- Traduc cărți, răspunse Dora. Ele sunt apoi publicate în limba română.
- Eu am crezut că ești învățătoare. Te-am văzut zilele trecute cum te jucai cu copii vecinilor și mi s-a părut că te pricepi să vorbești cu ei, să îi înveți lucruri. Păreau să te asculte și să stea cuminți, fără să urli la ei, cum face mă-sa.
- Doar mă pricep, atâta tot, zise ea cu nostalgie. Ei, ar trebui să o iau din loc. Mai am o jumătate de oră, până trece microbuzul, și cum m-a adus Alexandru cu mașina, nu știu exact cât timp îmi va lua să ajung în stație. Chiar așa, unde este stația?
- În apropiere de magazin, faci cam 20 de minute la coborâre, poate și mai puțin. Microbuzele trec din jumătate în jumătate de oră, trenurile sunt mai rare. Să ai o zi bună, draga mea și mult succes la ale tale. O să încerc să fiu gata cu masa de prânz mai spre după-amiază.
- Nu-ți face griji pentru mine, găsesc eu ceva de mâncare în ditamai orașul.
- Păi din câte am înțeles vii dintr-un ditamai orașul, iar la cum arăți, nu pari să găsești, spuse bătrâna, făcând aluzie că era destul de slabă. Dora râse, își luă la revedere și o zbughi pe ușă cu geanta laptopului într-o mână și un măr în cealaltă. Tocmai ieșise pe poartă și se pregătea să coboare spre centrul satului, când în dreptul ei opri o mașină albastră ce i se păru cunoscută. Ah, da ! Era mașina lui Alexandru. Acesta coborâse și ocolind vehiculul, venea zâmbind spre ea. Purta un tricou alb și o pereche de jeanși albastru închis. Nu arăta rău deloc, părea foarte proaspăt și radios. Mirosea foarte bine, posibil că folosea un after-shave sau un un parfum pe bază de mosc și lemn de esență tare, ce îi dădea un aer masculin, de om de munte.
- Bună dimineața Dora, zâmbi el, întinzându-i mâna. Încotro așa cu noaptea în cap, glumi el, deși ceasul se apropia vertiginos de 9.30, semn că sansele Dorei de a prinde acel autobuz erau ca și nule.
- Păi aș vrea să ajung în oraș, am ceva treabă acolo, încerc să prind un microbuz, probabil pe cel de zece, tu ? Începe să-ți placă bătătura mamei Rada, recuperezi anii pierduți ? glumi ea.
Alexandru râse, dar se menținu precaut, deși trebuia să recunoască că bătătura mătușii lui îi bântuise gândurile cu amintiri in ultimele zile, și spuse :
-Mama Rada a militat strategic pentru un televizor necesar în camerele tale. Spunea, cel puțin așa mi-a comunicat mama, că oricât de mult ai petrece timpul cu ea, ai nevoie de unul ca să te poți uita la ce vrei tu și când vrei, pentru că, probabil din politețe, v-ați uitat doar la canalele ei preferate.
- Ce femeie draguță, exclamă Dora. De fapt așa este, ne-am uitat la ce a vrut dumneaei, dar nu din politețe, ci pentru că eu nu mă uit la televizor. Așa că îmi era indiferent la ce ne uităm. Nu am un serial pe care să îl urmăresc, nici vreo emisiune preferată, mi-a fost foarte ușor să mă pliez pe dorințele domniei sale. Ne-am uitat în vreo două seri împreună, e drept că nu-mi prea mai amintesc la ce, deci...
- Înțeleg, spuse Alexandru, nu te contrazic și nici nu știu prea bine de ce a luat decizia asta. A vorbit cu părinții mei și au stabilit împreună, așa că ei m-au rugat ca atunci când am timp să trec să îl aduc, și uite-mă cu televizor cu tot. Ai vreo preferință unde să fie așezat, mai întrebă el.
- Dacă se poate, nu aș vrea să fie în camera în care dorm, dacă nu, e ok, oricum nu cred că îl voi deschide prea des. Mulțumesc încă o dată tuturor. Mamei Rada pentru grijă, părinților tăi pentru că s-au lipsit de unul din televizoarele lor, și ție că îți răpești din timpul tău cu instalarea lui. Acum însă, trebuie să plec, se face târziu. Flutură mâna în semn de rămas bun și dădu să plece.
- Dora, strigă Alexandru în urma ei. Când ea se întoarse și îl privi întrebător, el spuse :
- Aș putea să te duc eu în oraș. Nu am nicio treabă acolo, deci nu ar mai fi nicio coincidență mascată, dar aș putea să te duc, dacă vrei și nu te deranjează.
- Mulțumesc Alexandru, este foarte frumos din partea ta, dar bănuiesc că ai deja o agendă pe ziua de azi, adică aveai niște lucruri stabilite, eu știu, să fii așteptat undeva, se gândi ea la prietena menționată de mama Rada, o întâlnire de afaceri, un program de serviciu, orice ar trebui să sufere o modificare a cărei cauză nu aș vrea să fiu eu.
- Bineînțeles că aveam niște lucruri de făcut, dar nimic foarte urgent care să nu poată fi făcut mai târziu sau într-o altă zi. Îmi doresc să te ajut să ajungi în oraș, dacă ești de acord cu propunerea mea și nu îți crează o stare de disconfort. Dacă nu, este în regulă, poți face cum vrei tu, sunt băiat mare, pot înțelege, glumi el.
- Și televizorul ? Întrebă ea.
- Îl las acum, dacă poți aștepta câte va minute și îl instalez la întoarcere. M-ai putea ajuta și tu cu așezarea lui...
- Aș putea încerca, dar nu cred că vreau, spuse ea și din nou el văzu pe chipul ei acea urmă fugară de durere care îl frapase, și atunci când vorbise depre amintirile din trecut. De fapt, în cele câteva zile care trecuseră de când o cunoscuse se surprinsese de foarte multe ori gândindu-se la ea, întrebându-se, ce face, cum se instalase, cum se acomodase, iar chipul ei, din acel moment de fragilitate și vulnerabilitate îi revenise de foarte multe ori în fața ochilor. Recunoștea că ar mai fi vrut să o vadă. Ceva îl intrigase, ceva nu o lăsase să treacă neobservată, ce nu știa, și bănuia că era ceva profund și important, căci era un bărbat trecut de jumătatea vieții și cunoscuse o tipologie variată de femei, acumulase suficiente experiențe, ca să nu se clatine la cea dintâi adiere de parfum și pereche de picioare care treceau pe lângă el, dar lucrurile aici erau diferite, și nu țineau de înfățișarea fizică. Oare ?
Părea clar că suferise, sau poate încă mai suferea. Să-i fi incitat curiozitatea misterul acestei suferințe, să fie doar dorința de a afla care îi este sursa, ce etapă din trecutul ei putuse lăsa astfel de urme. Sau, poate, tocmai această durere a ei, vizibilă, pe care orgoliul masculin o asocia inconștient cu un alt bărbat din trecut, să îl facă să-și dorească să o cunoască mai bine, gândindu-se că o femeie care suferă cu atâta putere iubise cu infinit mai multă și era capabilă de dăruire până la sacrificiu de sine. Cea mai mare neîmplinire a vieții lui fusese aceea că nu cunoscuse de-a lungul existenței sale o iubire care să se înscrie în definiția de paroxistică. Iubise, nu o dată, ci de mai multe ori, dar călduț normal, banal, fără cicatrici marcante. Dora însă...
- Bine, Alexandru, glasul Dorei întrerupse firul gândurilor lui și îl readuse cu picioarele pe pământ. Te aștept, spuse ea, îndreptându-se spre mașină. Alexandru deschise portiera din față și o invită să se urce spunând :
- Durează cinci minute. Deschise portbagajul, luă cutia cu televizorul și intră în curte. Se întoarse în mai puțin de cinci minute, se urcă la volan, întoarse mașina și porniră..
Merseră câteva minute în liniște, apoi Alexandru întinse mâna după pachetul de țigări, probabil din obișnuință.
- Fumezi, o intrebă el, întinzându-l spre ea politicos.
- Dacă aș spune nu, te-aș minți , dacă aș spune da, ar însemna să declar că sunt fumătoare, ceea ce iar nu ar fi un adevăr, deci astăzi nu, dar tu poți fuma, nu mă deranjeză fumul. Fumez și eu din când în când și foarte puțin.
- Ok, cum crezi Dora, nu am să fumez nici eu atunci, nici eu nu sunt un fumător înrăit, dar sunt mai puțin oscilant decât tine în a-mi asuma acest viciu. Ce trebuie să faci mai exact în oraș, ca să știm cum ne organizăm și ce pot face eu în intervalul cât tu îți rezolvi treburile.
- Cum adică ce poți face tu ? Repetă ea într-o formă interogativă cele spuse de el. Adică, să mă aștepți pe mine până termin ce am de făcut în oraș ?
- Da, cred că asta am vrut să spun , mă interesa cam de cât timp ai nevoie, nu am avut nici cea mai mică intenție de a mă amesteca în treburile tale, încercă el să bată în retragere.
- Cred că aș abuza mult prea mult de politețea ta, Alexandru. Că ai vrut să mă aduci până aici e un gest frumos pentru care îți mulțumesc, dar să și pierzi jumătate de zi ca eu să-mi termin activitățile, deja se înscrie la acte filantropice. Nu cred că pot accepta.
- În regulă, m-am liniștit, dacă ai nevoie doar de o jumătate de zi nu ești un spion sub acoperire care are o întâlnire importantă pentru a transmite informațiile culese și nu mergi la o sesiune de shopping vestimentar. A fost o propunere și nu mi s-ar fi părut politicos din partea mea să te debarc la marginea orașului, arătându-ți cu mâna încotro e gara și urându-ți succes la ce ai de făcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu