6 . Eu cum te aduc înapoi ?
Dora își lipi fruntea de sticla rece a geamului camerei de hotel în care stătea de o săptămână. Decisese că mai rămâne în Sibiu după plecarea lui Alexandru.
-Și restul bagajelor tale, întrebase el, necontestându-i decizia.
- O să mă întorc după ele, spusese ea. Și-apoi trebuie să-mi iau rămas bun de la mama Rada.
- Asta înseamnă că noi ne luăm rămas bun acum ? Întrebase el cu tristețe în glas.
- Da, Alexandru, e cel mai bine așa, pentru noi amândoi, știi asta...
- Nu, nu știu, răbufni el. Se pare că tu știi mult mai multe. Despre tine, despre mine, despre noi. Am să mă întorc după tine ! Și tu știi asta, nu-i așa ?
- Crezi că s-ar schimba ceva, întrebase ea ?
- Eu nu știu să renunț, Dora. Nu pot să iubesc renunțând, așa cum faci tu. Coexistă în tine atâtea tipuri formidabile de iubire, încât nu mi-ar ajunge o întreagă viață să le înțeleg pe toate. Tu însă poți ! Un singur lucru nu poți : Să lași pe cineva să te facă fericită.
- Nu-mi pot lăsa propria-mi fericire în mâinile nimănui.
- Păcat ! Mi-ar fi plăcut să te fac fericită, poate o să reușesc într-o zi. Rămâi cu bine, Dora !
- Drum bun, Alexandru. Mă bucur că te-am cunoscut ! Că v-am cunoscut pe voi toți !
****
Derulând în mintea ei firul evenimentelor, Dora își aminti că după acel moment magic de la club, pentru ea vraja se rupsese. Niciunul din săruturile pe care le mai primise de la Alexandru nu mai reprezentase ce fusese acela. Și, deși încercase să să deschidă către ceea ce el oferea, nu simțea decât regretul acelei clipe de neuitat.
Seara de la club se încheiase frumos. Alexandru o condusese acasă. Pe drum vorbiseră puțin, și mai mult despre pregătirile pentru plecarea la Sibiu. Era aproape miezul nopții când ajunseseră la casa mamei Rada.
Când Dora îi mulțumi pentru seara aceea, Alexandru îi duse degetul la buze, mângâindu-i părul și umerii.
- Eu îți mulțumesc, Dora, pentru acel moment de neuitat în care am simțit că ești ca o apă vie pentru trupul și sufletul meu.
Dora zâmbi, gândindu-se că poate așa era lăsat pe lume ca fiecare dintre noi să avem apa noastră vie în cineva drag nouă. Ea avusese, la rândul ei, apa ei vie în iubirea pentru Tudor, Alexandru o considera apa lui vie și tot așa ca o ștafetă a iubirii vindecătoare și dureroase în același timp. Când, fără spună nimic, Alexandru o sărută din nou, ca un salut de noapte bună, delicat și tandru, Dora tânji după acel sărut ca rampă de relansare în acea buclă a trecutului în care călătorise cu câteva ore în urmă. Acest lucru nu se mai întâmplă, asta, deși o dezamăgi, o făcu să înțeleagăcă singura șansă a lui Alexandru să-i devină mai mult, se baza pe capacitatea lui de a-i reda iluzia copilăriei fericite.
Se desprinse ușor din brațele lui, ignorându-i chemarea însetată de iubire și spuse :
-Noapte bună, ne vedem în ziua plecării la Sibiu.
*****
Pe drumul de întoarcere acasă, Alexandru opri în locul în care simțise că se îndrăgostește de Dora. Coborî din mașină și rezemat de balustradă speră, în întunericul nopții, să refacă acea proiecție în viitorul acelei iubiri, despre care știuse că îi va aduce suferință. Spera să retrăiască momentul ca să-și dea seama unde greșea, de ce destinul îi refuza ceea ce îți dorea cu toată puterea ființei lui : să o iubească pe Dora și să fie iubit de ea. Nu înțelegea existența unei iubiri, altfel decât împărtășită și neputința asta de a avea garanția iubirii ei, îl făcea să simtă o stare dureroasă de disperare. Ea avea dreptate, ca să se coacă cireșele au nevoie de timp. Mai întâi să se formeze, odată căzute florile, să crească, să se maturizeze, să se pârguiască. Dar el nu avea timp. De ce simțea, oare, că nu are timp. Dora pleca doar de aici, nu dispărea de pe planetă. De ce forța lucrurile speriat doar de plecarea ei din locul acela. Nu ! Era altceva. Criza de timp venea de undeva de dincolo de timpul imediat. Doar dacă ? Oh, Doamne, nu se poate ! Își zise el. Simți că i se înmoaie picioarele și i se face rău. Se aplecă peste balustradă și icni, golindu-și stomacul pe care îl simțea aproape în gât.
Se urcă în mașină și conduse cu viteză până acasă, urcă în apartament și se aruncă în duș, lăsă să curgă apa pe el, când caldă, când rece și își dădu frâu liber lacrimilor, murmurând :
- Oh, Doamne, nu acum ! Nu acum când iubesc, nu acum când știu ce-nseamnă să fiu fericit ! Vreau să trăiesc !
*****
Când Alexandru veni să o ia în dimineața plecării la Sibiu, Dora sesiză că era palid și tras la față.
- Te simți bine ? Îl întrebă ea.
- Sunt bine, nu-ți face griji, zise el calm, luându-i bagajul din mână.
Dora pusese în valiză doar o parte din haine, având în vedere că nu era vorba decât de un weekend. Se întorceau duminică. Alin rămânea câteva zile să își vadă bunicii și să petreacă ceva timp împreună cu tatăl lui.
Își luară la revedere de la mama Rada și plecară. Aveau de parcurs un drum de câteva ore. Alexandru rezervase camere la hotelul unde era cazat și Alin. Prezentarea era în ziua următoare. După care probabil aveau să stabilească un program comun, dacă nu cumva Alin nu avea deja un program stabilit de organizatorii evenimentului respectiv sau împreună cu colegii lui.
Alexandru conducea în tăcere și nu părea dispus să fie prea vorbăreț.
-Ești sigur că te simți bine ? Îl întrebă încă o dată Dora, după ce timp de apropae o jumătate de oră fiecare rămâsese cufundat în gândurile lui.
- Sunt bine, Dora, nu te neliniști. Poate doar un pic obosit. Ieri am avut o zi încărcată. Având în vedere că plecam a trebuit să rezolv toate treburile, să las lucrurile în ordine. Apoi, bagajele, niște mici comisioane pentru părinții mei, m-am cam aglomerat.
- Înțeleg, spuse Dora, dar bănuia că e doar o parte din adevăr, nu insistă însă.
- Apropă, mama te salută și își cere scuze pentru povestea prăjiturilor.
- I-ai spus că mergem împreună ? Întrebă Dora.
- Bineînțeles, ce era de ascun, am asigurat-o că sunt în siguranță, și vei avea grijă de mine, așa cum își dorește ea.
Dora râse, fără să comenteze în vreun fel afirmațiile lui. Acesta adăugă :
- E bucuroasă că îl aduc pe Alin. A fost prea prinsă de povestea asta ca să se mai gândească că plec la drum cu o femeie careia nu-i plac în mod deosebit prăjiturile ei.
- Da, sper ca fiul tău să nu mă supună și el testului prăjiturilor. Chiar nu aș mai putea suporta.
- Nu-mi fac griji în privința asta. Alin are alte principii și criterii de selecție a oamenilor. Ți-am zis că sunt ferm convins că o să vă placeți. O să ne întâlnim cu el în câteva ore, o să vezi, probabil că vom lua cina împreună în seara asta.
- Și eu sunt nerăbdătoare să îl cunosc și sper să fim la înălțimea suportului moral de care are nevoie pentru concursul de mâine.
- E un tip ambițios și perfecționist. Se implică în tot felul de proiecte de cercetare, dar nu e genul de student tocilar. Știe să se bucure de toate aspectele vieții de student, cu toate oportunitățile ei, atât din punct de vedere profesional cât și social și personal. Nu m-ar mira să ne prezinte vreo iubită în seara asta.
- Ar fi foarte nostim, râse Dora.
- Da, într-adevăr foarte nostim, zise și Alexandru, gândind-se cum ar fi ca tată și fiu să-și evalueze reciproc femeile de care erau însoțiți. El să îi spună : Tinere, nu ai deloc gusturi rele, la care Alin să confirme Așa tată, așa fiu ! Zâmbi fericit că Dora nu-i putea citi gândurile. Decisese să bată un pic în retragere, să nu facă presiuni asupra ei, să nu o facă să se teamă că această scurtă perioadă petrecută împreună cu el însemna altceva decât simțea ea că poate reprezenta. Îi era greu să rămână în preajma ei în calitate doar de tovarăș de drum, dar îi era și mai greu să nu mai fie deloc în aproprierea ei.
Când ajunseră la Sibiu, se cazară la hotelul respectiv, îl sunară pe Alin care era deja în sala de conferințe testând aparatura pentru prezentarea de a doua zi. Stabiliră să se întâlnească mai târziu la cină, în restaurantul hotelului.
Alexandru, deși se simțea obosit o întrebă pe Dora dacă dorea să meargă să viziteze împrejurimile sau avea o altă propunere. Dora refuză, spunând că le-ar prinde bine câteva ore de odihnă, așa că se retraseră în camerele lor, ceea ce pentru Alexandru fu foarte bine. Avea nevoie de puțină odihnă și se temea de o nouă criză de amețeală și dureri abdominale. În ziua precedentă fusese la spital să-și facă niște analize, acum aștepta rezultatele. Spera să nu fie nimic grav.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu