Până se coc cireșele XVIII

　　Când Dora deschise ochii, primul lucru pe care îl simți înainte să vadă fu un puternic miros de mosc, viril, bărbătesc, de la un after-shave scump.
　　Se răsuci pe o parte, răsfățându-se cu parfumul masculin al așternutului cald. Se răsuci, apoi nevrând parcă să părăsească starea de somnolență, dar ceva părea nepotrivit și rațiunea amorțită a Dorei se activă. Deschise larg ochii și privi în jurul ei. Părea a fi într-un dormitor, draperiile erau trase, pentru a crea o atmosferă de semi-întuneric propice calmării migrenelor și somnului până la ore târzii. Încercă să se ridice în sus pe pernă, dar un junghi în tâmplă o făcu să geamă. Ridică mâna și pipăi ceva ce semăna cu un bandaj pătrat în partea dreaptă, pe frunte. Făcând un efort reuși să se ridice, Dădu pilota la o parte și constată că purta o pereche de pijamale de damă, dar nu tocmai măsura ei. Unde naiba era ? Ce căuta aici ?
　　Încet, încet, flash-urile cu ceea ce se întâmplase își făcură loc în mintea ei, până în momentul prăbușirii de pe podeț, ceea ce explica probabil bandajul de pe frunte. Bine, își spuse ea, cele întâmplate sunt un indiciu că ar trebui să mă aflu într-un salon de spital nu într-un apartament privat. Hotărî că este timpul să descopere unde se afla, oricât de greu îi era să se despartă de parfumul și căldura așternutului. Se ridică din pat, constată că putea merge, asta însemna că nu avea nimic rupt și în afară de o ușoară amețeală și bandajul de la cap. Deși nu se putea vedea în oglindă, nimic nu părea în neregulă cu ea. Deschise ușa dormitorului și ieși. Dintr-o anumită zonă a apartamentului se auzea un radio în surdină și venea un oșor iz de de fum de țigare. Se îndreptă într-acolo. Când ajunse în dreptul ușii întredeschise îl zări pe Alexandru cu o tigare aprinsă pe marginea scrumierei, cu o cană generoasă de cafea în față, aplecat asupra a ceea ce părea a fi niște jumătăți de telefoane. Împinse ușa și intră. Alexandru întoarse capul și o zări. Se ridică imediat în picioare și veni lângă ea.
　　- Dora, ești bine ? Nu te-am auzit, de ce nu ai strigat mai tare.
　　- Bună, Alexandru. Am strigat după ajutor atunci când am căzut. Acum nu am avut motive. Nu-mi amintesc oricum nimic de la momentul ăla. Probabil am leșinat.
　　- Da, ai căzut în apă, dar cred că ai reușit să te târăști pe mal, noi acolo te-am găsit. În cădere te-ai lovit de o piatră ușor colțuroasă. Nu te îngrijora, nu a fost nimic grav.
　　- Nu-mi amintesc absolut nimic, repetă ea. Poate instinctul de supraviețuire și apa rece a pârâului m-au determinat să mă lupt și să ajung pe mal.
　　- Da, probabil ai oscilat între momente de inconștiență și semiconștiență. De exemplu, când te-am găsit erai chircită pe mal, hainele erau ude și un fir de sânge ți se prelingea pe obraz de la tăietura din frunte. Când m-am aplecat asupra ta și te-am strigat ai deschis ochii, m-ai privit, ți-ai ridicat spre obrazul meu și ai spus :
　　- Ce bine că m-ai găsit, Alexandru ! A fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea, dincolo de sperietura pe care mi-ai tras-o, am avut sentimentul că salvasem viața unui om, eram un erou...
　　- Da, un erou, zise Dora, gândindu-se la faptul că poate așa-i era ei scris ca oamenii cu un impact major în viața ei să o salveze de la moarte. Poate asta-i făcea să conteze.
　　- Cum m-ai găsit, întrebă ea, nedorind să se lase prinsă de gândurile terifiante că ar fi putut să moară fără să își ia rămas bun de la Tudor.
　　- După ce am vorbit cu tine și mi-am dat seama că nu mai puteam ține legătura telefonic am sunat câțiva dintre oamenii de la fermă și i-am rugat să mă ajute să localizez cu exactitate poiana pe care o descrisesei. Din fericire era singura pe tot traseul. Când am ajuns acolo și nu te-am zărit conform celor stabilite m-am panicat. Am rememorat firul discuției, spusesei că nu ai mers mai mult de zece minute, mie mi-a luat mai mult de un sfert de oră din momentul în care nu te-am mai auzit, deci mi-am dat seama că ți s-a întâmplat ceva în acest interval de timp. Apoi, mi-am amintit că ai spus ceva de un pârâu si un podeț. Băieții cunosc zona, au identificat imediat pe unde o luasei. Cea de-a treia deschidere dădea într-un drum forestier unde am chemat o mașină chiar dinainte de a pleca în căutarea ta. Faptul că m-ai recunoscut, m-a făcut să sper că nu erai grav rănită. Te-am luat în brațe și te-am adus în poiană, mașina aștepta. Singura problemă parea să fie hainele tale ude. Te-am învelit în niște pături și am pornit instalația de căldură. Te-am adus la spital, ți-au facut un Computer-Tomograf. Totul este în regulă va trebui însă să îl repeți peste câteva săptâmâni, mai ales dacă o să constați pierderi de memorie sau stări de rău și amețeală. Ai doar niște copci pe frunte, probabil o să-ți rămână un mic semn și o să devii adepta tunsorilor cu breton, glumi el. Cam asta-i tot. Dar ne-am luat cu vorba și nu te-am întrebat dacă vrei o ceașcă de cafea, vino, ia loc, te rog, mai spuse el.
　　- Și aici ? Făcu Dora ochii roată prin buchetăria cochetă.
　　- Ah, da. Toată aventura durat destul de mult, trecuse de miezul nopții când au terminat evaluarea. Erai încă sedată, iar mașina mea a rămas acolo. Mi-o aduc băieții astăzi până în prânz. Aș fi putut să te las la spital, dar nu aveam voie să rămân cu tine, nefiind un caz grav și m-am gândit că trezindu-te într-un salon te-ai fi panicat. Cea mai bună opțiune era asta. Apropo, acesta este apartamentul meu, aici locuiesc eu.
　　Mi-am dat seama, spuse Dora, reamintindu-și parfumul din lenjeria lui. Și astea ? Adăuga ea privind spre pijamalele roz cu care era îmbrăcată.
　　- Am rugat un prieten să mă ajute, poate o să ți-l prezint, a venit cu mașina la spital împreună cu iubita lui. Sunt ale ei, ea te-a îmbrăcat. Ar avea însă vreo importanță? Întrebă el contrariat.
　　- Nu, nu ar avea, era o situație limită, ești medic până la urmă. Animăluțele veneau însă direct dezbrăcate, glumi ea.
　　- Dacă toate animăluțele ar fi arătat ca tine, le-aș fi dezbrăcat, chiar dacă  nu ar fi fost nevoie, spuse Alexandru privind-o. Arăta atât de mică în pijamalele alea cu două numere mai mari, ciufulită și cu bandajul ăla care n-o urâțea deloc. Înghiți în sec. Își drese glasul și spuse : 
   - Baia e în capătul holului. Ti-a lăsat și un trening în care presupun că vei înota puțin. Hainele tale erau ude și murdare de noroi.
　　- Multțumesc, Alexandru, pentru tot ce ai făcut pentru mine, ai devenit îngerul meu păzitor.
　　Zicând acestea Dora flutură mâna și o zbughi în baie. Se privi în oglindă. Fu surprinsă să se recunoască. Se așteptase la mai rău. Crezuse că fața ei era un dezastru vizual. Dar nu era deloc așa. În afară de tăietura de pe frunte acoperită de un bandaj și vreo două zgârâieturi roșiatice pe gât nu se vedeau alte semne. Era într-adevăr palidă și ușor încercănată, dar nu era ceva ieșit din comun. Făcu un duș și se îmbrăca cu treningul lăsat de doamna cea drăguță. Trebuia să se revanșeze față de ea.
　　Când se întoarse în bucătărie Alexandru pregătise o omletă generoasă însoțită de niște mezeluri și câte o cană de lapte cald. Dorei nu îi era foame deloc, simțea că nu ar fi putut înghiți nimic, dar cum să refuzi un bărbat care tocmai ți-a pregătit micul dejun. Zâmbi, privindu-l în timp ce așeza farfuriile și tacâmurile.
　　- Te simți bine ? O întrebă el, închizând ochii când ea trecu pe lângă el, ca să se așeze la masă. De ce amețesc mereu în preajma ei ? Gândi el, întocându-se  să ia tigaia cu omleta de pe aragaz.
　　- Cred că o să supraviețuiesc. Am scăpat ieftin. Probabil că dacă nu veneai tu nu aș mai fi fost acum altceva decât un caz de turist inconștient, ca știre pe la vreun canal TV. Îți sunt recunoscătoare, ar fi trebuit să te ascult, să nu plec singură. Mi-am învățat lecția. Și mama Rada a încercat să mă oprească. N-am ascultat-o nici pe dumneaei. Chiar așa, ce știe ?
　　- În mare parte ce s-a întâmplat. Din păcate nu ți-am putut salva telefonul. Am recuperat SIM-ul. L-am pus într-unul din telefoanele mele. După ce mânânci o să ți-l dau să vezi dacă funcționează. Mâncară în tăcere, fiecare încercând să peceapă modul cum se simțea în prezența celuilalt.
　　Alexandru se simțea viu, realiza că prezența ei umplea un gol, pe care nici nu-l percepuse până în momentul acela cât de mare era și câtă nevoie avea să fie umplut, îi dădea sentimentul că e complet. Și acum înțelegea de ce relația lui cu Carla nu se legase. Carla nu-i dăduse niciodată sentimentul că oamenii pot face, unii cu alții, o mulțime de alte lucruri plăcute, captivante, palpitante în afară de sex. Se gândi că are în fața lui o femeie, pe care deși categoric o dorea, nu asta prima.
　　Dora, la rândul ei, care nu se gândise niciodată că și-ar mai dori să experimenteze prezența unui bărbat în diminețile ei, redescoperea frumusețea momentului dintr-o perspectivă caldă, amicală, mai degrabă aceea de companion decât de partener. Își reaminti mirosul de mosc din dormitor, inspiră discret încercând să-l perceapă din nou, emanând din trupul lui, de dincolo de masă. Percepu o ușoară dâră de parfum, amestecată cu mirosul lui personal, încercă să-l definească, să îl asocieze cu ceva, să-l definească, să îl asocieze. Întotdeauna fusese de părere că vocea și mirosul unui om sunt doi lianți importanți în atracția dintre oameni. Adică, credea ea, se poate să-ți placă un om extraordinar de mult văzându-l undeva fără să fii aproape de el și totuși, atunci când ești în preajma lui să apară un astfel de blocaj care să nu-ți dea voie să te apropii de el. Încercând să spuna despre acest lucru cuiva, într-o discuție amicală, persoana respectivă se amuzase pe seama ei, sceptic, și o acuzase că trăiește într-o buclă adolescentină care nu se potrivea cu maturitatea vârstei ei reale. Ridicase din umeri. Ea știa ce spune.
　　Iubirile ei mirosiseră atât de frumos. Prima ei iubire mirosea a flori de mentă, adorase acest miros care făcuse parte din viața ei atât de mult timp. Tudor mirosea a pâine caldă. Și, din punctul ei de vedere, era cel mai frumos miros de pe pământ. Un miros de care nu ai cum să te saturi vreodată. Era mirosul omului bun pe care Dumnezeu i-l scosese în cale ca să nu-și piardă speranța în viață. Când îi era dor de el și nu era lângă ea i se părea că tot sufletul i se umple de poftă de pâine caldă. Orice brutărie întâlnită în drumul ei se numea Tudor și era o oportunitate să îl respire, chiar absent fiind.