Sunetul telefonului întrerupse reveriile celor doi, atât de diferite. Alexandru răspunse. Erau prietenii lui care îi aduseseră mașina.
După ce conversația se încheie, Alexandru își privi ceasul și o întrebă :
-Mai vrei să te odihnești puțin, poate ai obosit, poate simți nevoia să mai stai un pic.
-Sunt bine Alexandru, aș prefera să plecăm, dacă nu te superi. Nu aș vrea să abuzez de ospitalitatea ta, și, recunosc, cel mai bine mă simt în hainele mele.
- În regulă, cum dorești Dora, uite telefonul, în câteva minute mă schimb și eu și putem pleca. Zâmbindu-i, îi întinse telefonul și plecă să se pregătească. Rămasă singură, Dora luă o țigare din pachetul lui și o aprinse. Nu mai fumase de ceva vreme. Se înecă cu fumul și tuși ușor. Deschise telefonul, funcționa, totul era în regulă, nu avea mesaje noi, semn că lucrurile erau sub control cu apropiații ei. Nu avea motive să îi îngrijoreze inutil, pomenindu-le ceva despre cele întâmplate. Închise telefonul și îl puse în buzunarul treningului. Probabil că rucsacul ei nu mai exista. Se felicită că avusese inspirația să nu ia cu ea decât sandwich-urile, cartea și apa.
Alexandru se întoarse în câteva minute, așteptă ca ea să-și termine țigarea și coborâră din partament. Mergeau de câteva minute bune, aproape ieșiseră din oraș când el spuse :
- Dora, dacă te simți bine, mi-ar plăcea să nu renunți la ideea de a veni împreună cu mama Rada la părinții mei astăzi.
- Eu știu, nu cred că prezența mea acolo e neapărat necesară, ei sunt o familie, familia ta, mai degrabă tu ar trebui să fii acolo, nu eu.
- O să fii surprinsă, dar astăzi chiar am intenția să fiu, și mi-am exprimat intenția asta încă de când am aflat de planurile mamei.
- Atunci cu atât mai puțin ar trebui să fiu eu, cred că altcineva îți va fi alături. Nu aș vrea ca ultimile ore să pună cumva vreo presiune pe femeia care face parte din viața ta. Alexandru frână, Dora fiind aproape de a se izbi cu capul de bord.
- Stai puțin, Dora, despre ce vorbim aici ? Deții niște informații despre mine pe care nu te-ai gândit să le verifici întrebându-mă, și-apoi aș fi acționat la fel și dacă aș fi fost, nu știu, căsătorit. Dora, am să fiu sincer cu tine și am să recunosc că m-a impresionat foarte mult modul tău de gândire legat de a nu pune întrebări despre celălalt. Mi s-a părut o dovadă de încredere să ai capacitatea să-l lași pe celălalt să spună ce are de spus despre el, fără să-l pui la colț cu întrebări incomode. Dar tu ai abdicat de la propriul tău principiu : Nu ai așteptat ca eu să-ți spun ceva despre mine și nici nu ai plusat întrebând. Ai luat de bună o informație pe care nu ai verificat-o deloc.
- Alexandru, eu nu am cum și de ce să verific ceva despre tine.
- Cum sună rezonabil, De ce sună dureros.
- Dureros ? Mă tem că nu înțeleg, zise ea nedumerită.
- Pentru că stabilești o distanță nejustificată între doi oameni, adulți responsabili, care pot discerne cum și în ce condiții pot construi relații de prietenie.
- E foarte greu, dar nu imposibil într-adevăr, ca un bărbat și o femeie să poată avea pe termen lung o astfel de relație.
- De ce spui asta ? Se repezi Alexandru.
- Nu știu, așa cred eu, unul din ei face un sacrificiu acceptând-o.
- E foarte tranșantă poziția ta. Îmi place că spui lucrurilor pe nume. Data trecută m-ai concediat cu diplomație.
- Ceea ce nu te-a împiedicat să pui și tu, la rândul tău, întrebări incomode.
- Nici nu știi cât regret. Îmi pare rău pentru pierderea ta. Am bănuit o suferință legată de pierderea cuiva, doar că m-am gândit mai degrabă la o despărțire sau un divorț. Nu am să mă lansez în stereotipii pe care cred că le-ai mai auzit de nenumărate ori. Aș fi ridicol. Dar ca bărbat m-a impresionat puterea cu care ai iubit un om.
- Iubesc un alt om, cu și mai multă putere, ar fi vrut ea să țipe, să o audă nu doar Alexandru, ci o lume întreagă, dar nu era treaba lui Alexandru și nici a lumii ce purta ea în sufletul ei. Se mulțumi să spună sec, ca o modalitate de închidere a acestui subiect.
- Mulțumesc, Alexandru, de ce ar impresiona un bărbat modul cum o femeie a putut să iubească un altul. Nu înțeleg, pare un paradox.
- Din invidie, cred. Sunt foarte puține femei care pot să iubească cu atât de multă dăruire.
- Nu cred asta, spuse Dora. Cred că toate femeile de pe această planetă, iubesc la fel, doar că iubirea unei femei este diferită de aceea a unui bărbat. Restul este sincronizare, potrivire, între cele două tipuri de iubire.
- Este posibil să ai dreptate. Asta ar însemna că eu m-am născut fie mult prea târziu, fie mult prea devreme. Am ratat sincronizarea.
- Niciodată nu poți ști ce este gata să te întâmpine la fiecare cotitură a destinului.
- Revenind la punctul de plecare a acestei frumoase polemici filosofice, nu am să neg că viața mi-a fost presărată cu suficiente experiențe care să facă din mine, nu neapărat un expert, dar măcar un cunoscător al tipologiei feminine. Momentan există femei în jurul meu, așa cum probabil există bărbați în jurul tău. Nu suntem niște țânci. Doar că, în cazul meu, niciuna din ele nu poate fi numită, așa cum ai definit-o tu femeia din viața mea, și cred că micul dejun din dimineața asta mi-a oferit niște răspunsuri.
- Ce vrei să spui ? Întrebă Dora, încruntându-se ușor, întrebându-se dacă doar i se părea sau Alexandru încerca să-i transmită un mesaj pe care subconștientul ei nu era dispus să îl recepteze încă, fără a-l analiza suficient.
- Doar că ai fost o companie plăcută, Dora. Și uneori micile detalii fac diferența, ca și cum orice căutare e mai ușoară când destinul îți presară indicii.
- Mulțumesc, și tu ai fost o gazdă formidabilă, cedându-mi dormitorul tău comod, gătind. Într-adevăr, detaliile fac diferența.
- Am însă un fiu, Dora, asta mi se pare cel mai interesant lucru pe care aș vrea să îl știi despre mine.
- Știu, zâmbi Dora. Te-am bârfit cu mama Rada zilele trecute, îmi cer scuze. Nu pare să înțeleagă decizia voastră ultra modernă de a avea un fiu fără a oficializa relația.
- Și tu ? Ce crezi ?
- Nu e treaba mea să judec deciziile oamenilor și niciun caz nu seamănă cu celălalt. Ar trebui să se inventeze căsătoriile particularizate cu condiții drepturi și obligații specifice fiecărui cuplu în parte. Dar cred că în mare știu ce înseamnă să mori între zidurile unei închisori, mirosind a mucegai pe dinăuntru, dar văruită frumos pe dinafară ca să dea bine din stradă.
Din păcate discuția trebuia să se curme pentru că ajunseseră la casa mamei Rada. Când dădu cu ochii de ea bărâna o îmbrățisă cu dragoste și ochii umezi.
- Mulțumesc lui Dumnezeu că ești teafără, fata mea, spuse ea, cu atâta sinceritate încât Dora se gândi că e mare lucru ca unui om pe care îl știi doar de câteva săptămâni să îi pese de tine și de ceea ce ți se întâmplă.
- Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață mama Rada, dar voința lui Dumnezeu a fost să îl trimită pe Alexandru în ajutorul meu. Îmi pare rău că nu te-am ascultat și am plecat. Te-am îngrijorat și pe dumneata și am fost și pentru nepotul dumitale o povară serioasă aproape 24 de ore. Și acum, dumnealui insistă că ar trebui să onorăm inviatația de a merge la părinții lui. Dumneata ce spui ?
- Facem cum crezi tu, fata mea. Dacă vrei să mergem, mergem, dacă însă te resimți și vrei să te odihnești, nici eu nu merg. Nu mă lasă inima să te las singură aici. Poate ai nevoie de ceva, poate nu te simți bine.
- În regulă, zise Dora, aruncându-i o privire fugară lui Alexandru care nu se amestecase deloc în discuția lor, așteptând decizia Dorei. După cum vezi, port niște haine de împrumut. Merg să mă schimb și apoi putem merge, să nu-i facem pe oameni să ne aștepte. Zicând acestea le flutură mâna în semn de salut și plecă spre camerele ei. Acceptase să meargă nu pentru că argumentele lui Alexandru o convinseseră, ci pentru că o impresionase atitudinea acelei femei. Știa că aceste momente ale reuniunilor familiale erau singurle în care fugea de singurătate, ca o gură de oxigen. Iar ea era gata să renunțe la ele ca să stea cu ea. Dora nu putea să o priveze de frumusețea unei astfel de zile.
Ajunsă în cameră, deschise valiza și alese niște haine oarecum potrivite pentru un prânz în casa unor oameni pe care nu-i cunoștea. În câteva minute fu gata și reapăru pregătită de plecare. Drumul nu dură mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu