- Lasă-mă să visez, spuse el, întinzându-i mâna cu palma deschisă peste masă, așteptând ca ea să o așeze pe a ei peste. Când ea făcu asta, o strânse tandru, și spuse privind-o în ochi :
- Nu-ți cer nimic Dora, doar îți ofer. Tu ai intrat în viața mea ca să mă înveți asta ca principiu de viață. Îmi place, nu mi-l lua înapoi. Și eu pot spera ca într-o zi, mâncând cireșe, să mă chemi, dorul n-alege pe nimeni.
Ascultându-l, Dora înțelese că era sincer. I se oferea necondiționat șansa unei noi iubiri care putea dura o clipă, o zi, o viață, o eternitate. Și-atunci de ce nu se deschidea către ea, dornică să o primească ? Nu știa răspunsul, doar că simțea că intuiția ei, ca un mecanism de autoapărare, o împiedica să accepte. Ca și cum știa că urma să sufere din nou, și ea nu-și dorea să mai sufere pentru nimic, devenise imună la suferință. Singura iubire care o liniștea și îi dădea stabilitate era cea pentru Tudor. De ce oare ? Venise aici să se desprindă de el. Destinul îi trimisese șansa unei noi iubiri, prin Alexandru, de ce nu profita de ea ? Nu însemna asta că își construia singură o dependență conștientă de cel la care vroia să renunțe ? Dacă așa stăteau lucrurile atunci putea pleca chiar de a doua zi, alergând și cerându-i iertare pentru absența ei, care, din păcate nu o făcuse de neuitat, având în vedere că el nu dăduse niciun semn de la plecarea ei. Oare chiar nu-i era dor de ea ?
Retregându-și mâna și zâmbind, Dora spuse :
- Faci o mare greșeală aplicând acel principiu de care am vorbit deunăzi în dragoste.
- Poate că da, dar am dreptul la această greșeală. Repet, nu-ți cer nimic, doar ofer, pe tine nu te obligă nimeni nici să primești, nici să răsplătești ceea ce primești.
- Măcar aș vrea să nu te grăbești, să greșești prudent.
- La ce m-ar ajuta ?
- Te-ai salva mai ușor decât dacă te-ai avânta cu mare viteză.
- Asta înseamnă că ...
- Asta înseamnă că am nevoie de timp să înțeleg ce ți se întâmplă, ce mi se întâmplă. Planurile mele când am venit aici erau altele, dar destinul a vrut să mi le încurci din prima zi.
- Spune-mi, Dora, ai prefera să nu mă mai vezi ?
- Nu, Alexandru, eu prețuiesc oamenii din preajma mea, atâta timp cât nu îmi fac rău, ba dimpotrivă. Să lăsăm lucrurile așa, deocamdată și să vedem ce ni se întâmplă.
- Mi, ți, ni, se întâmplă. Frumos ! Eu, tu, noi, ca o împletire a destinelor noastre într-unul singur.
Dora tăcu. Prefera să nu continue discuția. Această supoziție a împletirii destinelor o înfiora. Poate era o sechelă a fostei ei vieți, când destinul i se despletise atât de brusc încât habar nu avusese ce mai poate face cu partea ei de destin ciufulit. În timp, îl pieptănase frumos, dar rămăsese reticentă la orice încercare de a-l mai împleti cu al altcuiva. Îl păstrase doar pentru ea. Destinul ei era destinul ei și atât. Punct !
- Aș vrea, își drese ea glasul, să îi înapoiez hainele prietenei tale, am să ți le dau înainte de plecare, cu rugămintea să îi mulțumești din partea mea.
- Ai putea să faci chiar tu asta. Ti-am spus atunci că mi-ar plăcea să îi cunoști într-o zi. Ne întâlnim la club diseară, ai putea veni și tu.
- Recunosc că mi-ar plăcea să o cunosc pe...
- Lidia. Acesta este numele ei.
- Dar pentru mine e dificil să ajung în oraș seara și să mă întorc aici peste noapte.
- Dora, cauți scuze. Știi doar că dacă ți-ai dori să vii, ceea ce mie mi-ar face o deosebită plăcere, drumul dus întors nu ar fi o problemă pentru mine.
- În curând, izbucni în râs Dora, o să devin o adevărată povară pentru tine.
- Nu înțeleg de ce spui asta, Ai fost vreodată o povară pentru cineva?
- Îmi place să cred că nu, dar cine știe. Nu-mi place să fac lucruri asupra cărora nu am control complet. Invitația la club ar fi unul din aceste lucruri. Aș fi complet dependentă de acțiunule tale.
- Dora, oricând vei dori să te întorci, îmi spui asta și nu mă deranjează să te aduc înapoi. Deși, sper să petreci o seară agreabilă și să vrei să rămâi cât mai mult.
- M-ai convins, trebuie să port ceva special pentru o astfel de seară, mărturisesc că nu am experiența nightclubing-ului.
- Nu e tocmai un nightclub și sunt ferm convins că vei reuși să alegi ceva care să te pună în valoare. Dacă crezi că dorești altceva, cred că pot rezista unei scurte sesiuni de shopping. Doar să mă anunți în timp util să prindem magazinele deschise.
- În regulă, atunci. Cred că am totuși în bagajul meu ceva care ar putea să meargă, zise ea, zâmbindu-i nevinovat. Și-acum ce ai spune să ne alăturăm mamei Rada? Cred că deja a început să se ocupe și de masa de prânz.
****
Când Alexandru dădu cu ochii de Dora, venind să o ia la ora stabilită, fluieră admirativ. Dora purta o rochie verde smarald, ușor cambrată, fără a fi mulată pe corp, puțin deasupra genunchilor care îi punea în valoare silueta impecabilă și picioarele lungi și subțiri, chestie nou descoperită de Alexandru, care, până atunci o văzuse doar purtând jeansi. Urcându-se în mașină rochia evident se ridică periculos de mult, fără a fi indecentă, doar că, recunoscu el în sinea lui, înghițind în sec, ar fi întins mâna spre unul din genunchii ei rotunzi, atât de sexy conturat prin ciorapul de mătase, dacă nu s-ar fi temut că urma să zboare prin parbriz.
- Arăți atât de bine, Dora, spuse el, demarând, că mă tem să te duc la club în seara asta. Vei răvăși mințile tuturor bărbaților de acolo, însoțiți sau nu. Nu vrei, mai degrabă să luăm cina doar noi doi, undeva ?
- Ești foarte drăgut Alexandru, mulțumesc, exagerezi ca întotdeauna. Ce ne pasă nouă de bărbații și femeile din jurul nostru, atâta timp cât am decis că petrecem seara asta împreună cu prietenii tăi, care nu cred că îi vor arunca ocheade femeii de care a venit însoțit prietenul lor. Și-apoi și tu arâți impecabil, spuse ea zâmbind admirativ. Nu era doar o afirmație politicoasă de răspuns complimentelor lui. Alexandru chiar arăta bine. Purta o cămașă neagră sport, niște jeanși de aceeași culoare și un sacou gri deschis. Trăsăturile lui erau destinse, părea relaxat și bucuros că Dora nu îi respinsese invitația.
Când ajunseseră la club prietenii lui erau deja acolo. Printre ei Marius și Lidia, cei despre care Alexandru îi spusese că sunt mai aproape de inima lui, Se făcură prezentările, se strânseră mâini, se legară conversații. Dorei îi plăcură toți. La un moment dat, fetele o acaparară și declarară că aveau să traverseze la cofetăria din apropiere să se bucure de un răsfăț dulce în vreme ce băieții își savurau băuturile lor. Dora îl privi întrebător pe Alexandru părându-i- se nefirească această separare a lor. Amuzat, Alexandru veni în spatele ei și strângând-o de umeri posesiv și protector în același timp, se aplecă și îi spuse la ureche, în timp ce se simțea cutremurat din creștet până în tălpi de parfumul ei, seducător :
- Nu-ți face griji, mă găsești aici. Nu știu cum faci dar nu scapi de testul prăjiturilor, adăugă el, iar ea avu senzația că șoapta fusese urmată de un sărut delicat pe lobul urechii, altfel nu-și explică fiorul pe care îl simți pe neașteptate.
****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu