　　Ce am avea de pierdut dacă ne-am spune simplu și cald, îmi pare bine să te cunosc. Aici și acum nu în altă parte și nu altă dată? Dar de câștigat ?
　　　Poate câștigul acela al unor ore de neuitat, cu niște amintiri despre care vom vorbi cu plăcere povestind prietenilor - "Am cunoscut odată, într-una din călătoriile mele un om care..."
　　　Da, chiar așa - un om care mi-a atras atenția pentru că avea niște calități ce meritau ținute minte, nu pentru că îl făceau de neuitat ci pentru că noi oamenii am uitat să apreciem ce e frumos în celălalt și punem în fața noastră un zid de defecte peste care nu vrem să privim. Știm noi de ce !
　　　Tu îmi vei spune, omule drag, de unde vii, iar eu îți voi spune unde merg și ne vom mira amândoi cum de suntem în același tren, când avem direcții diferite. Cineva s-a urcat în trenul greșit?! Doar astăzi ca să ne putem cunoaște, ca să pot simți că ești aici lângă mine, omule drag.
　　　Ne vom cunoaște zâmbetele, ne vom asculta vocile, ne vom privi gesturile ca să știm cum sunt ele. Totul condensat într-un fragment din existența noastră care a devenit comună, ca o buclă în timp. Apoi unul din noi va trebui să coboare. Simplu, precipitat, fără regrete doar ca aproape am uitat și timpul a trecut mai repede. Cred că asta e cel mai important pentru noi călătorii, să treacă timpul repede. Ne bucurăm când se întâmplă asta, avem noi timp să fim triști de trecerea lui, mult mai târziu.
　　　Poate voi coborî eu, poate vei coborî tu, ce contează fraza va fi aceeași "mă bucur că ne-am cunoscut", cu eventual cu o strângere de mână tare și viguroasă sau moale și catifelată, o ultimă privire, un ultim rămas bun, și apoi... Viața merge mai departe. Eu în lumea mea, tu în lumea ta, dar acum nu vom mai trece existență pe lângă existență, ignorându-ne. Și poate cine știe...unii oameni călătoresc des.