Până se coc cireșele XXII

　

　Alungă toată această analiză complicată din minte și hotărî că oricum evoluția lucrurilor o va îndreptăți să-și facă propriile alegeri, dacă se puteau numi așa. Răspunse mesajului lui Alexandru, spunându-i că impresia lui despre savoarea micului dejun s-ar fi putut schimba dacă ea ar fi fost cea care l-ar fi pregătit. Răspunsul lui veni imediat :
　　- Cât de prost poți găti două ouă ochiuri ?
　　- Eu știu ce pot, tu riști ?
　　- Apartamentul meu, mâine dimineață, plusă el.
　　- Bucătăria mamei Rada, nu foarte de dimineață, egală ea.
　　- OK, deal ! Mulțumesc pentru invitație voi fi acolo, încheie el.　　
　　
　　                         *****
　　
　　În dimineața următoare Alexandru se trezi cu o stare de spirit bună. Părea vesel și optimist iar fizic se simțea bine, ceea ce îl făcu să alunge din minte gândurile negre legate de senzația de rău pe care o simțise de câteva ori în ultimile săptămâni. Fusese o alarmă falsă, probabil de la alimentație sau de la schimbările de anotimp. I se mai întâmplase. Își zise că nu ar strica totuși ca după plecarea lui Alin să facă o vizită medicului său curant.
　　Se uită la ceas, era aproape 8.30. Dora zisese să nu fie foarte de dimineață, înțelegea de aici că nu era o persoană matinală. După schimbul de mesaje din ziua precedentă, încurajat cumva, câteva ore mai târziu, încercase chiar să o sune, sperând să o convingă să facă ceva împreună, dar avea telefonul închis și hotărî să renunțe, deși se gândise la ea mai toată ziua. Îi lipsea prezența ei. Ar fi vrut ca Dora să devină ceva care să poată fi purtat în permanență cu el. Simțea cum îl încolțește Dorul : De vocea ei, de parfumul ei, de prezența ei. Se îndrăgostea ? Probabil că da, dar era o senzație pe care n-o trăise niciodată în felul acesta, deci era ceva cu adevărat nou pentru el. Nu simțise niciodată că timpul trece așa de greu în așteptarea acelor momente hotărâte să o întâlnească. Și-ar fi reorganizat programul pe întreaga lui existență doar ca să fie în preajma ei. 
　　Habar nu avea de ce simțea toate acestea pentru ea și nu le simțise pentru celelalte femei care se perindaseră prin viața lui. Dora îi dădea sentimentul că oricât i-ar fi oferit din ea, nu ar fi fost niciodată de ajuns sau mai degrabă îi crea că impresia că e doar o infimă parte din ceea ce avea ea de oferit bărbatului care l-ar fi iubit. Reușea cumva să ațâțe în el dorința descoperirii fără a diminua plăcerea celor găsite, odată gustate și experimentate. Și mai erau, simțea el, niște străfunduri ale ființei ei care-i aparțineau cu desăvârșire doar ei și în care ea nu ar fi lăsat niciodată pe cineva să intre, ci doar să-și dorească să fie acolo. Dora era departe de a fi femeia ideală, dar era unică tocmai prin modul ei de a nu se considera mai mult decât celelalte reprezentante ale sexului frumos.
　　Alexandru se smulse din visarea în care căzuse furat de ceea ce devenea clipă după clipă iubirea pe care nu o crezuse niciodată posibilă, și se pregăti de plecare. Nu vroia să întârzie și ar fi vrut să cumpere flori în drumul lui spre casa matușii sale.
　　 Și Dora se trezise destul de devereme, hotărâtă să se implice destul de mult în pregătirea acelui dejun pe care îl promisese. Imediat după ce lansase invitația ca o contracarare a celei făcute de Alexandru, simți că regretă.
　　În primul rând se grăbise. Ar fi trebuit să o întrebe pe mama Rada mai întâi, având în vedere că bucătăria aparținea bătrânei. Apoi nu-i venea în minte ceva interesant de pregătit pentru micul dejun, în afara celor două ouă ochiuri menționate de Alexandru. Habar nu avea de ce, dar intuiția ei o punea în gardă că-și complica și mai ales complica viața unui om care nu avea nevoie de o linie atât de sinuoasă ca a ei. O relație cu Alexandru, fie ea și tranzitorie ca experiență, în așteptarea cireșelor coapte, ce puteau să nu mai aibă același gust anul acesta, ar fi însemnat dezrădăcinarea unui dintre ei. Cineva trebuia să facă un compromis, ca o relație între ei doi să devină funcțională, iar ea nu se vedea prelungindu-și șederea aici, cu atât mai puțin să rămână definitiv.
　　Când o întâlni pe bătrănă și își ceru scuze pentru gafa comisă de a-l invita pe Alexandru la dejun în ziua următoare fără a-i fi cerut permisiunea ei mai întâi, mama Rada zâmbi și spuse :
　　- Poți dormi liniștită, mă ocup eu, oricum nu o sî simtă prea mult gustul mâncării, cred că vine mai degrabă să te vadă, nu să mânânce.
　　- Cum așa, mama Rada, făcu ea pe neștiutoarea, roșind ușor.
　　- Știu că nu îl vezi, dar cred că de observat, ai observat suficient, spuse ea cu înțelepciune.
　　- Cred că dumneata vezi și observi mult mai multe lucruri decât noi doi la un loc. Spune-mi cum vezi situația asta ?
　　- Mi-ești dragă Dora, mi-e drag și Alexandru, dar eu n-o cunosc pe Carla și nu știu dacă doar iubirea unui singur om, în cazul ăsta a lui Alexandru, e suficientă pentru voi amândoi . Uneori da, alteori nu. Tu știi ce ai lăsat în urma ta, și ce vei dori să ți se întâmple. Un singur sfat aș putea să-ți dau : să nu fugi de iubirea pe care o simți tu pentru oricine este aceasta destinată. Ea nu poate fi înlocuită niciodată.
　　- Mulțumesc, mama Rada, am primit atât de multe sfaturi bune și frumoase de la tine. Deci, ce gătim ?
　　- Ceva, și în plus niște pateuri calde, de care o să mă ocup eu mâine dimineață. Tu să-ți pregătești masa în mica ta sufragerie.
　　- Dar aș fi vrut să fii și dumneata prezentă, alături de noi.
　　- Nici vorbă ! Cred că timpul pe care îl petreceți voi doi împreună vă va fi de folos, cum ziceți voi intelectualii, vă va ajuta să vă edificați așteptările și să vă clarificați opțiunile. Nu te uita așa la mine, am auzit la televizor la un talk show, zise ea pentru că văzuse că ochii Dorei se măriseră surprinzător. Eu, cu vorbele mele, spun doar că n-ați crescut degeaba, eu așa sper.
　　Fu o surpriză pentru Alexandru să se bucure de acel dejun doar în prezența Dorei. Venise cu două buchete mari de lalele pentru ea și mama Rada, și arăta foarte bine, reamintindu-i Dorei fugar de parfumul masculin din dormitorul lui. Când trecu pe lângă ea, din nou simți mirosul acela atât de răscolitor pe care îl recunoștea, dar nu îl putea identifica și defini. Alexandru nu se arătă pretențios în privința celor servite la dejun, pentru care Dora nu-și arogă prea multe merite, recunoscând implicarea mamei Rada.
　　- Nu contează, sunt ferm convins că te-ai fi descurcat de minune dacă circumstanțele ar fi impus să pregătești totul singură.
　　- Ești drăguț, nu că ar conta prea mult pentru mine părerea ta în privința abilităților mele în bucătărie. A fost o vreme când am suferit că nu sunt o gospodină excelentă. Apoi, cineva drag mie, m-a încurajat spunându-mi că nu în asta constă valoarea mea, așa că am încă multă încredere în părerea lui.
　　- Acum îmi dau seama că dejunul ăsta ar fi fost și mai interesant dacă ne-am fi gândit să îl transformăm într-un picnic undeva.
　　Da, de ce nu, nu ratez nicio ocazie de a mă bucura de natură, și de data asta aș fi încercat să nu mai fac nicio prostie. Doar că tu, Alexandru, pari să-ți petreci destul de mult timp în preajma mea în detrimentul activităților și oamenilor care făceau parte din viața ta mai înainte.
　　- Îmi place să fiu în preajma ta, deși cred că și mai mult mi-ar plăcea ca tu să fii în preajma mea.
　　Dora râse și mestecând cu lingurița în ceașca cu lapte și cacao zise, încercând să nu-l rănească, dar să spună lucrurilor pe nume :
　　- În structura microcosmosului la care visezi tu, Alexandru, îți va fi foarte greu să stabilești cine în jurul cui se învârte. Pentru că eu nu am găsit încă soarele de care am nevoie, așa că mă mulțumesc doar cu propria-mi axă.