Cascada

Dacă lumea ar fi o cascadă,
Mi-ar plăcea să fiu o picătură
Din învolburarea ei misterioasă
Ce colindă întreaga existență,
Într-o revărsare fabuloasă
De răcoare și forță.
　　　
　　　
Aș vrea să fiu acel strop
Unic ca formă și gust,
Prăbușit din înaltul bogat
Într-o rostogolire amețitoare,
Cu o furie calmată brusc
De liniștea din vuietul ei,
Uniform și firesc.
　　　
　　　
Și dacă n-aș fi stropul
Acela, ales să ajungă la capăt,
Înspumat ca un cal într-o cursă
Nebună, de patimi și umbre,
Aș vrea să rămân măcar
Martorul mut al curgerii ei,
Așezată sub stânca ce știe,
Câți stropi au pierit irosiți
În zbuciumul ei către șes.
　　　
Să aștept să mă cheme
Destinul cascadei umane,
Pe mine, picătura de apă,
Ce lipsește din căderea ei
Spectaculoasă, ca un salt
Mortal, într-un alt univers
De oameni și vise trăite intens.