Când Eugen, prietenul care o ajutase să găsească locul și persoana dispusă să o primească în casa ei o întrebase de ce avea nevoie de două camere în loc de una, în care doar să doarmă, ea răspunsese :
- Poate îmi fac prieteni, poate am să îi invit la mine să ne jucăm cărți sau să povestim. M-aș simți stânjenită să îi urc în patul meu, mi s-ar părea nepotrivit.
-Da, sigur, zâmbise el cu scepticism, o să îți faci o mulțime de prieteni, o să dai niște petreceri incendiare. Tu te auzi ce spui ? Alooo, doamnă scumpă, te duci într-un sat de munte, cu un stil de viață diferit de ce îți imaginezi tu, cu oameni bătrâni în mare parte, sau cu familii pentru care viața înseamnă altceva, luptă pentru supraviețuire, nu statul la povești cu dumneata care te duci acolo să faci pace cu tine și cu trecutul tău. Ei n-au făcut parte din războiul tău, așa că nu te vor înțelege și nu se vor înghesui în preajma ta.
-Eugen, poți fi și tu optimist măcar o dată, poți să îmi respecți decizia luată și să mă sprijini, fără să mă descurajezi, fără să îmi dai de înțeles că înfruntarea prezentului e ceea ce ar face un om puternic, tu asta așteptându-te să fac.
-Au trecut niște ani Dora, destul de mulți, doar că tu nu vrei să uiți, nu vrei să pleci de acolo. Când povestești despre trecut, despre vechea ta viață, cum te alinți tu, fața ta se luminează, e zona ta de confort, tu și suferința păreți să fi pactizat, să te bucuri de ceea ce face în sufletul tău. Asta e de neînțeles, nu se poate să nu fi uitat deloc. Toți trăim drame, într-o formă sau alta, nimeni nu este cruțat, dar nu ne hrănim la nesfârșit din durerea provocată de ele, tu însă...
- Ești nedrept, știi de ce plec, am ceva mult mai recent de uitat...un om de care trebuie să mă desprind definitiv.
Eugen ridică mâna în semn că nu dorea să continue discuția, iar ea nu insistă de dragul prieteniei sincere și frumoase dintre ei.
****
Dora tresări la auzul vocii aceleia plăcute din magazin. Absorbită în gânduri nu îl văzuse ieșind și îndreptându-se spre ea.
-Bună ziua, spusese el și se oprise, așteptând.
-Bună ziua, răspunsese și ea ridicându-și privirea, neștiind dacă ar trebui să se ridice sau să îl invite să ia loc. Preferă să aștepte la rândul ei.
- Eu sunt Alexandru Preda și Maria mi-a spus... Privirea ei întrebătoare îl făcu să se oprească, apoi adăugă, fata din magazin.
Dora se ridică în picioare și îi întinse mâna. Un prieten o învățase despre codul bunelor maniere și despre faptul că, atunci când un bărbat și o femeie fac cunoștință, indiferent dacă sunt sau nu prezentați de altcineva, femeia ar trebui să întindă prima mâna bărbatului, pentru ca gestul similar, făcut de bărbat, cel dintâi, să nu fie interpretat ca unul de agresiune fizică asupra ei.
-Dora Teodorescu, îmi pare bine, domnule Preda, luați loc, dacă doriți.
-Mulțumesc, spuse bărbatul degajat și se așeză. Era șaten, cu ochi căprui, cu o față ușor alungită, dar trăsături uniforme, cu mici riduri în colțul ochilor și cu o piele bronzată, cam devreme pentru această perioadă a anului, gândi ea. Părea drăguț, fără a fi considerat atrăgător, dar plăcut era un adjectiv descriptiv care îi putea fi atribuit fără reticență și pe care îl putea exploata fără a părea lipsit de modestie.
Odată așezat, el continuă zâmbind :
-Cum spuneam, Maria mi-a zis că ai întrebat cum ajungi la mama Rada și că ai refuzat să îți delege pe cineva dintre oamenii de acolo să te conducă și să te ajute cu bagajul, spunându-i că nu te grăbești și că nu vrei să deranjezi pe nimeni.
-Da, așa am spus, ți-a relatat întocmai. M-a prevenit că o să am ceva de urcat, dar sunt pasionată de drumeții și trasee montane, e drept că fără bagaje, dar cât de dificil poate să fie, adăugă ea curajos.
- Nu foarte greu într-adevăr, dar nici foarte ușor. Adică, vei supraviețui și vei ajunge negreșit la destinație, dar m-am gândit că dacă tot merg într-acolo, poate îmi vei da voie să te ajut.
-Mergi într-acolo ? Ce coincidență, adăugă ea prudent și ușor sarcastic.
- Chiar mai departe, merg să văd niște pășuni, aflate mai sus de casa mătușii...
- Mătușa, făcu ea ochii mari.
- Dincolo de faptul că noi așa le numim în zonă pe femeile bătrâne, mama Rada, cum îi spui tu, si probabil mulți din sat, este sora mamei mele. Uite ce e, adăugă el, privindu-și ceasul, se face târziu, îți înțeleg reticența, e firesc să te porți așa. Ești o femeie singură... într-un loc necunoscut ție. Ea tresări, dar nu i se mai păru că sună atât de enervant. Probabil din cauza timbrului plăcut al vocii lui. Ai fost abordată de un necunoscut, continuă el, un străin care ar putea fi un criminal în serie sau un tâlhar periculos...
Ea izbucni în râs și încercă să îl oprească, fără rezultat însă.
- Înțeleg toate astea și nu am de gând să insist. Este dreptul tău să faci așa cum simți că este cel mai bine pentru siguranța ta.
- Ați terminat, domnule Preda, îndrăzni ea.
- Da, mă scuzați, doamnă, abia acum îmi dau seama că m-am adresat într-un mod necuviincios, folosind singularul, mă scuzați. N-aș vrea să mă credeți un bădăran lipsit de maniere. Voiam doar să mai adaug că ar mai fi o soluție care v-ar putea ajuta întrucâtva. Aș putea să iau valiza și să opresc să o las, iar dvs. ați putea să vă bucurați de drumeție. Nu cred că v-ar lua mai mult de o oră cu tot cu urcuș, adăugă el, măsurând-o din cap până în picioare și evaluându-i constituția fragilă și delicată. Ce ziceți ?
-Bine, răspunse Dora.
- Dați-mi voie să iau valiza atunci.
- Vin cu tine, spuse ea, parcă nevenindu-i să creadă că spunea asta.
Nici lui nu-i venea să creadă, pentru că se opri încurcat, neștiind cum să acționeze mai departe. Stăteau unul în fața celuilalt, stânjeniți, nehotărâți, ca niste adolescenți care tocmai hotărâseră să fie prieteni. Ce naiba, gândi Alexandru, mă port ca și cum aș fi un puști timorat, care n-a văzut în viața lui o femeie. E drept că e drăguță, cu ochii ăia mari ai ei, care par mai profunzi decât un întreg ocean planetar și cu o privire iscoditoare ca a uni filosof în căutarea adevărului absolut, dar altceva nu pare să impresioneze.
-Deci, mergem împreună? Am înțeles bine, întrebă Alexandru, aplecându-se să ridice valiza.
- Da, mergem împreună, dacă oferta rămâne valabilă, răspunse Dora.
Alexandru ridică valiza și o luă înainte către stepway-ul albastru care era parcat în fața magazinului. Puse valiza în portbagaj și deschise portiera din spate, invitând-o să urce, ceea ce Dora făcu, întrebându-se dacă tipul ăsta dormea cu codul bunelor maniere sub pernă, pentru că de regulă, bărbații deschideau portiera din față a mașinii, dacă nu mai era un alt pasager. Nu-și mai amintea exact dacă așa ar fi trebuit să procedeze un bărbat sau regula era referitoare la o doamnă care ea însăși trebuie să aleagă bancheta din spate dacă călătorește singură cu un bărbat în mașină. Toate aceste frământări mentale fură clarificate de precizarea lui, atunci când se urcă la volan :
-M-am gândit că te vei simți mai în siguranță acolo, decât pe locul din dreapta, având în vedere că nu știi cum conduc.
-Dezastruos ? Întrebă ea pe un ton glumeț.
-Nu, doar ușor agresiv, sunt un tip impulsiv.
- E o mare calitate să îți recunoști defectele și să ți le asumi, răspunse ea.
-Lista rămâne deschisă, plusă el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu