Primul era faptul că, într-adevăr, tatăl avea de ce să fie mândru de marea lui realizare, copilul lui, iar al doilea era faptul că îl plăcea deja pe Alin. Nu semăna deloc cu tatăl lui la înfățișare, moștenise, probabil, trăsăturile mamei,dar avea o fizionomie plăcută și un farmec aparte. Îți inspira încredere și seriozitate. Din momentul în care îi strângeai mâna aveai garanția că poți conta pe el, că va fi alături de tine din tot sufletul lui.
Atmosfera se degajă în câteva minute. Dora dori să bea un cocktail înainte de masă, ei își comandaseră gin. Alin era foarte deschis, atent și respectuos. Avea un fel aparte de a-și expune părerile, lăsând să se înțeleagă că-și susține punctele de vedere cu argumente solide, dar totodată respectându-și interlocutorul, confirmând că oamenii care gândeau diferit față de el nu erau neapărat mai prejos, ci doar vedeau lucrurile dintr-o perspectivă diferită, dar la fel de valoroasă. Această inteligență deschisă, vizionară, fără închistarea ego-centristă a programelor de dezvoltare personală atât de la modă pentru tânăra generație de intelectuali îl făcea să fie un partener de dialog interesant. Și, într-adevăr, Dora văzu în el un exponent al unei categorii de tineri în stare să treacă peste conflictul dintre generații ce marcase epoca lor.
Abordară diverse subiecte, toate la fel de interesante, dar nu vorbiseră deloc despre ei înșiși. Ca și cum veneau fiecare din lumi diferite, cu preocupări diferite, care nu ar fi interesat pe niciunul din ei. Ca și cum ei nu existau dincolo de acest spațiu în care se întâlniseră să joace un rol.
Rezervat și politicos, poate pus în gardă de tatăl lui, Alin nu întrebase nimic, Dora, la rândul ei nu dorea să știe mai mult decât îi spusese Alexandru despre el.
Când masa lor pentru cină, pentru care făcuseră rezervare, fu gata se mutară în restaurant, iar Alexandru se scuză câteva minute, pentru a da un telefon unui prieten care îi solicitase ajutorul, cu intenția de afla dacă, deși plecat, îl putea ajuta cu ceva. În lipsa lui ei mai sporovăiră câteva minute, apoi Alin o privi foarte atent și concentrat și o întrebă direct :
- Ce știi despre tata, Dora ?
Pe Dora întrebarea o surprinse, avu senzația că se muta într-un alt film. Contrariată răspunse :
- Nu prea multe. Doar ce a dorit el să îmi spună. Este ceva ce ar trebui să știu în mod deosebit ?
- Păi, cred că meriți să joace cinstit, iar tu să decizi ce vrei să faci...
- Îmi pare rău, nu înțeleg la ce te referi...
-Nu cred că știi, Dora, dar...
- Despre ce vorbiți voi aici ? Se auzi glasul lui Alexandru, apropiindu-se de masă.
Alin ridică din umeri și o privi pe Dora astfel încât să îi dea de înțeles că nu ar vrea să continue discuția, începută în lipsa lui.
Contrariată, dar nevrând să trădeze încrederea tânărului, Dora zâmbi complice și spuse :
- Despre punctele tari și slabe ale prezentării de mâine. Eu l-am încurajat cât am putut, restul intră în atribuțiile tale de tată care știe cum să își susțină copilul.
****
După cină, Dora decise că era cel mai bine pentru ea să se retragă și să-i lase pe cei doi bărbați să petreacă ceva vreme împreună.
Inițial, amândoi se împotriviră, dar Dora îi convinse că aveau nevoie de acest respiro, mai ale că a doua zi era o zi grea și importantă pentru ei doi. Alexandru se oferi să o conducă până la ușa camerei și nu acceptă niciun refuz. Alin spusese și el că avea nevoie de câteva minute să telefoneze unor prieteni și stabili cu tatăl lui să se întâlnească în camera lui unde chiar vroia să îi arate prezentarea pentru ziua următoare și să îi ceară o părere de ansamblu despre proiectul lui.
Conducând-o pe Dora, Alexandru se gândea că, într-adevăr, avusese dreptate. Alin și Dora se plăcuseră, relaționaseră degajat și civilizat.
- Cum ți se pare Alin ? Întrebă el, vizibil nerăbdător să afle părerea ei.
- Ai avut dreptate. Poți fi mândru de el, este o realizare extraordinară. E un tip inteligent și mai presus de toate are un acut simț al lucrurilor făcute corect,spuse ea, gândindu-se apreciativ la ultimile cuvinte ale băiatului despre tatăl lui. Bănuia că se referise la faptul că Alexandru fusese, în opinia lui, cel care pusese capăt relației cu mama lui, și, cumva, o pusese în gardă, din poziția copilului părăsit de tată, că o relației cu Alexandru nu era sinonimă cu veșnicia. Nu avea de gând să îl întrebe nimic în plus pe Alexandru. Pe de o parte ca să nu trădeze încrederea tânărului care nu alesese să-și protejeze nejustificat tatăl, oferindu-i o perspectivă de genul : Ai grijă cum te porți cu tatăl meu, ci dimpotrivă o avertizase ca să știe ce așteptări își construia. Pe de altă parte nu era atât de prinsă de poveste ca să se simtă amenințată în vreun fel.
- Da, într-adevăr, e un tip corect și sincer și întotdeauna face alegeri echilibrate și raționale. A crescut și s-a maturizat frumos și, deși nu este în întregime meritul meu, sunt mândru ca orice părinte, probabil, de copilul lui.
- Ești un tătic fericit ! Grăbește-te ! Copilul tău te așteaptă, bucurați-vă de o seară frumoasă împreună.
- Îmi pare rău că nu vrei să mai rămâi, Dora. Mă simt prins la mijloc între cele două mari dorințe ale mele : de a petrece timpul cu fiul meu și de a mă bucura de compania ta. Dacă ai fi rămas mi le-aș fi îndeplinit pe amândouă.
- Fiul tău te-a chemat să-i fii alături dinainte de a apărea eu în peisaj. Îi datorezi asta și în plus el s-a purtat exemplar, dovedindu-ți că poate să se plieze pe dorința ta de a ne face cunoștință. Nu-i pune răbdarea la încercare.
- Ai dreptate, doar că mi-ar fi dat iluzia unei familii.
- E o prostie, lipsită de logică ceea ce ce spui tu, Alexandru. Eu nu sunt mama lui, ea există acolo, undeva, iar tu ai avut o familie în formula asta cu o femeie îndreptățită să facă parte din ea, și totuși nu ai rămas, i-o reteză Dora, venindu-i în minte cuvintele lui Alin : - Poate că meriți să joace cinstit. Simțea că se înfurie, pe nedrept, poate. Nu era treaba ei să judece alegerile lui Alexandru, dar să regreți ceva ce nu ai prețuit atunci când ai avut, e o acțiune tardivă, ce nu mai poate fi schimbată. Prețul neprețuirii se plătește mai devreme sau mai târziu. Învățase și ea asta pe pielea ei.
- Nu la asta m-am referit, Dora, ci la faptul că sunteți doi oameni care aș vrea să alcătuiți familia mea, spuse Alexandru contrariat de atitudinea ei bătăioasă.
- El este familia ta, insistă Dora.
- Spune-mi ceva ce nu știu, Dora, zise el, dându-se bătut. Noapte bună, ne vedem mâine.
-Noapte bună, Alexandru. Cheia fericirii este să te bucuri de ceea ce ai, nu de ceea ce-ți dorești. Bucură-te de copilul tău, e un sentiment pe care nu toți îl au, spuse ea, vrând să îl facă să înțeleagă că fiecare om are o jumătate de pahar goală, tradusă în neîmplinirile pe care le are de purtat și cu care trebuie să învețe să trăiască ca să se poată bucura de de gustul bun și răcoritor al apei din jumătatea plină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu