Și Dora se trezi relativ târziu, dar când deschise ochii se simți odihnită, chiar dacă se deșteptase peste noapte și adormise din nou abia în zori. Nu o durea nimic și își simți mintea golită de gânduri, ca și cum frământarea ei din miez de noapte avusese darul să i le limpezească. Nu-și mai amintea dacă în cea de-a doua repriză de somn mai visase ceva semnificativ. Se duse la baie, se spălă, apoi reveni în sălița unde îi plăcea să stea. Avea de gând să se îmbrace șă își ia laptopul și să petreacă cele două ore de independență față de o sursă de curent, undeva în curte la soare, lucrând la materialele pe care le avea de tradus, apoi ar fi vrut să coboare la magazinul din centrul satului, și poate se va juca cu copiii vecinilor, iar a doua zi, în mod sigur își dorea să pornească un pic în expediție prin împrejurimi. Cât de greu și periculos ar fi putut fi ? Și-apoi nu avea de gând să se aventureze prea sus pe traseele montane, ci doar un pic mai pe deal, unde se vedeau pajiștile acelea frumoase.
Se apropie de măsuța de toaletă ca să-și aplice stratul zilnic de cremă hidratantă și așezându-se pe scăunel, ochii îi căzură pe numărul de telefon al lui Alexandru, dat de mama Rada. Îl luă și se uită la el. Avea, gândi ea, un scris frumos, nu tocmai de doctor. Cifrele erau rotunde și clare și chiar numele lui, scris deasupra era caligrafic, cu litere ordonate, ușor aplecate spre dreapta. Îl împături și puse, nepăsătoare în fața oglinzii, apoi se răzgândi și mototolindu-l, fu gata să îl arunce la coșul de gunoi de sub măsuța de toaletă. Se duse la rucsac și își scoase telefonul. Îl deschidea doar o dată pe zi, dimineața ca să-și citească mesajele pe care Eugen, singurul care știa exact unde e, le-ar fi putut lăsa dacă ceva era în neregulă cu vreunul din membrii familiei ei, aceștia știind doar că era plecată în interes de serviciu, într-o regiune unde nu era semnal, promițându-le că îi va suna la fiecare câteva zile.
Nu avea niciun mesaj, semn că lucrurile erau în regulă. Vru să închidă telefonul, dar apoi se gândi că un număr de telefon în plus sau în minus, nu era un pericol pentru agenda ei telefonică, deși nu credea că avea să îl folosească vreodată. Astăzi, cu atât mai mult vedea lucrurile diferit. Pentru ea Alexandru nu reprezenta mai mult decât un om drăgut pe care l-ai cunoscut întâmplător într-una din călătoriile tale. Așa, ca și cum l-ar fi cunoscut ca vecin de scaun în copmpartimentul trenului cu care venise aici. O companie plăcută, un partener de dialog interesant, căruia îi spui la coborâre :
- Mi-a făcut plăcere, drum bun în continuare, la revedere, deși știi că nu-l vei mai revedea niciodată. Și-atunci, toate acele curiozități inexplicabile referitoare la trecutul lui din ziua precedentă ce rost avuseseră ? Habar nu avea, probabil că fuseseră lucruri care o intrigaseră, așa cum și el la rândul lui insistase să afle lucruri noi despre ea. Probabil că toți se întrebaseră ce cauta ea, de una singură, într-o perioadă nepotrivită concediilor, într-o zonă retrasă, fără să spună mai nimic despre ea. De cine fugea ? De ce se ascundea ? Poate în curând avea să fie chemată la poliție să dea o declarație, apoi avea să fie escortată acasă, cu precizarea că vindecarea de trecut se face cel mai bine acolo unde l-ai lăsat.
Desfăcu ghemotocul de hârtie și tastă numărul, apoi îl salvă în memoria telefonului. Nu avea de ce să îl sune, și oricum credea, spera că nu se vor mai revedea niciodată. Adică, doar el spusese că fuseseră ani de zile de când nu mai venise să o vadă pe bătrână, ar fi fost să își schimbe obiceiurile acum. Ce motive ar fi avut ?
Intuiția ei feminină nu-i transmisese niciun semnal că Alexandru ar fi fost interesat de ea. Se purtase normal, nu-i făcuse complimente gratuite, nu insistase să o revadă, nu făcuse nicio aluzie. Se purtase ca un bărbat matur, politicos, manierat și atent, cerându-și scuze atunci circumstanțele făcuseră să năvășească trecutul peste ea, marcând-o în mod vizibil și evident. Poate că nu-și luaseră la revedere cum ar fi trebuit, pentru că el păruse șocat de răbufnirea ei legată de omul de care instalarea televizorului îi amintea și nu înțelesese ce declanșase întrebarea lui finală : Cine ești, Dora ? Dar ăutea să o pună pe seama aceleiași curiozități pe care sosirea ei misterioasă o năștea în rândul tuturor oamenilor de aici. Fusese, deasemenea, drăguț din partea lui să se gândească că ar putea fi atât de afectată încât să aibă nevoie de ajutor și lăsase numărul de telefon, dar doar atât.
Nu, hotărât lucru, rolul lui Alexandru în episodul șederii ei aici se încheiase și nu avea de gând să facă sau să spună ceva care să schimbe acest lucru. Acum el se lămurise cumva cine era ea, având în vedere conversația pe care ea o avusese cu bătrâna lui mătușă la întoarcerea ei de la pârâu. Discretă, mama Rada, dăduse de înțeles că pricepuse povestea ei, împărtășind cumva o experiență oarecum comună și îi oferise niște sfaturi pertinente, similare cu ale tuturor oamenilor care se aventuraseră să mai facă asta de-a lungul anilor : Viața merge mai departe. Doar că, în percepția ei era o singură problemă cu această sintagmă stereotipă : Vieții ei nu drumul îi lipsea, ci călăuza.
****
Pentru Alexandru ziua precedentă fusese atât de monotonă, de plictisitoare că abia se scursese. Spre seară, după întâlnirea de afaceri de la restaurant, trecuse pe la fermă și pe la părinții lui ce locuiau în satul vecin celui în care stătea mama Rada. Apoi se întorsese în oras și ieșise cu niște prieteni la club. Fusese aproape absent la tot ce se întâmpla în jurul lui și, deși încercase să nu se observe, Marius unul dintre prietenii lui se așezase lângă el și bătându-l pe umăr îl întrebă discret :
- E totul în regulă, bătrâne, pari schimbat, dacă vrei să vorbești, sunt aici, te ascult, pentru asta sunt prietenii.
-Cred că mă îndrăgostesc, vorbi el fără ca măcar să realizeze ceea ce tocmai spusese.
- Carla ? Zise Marius arătând spre una dintre femeile aflate în gașca lor de prieteni și alături de care Alexandru participase la unele evenimente, când eticheta spunea că e mai bine să mergi însoțit decât singur.
- Nu, nu Carla, spuse el, pentru prima dată conștientizând ,de fapt, prezența ei la una din mesele alăturate însoțită de alți prieteni comuni. Abia acum văd că e aici în seara asta, am fost un necioplit, ar fi trebuit să o salut.
- Serios, spuse Alexandru, și eu care am crezut că ai văzut-o că e aici cu altcineva, și de aceea ești posomorât.
- Hai să fim serioși Marius, sunt băiat mare, se apără Alexandru, deși la o analiză atentă comportamentul lui din ziua precedentă în preajma Dorei și starea lăuntrică pe care aceasta i-o declanșase, nu prea demonstrau o profundă maturitate. Carla nu e iubita mea, deși nu neg că ar fi putut fi, are dreptul să iasă cu cine dorește ea și lucrurile astea au fost stabilite destul de clar între noi.
- Tu știi, doar că păreați să vă placeți, sunteți amândoi disponibili, m-am gândit, de ce nu ?
- Da, cred că toată lumea s-a gândit așa, iar faptul că m-a însoțit la diverse evenimente la care au participat și membrii familiei mele a îndreptățit-o pe mama să răspândească zvonul printre rude că aș avea o nouă prietenă. În curând o să aflu de la cunoștințe că mă însor, Probabil că biata femeie suferă că nu are un băiat așezat la casa lui, cu o noră cu care să se certe măcar din când în când. Marius izbucini în râs :
- Să fie cu noroc, bătrâne, nu mă refer la însurătoarea ta, că nici de-a mea nu m-am ocupat prea bine, ci nu știu la o poveste care să-ți ofere ce cauți tu. Și Carla ?
- Ce-i cu Carla ? Întrebă Alexandru nedumerit.
- Ea știe că nu trebuie să-și facă speranțe, femeile uneori își fac iluzii, cred că au toate atuurile pentru a fi cap de afiș într-o relație.
- Nu aș vrea să mă înțelegi greșit. Nu e nimic în neregulă cu Carla, e o tipă grozavă, mulți bărbați s-ar simți norocoși să facă parte din viața lor. Arată bine, este un avocat de succes pe plan local, poate aspira la un bărbat cu situație cum ar spune maică-mea, dar...
- Am înțeles, nu ești tu acela.
- Cred că e ceva în neregulă cu mine...
Marius făcu ochii mari vexat de afirmația leui.
- Ești dus, amice ? Ce sș fie în neregulă cu tine, te lovește depresia ce ai ?
- Alexandru zâmbi îi făcu semn ospătarului să îi mai aducă un pahar de coniac. Deși erau rare cazurile când consuma alcool, simțea că în seara asta s-ar fi îmbătat ca să găsească o soluție salvatoare pentru a-și clarifica viitorul relației lui, probabil inexistente, cu Dora. O dovadă de slăbiciune, își zise el. Se uitase aproape din sfert în sfert de oră la telefon, sperând că poate ea va suna. Se gândise să o sune pe mama Rada să o roage sub un pretex oarecare să îi dea numărul ei de telefon, bănuia că bătrâna îl avea, probabil că Dora vorbise cu ea la telefon când stabiliseră condițiile șederii ei acolo. Cu greu rezistase chiar tentației ca pe seară,când se întorcea de la fermă, să nu treacă pe acolo pretextând că venise să verifice dacă televizorul funcționa corespunzător. Renunțase ! Ar fi fost ridicol. Îi întrebase doar pe ai lui dacă vorbiseră cu mama Rada. Mama lui spusese că vorbiseră mai pe la prânz și că ea o invitase să vină la ei la masa de prânz duminică, iar Rada acceptase, dar întrebase dacă o putea aduce și pe fata care stătea la ei pentru că era plăcută, doar un pic cam singuratică și tristă, dacă bineînțeles ea nu avea alte planuri pentru ziua respectivă.
- Și tu ce i-ai spus, întrebă Alexandru repede.
- Bineînțeles că i-am spus că poate să o aducă. Ce fel de om mă crezi, se apără mama lui. Dacă rada spune că e o femeie draguță, atunci așa e, fără îndoială. Rada se pricepe la oameni, iar eu nu sunt o sălbatică care nu știe să se poarte cu musafirii, știi doar că tatălui tău i-a plăcut întotdeauna să aibă casa plină de rude și prieteni.
- Foarte bine atunci. Cred că am să vin și eu, se trezi el spunând, spre surprinderea mamei sale care nu și-l amintea să fi venit vreodată la prânz duminica, mai ales de când ei se adunau frați și cumnați la câte o mică petrecere, Spunea că îl oboseau și că deși îi iubea și rspecta pe toți luați separat, la un loc erau prea gălăgioși pentru el.
- Atunci o să fac prăjitura aia, despre care Carla mi-a spus că îi place foarte mult, la petrecerea aceea de logodnă la care ai adus-o. Sper să iasă la fel de delicioasă ca atunci. Mi-a zis că ar fi mâncat tot platoul dacî nu i-ar fi fost rușine de ceilalți invitați.
Alexandru zâmbise. Carla exagerase cu bună știință ca să o facă pe mama rada să se simtă bine. Bătrânii sunt uneori atât de naivi din dorința de a se simți apreciați, atunci când ajung în acea etapă a vieții când încep să creadă, eronat, că nu mai sunt la fel de utili ca în tinerețe.
- Nu vin cu Carla, mamă, și aș vrea să te rog să nu mai răspândești tot felul de informații pe care crezi că le deții, și care sunt departe de adevăr. Carla nu este noua mea prietenă. Este o prietenă, într-adevăr, dar nu așa cum speri tu...
Ospătarul adusese coniacul și sorbind din el, Alexandru se reancoră în prezent, observând că Marius așteptase tăcut să reia discuția.
- Scuză-mă, spuse el, mă furaseră gândurile.
- Te ascult, rămâsesem la ceva e în neregulă cu tine. Te simți bine ?
- Da, Marius, nu-ți face griji, nu e vorba de asta. Îți spuneam că nu e vina Carlei, ci a mea. Nu știu, mi-am dat seama, ne-am dat, de fapt, seama că nu există scânteia aia, care să țină doi oameni unul lângă altul mai mult de câteva săptămâni. Cam atât a durat euforia legăturii noastre. Sunt în căutarea a ceva mai profund. Am trecut prin viață și în afară de pasiuni călduțe, consumabile, n-am prea exeperimentat altceva. Cred că, de fapt, mi-am dat seama că n-am fost niciodată îndrăgostit cu adevărat...
- Și-acum ? Ai șansa asta ? Întrebă Marius.
Erau prieteni de-o viață, o prietenie care rezistase prin focul timpului, chiar și în anii în care Alexandru trăise în București. Marius fusese căsătorit, nu o dată ci de două ori, cu două femei atât de diferite una de cealaltă, încât uneori glumea spunând că la a treia încercare o să caute ceva de mijloc. Acum se afla într-o relație de tranziție, cum spunea el, dar, mai pătimaș decât Alexandru, se implicase sufletește în toate poveștile din viața lui și susținea că de fiecare dată iubise, diferit, dar iubise.
- La ce te referi când spui șansă ? Întrebă Alexandru pentru că simțea că nu se putea concentra pe firul discuției și că oricum vorbise prea mult. Nu ar fi vrut pentru nimic în lume să o pună pe Carla într-o lumină nefavorabilă, de aceea preferase să își asume totul. Se plictisea, era adevărat, în prezența Carlei, în afară de atracția fizică, temperată după vreo săptămână de sex sălbatic și pasional, nu aveau aceleași gusturi și pasiuni, nu împărtășeau idei, valori și principii comune.
- Mai devreme, ai spus că crezi că te îndrăgostești.
- Am glumit Marius, sunt confuz și mi-e teamă să risc.
- Ok, bătrâne, când vei dori să vorbești, știu că sunt alături de tine. Mai stai în seara asta ?
- Termin coniacul și plec și eu.
Cei doi își luară la revedere, la câteva minute după plecarea lui Marius plecă și Alexandru, după ce trecând pe lângă masa Carlei schiță un salut. Aceasta se ridică și îl invită să li se alăture, dar el refuză politicos și se retrase. Ar fi putu lua un taxi, dar preferă să meargă pe jos. Nu locuia foarte departe de club. Când ajunse acasă și descuie ușa apartamentului, simți că i se face ușor greață, probabil de la alcool și începură să îi țiuie urechile. De la prea multă liniște bănui el. Își lăsă mintea să colinde, permițându-i să se îndrepte spre locul unde știa că vrea să fugă, încă de dimineață. Imaginea Dorei nu întârzie să apară în fața ochilor lui, inexplicabil. Nu reușea să își dea seama dacă îl atrăgea doar fizic sau era mai mult. Bănuia că da, dar nu reușea să spună ce. Nu o putea defalca pe calități, care erau vizibile, nici fizice, nici morale. Era un tot ce părea să îl cheme cu o forță inexplicabilă. Înainte de a adormi știa că a doua zi o va căuta sub orice pretext l-ar fi putu găsi până atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu