Acum, decizând că lenevise destul, Dora se ridică din pat și privi pe fereastră. Se anunța o zi însorită și caldă. Conform planurilor sale era ziua când își propusese să meargă un pic prin împrejurimi. Se uită la ceas. Era aproape ora zece. Își pregăti rucsacul și ieși pe ușă, ca să o anunțe pe bătrână că pleacă, să își ia apă și vreo două sandwich-uri.
Când mama Rada auzi ce planuri avea clătină din cap dezaprobator.
- Nu e o idee prea bună, draga mea, să pleci singură. Înțeleg că-ți dorești să vezi împrejurimile, dar poate am putea găsi pe cineva să te însoțească. Amână pentru altă zi, vrei ?
- Nu, promit să nu mă depărtez, doar un pic mai sus, pe deal și poate până la cascadă, dacă este vreun traseu turistic, spuse Dora. O să mă întorc în câteva ore.
-Aș putea să îl sun pe...îndrăzni bătrâna. Dora ridică mâna dezaprobator.
- Să nu faci asta ! Are treburile lui, nu putem să îl deranjăm pentru tot ce mi se năzare mie. În plus, sunt obișnuită să-mi port singură de grijă, nu contez niciodată pe ajutorul bărbaților.
- Cum spui tu, ți-am pregătit apa sandwich-urile și niște ciocolată. Eu tot nu te-aș lăsa să pleci.
Dora zâmbi și îi făcu cu mâna îndreptându-se către poartă. Ieși din curte și urcă spre pășuni. Se simțea excelent și îi plăcea ce vedea. Atât de mult, încât decisese nu dea voie minții ei să colinde spre cine știe ce, ca să poată fi atentă la tot ce o înconjoară. Peisajele erau minunate. Își deschise telefonul și făcu câteva poze, moment în care descoperi că bateria era aproape consumată. Uitase să îl încarce zilele trecute. Îl închise la loc, ca să economisească ceea ce mai rămăsese din ea. După un urcuș de aproape o oră ajunse pe dealurile ce înconjurau satul. Era o priveliște de nedescris. Era atât de mult verde în jur. Își aminti de acea perioadă din viața ei, când efectiv, tânjise după această culoare, ca și cum anxietatea devorase toată viața din ea. În timp, criza de verde trecuse, interiorul ei se așezase, dar verdele rămăsese alături de albastru una din culorile ei preferate.
Se așeză pe iarbă. Era cald, aerul curat și tare îi umplea plămânii de energie și vitalitate. Ar fi ațipit, dacă ar fi fost însoțită de cineva, dar așa se temu să se lase ademenită de senzația de toropeală pe care o simțea. Își scoase cartea și decise că măcar o oră de lectură putea face nestingherită. Apoi intenționa să se îndrepte spre cascadă, văzuse nu departe un indicator.
*****
Hotărât să o vadă neapărat pe Dora, Alexandru nu-și mai bătu capul cu găsirea unui pretext, ci se urcă în mașină, destul de dimineață ca să rezolve niște probleme legate de ferma pe care o adiministra, făcu niște cumpărături după o listă telefonică dicatată de mama lui pentru prânzul festiv de a doua zi și apoi nerăbdător opri în fața curții mătușii sale pe care o găsi trebăluind prin grădina de zarzavaturi.
Bătrâna se opri din ceea ce făcea și, deși puțin mirată de prezența lui, după ce ani de zile nu-i trecuse pragul, bănui că nu pe ea o căuta, dar își zise că nu e treaba ei să preuspună ceva, mai ales că soră-sa spusese că avea o nouă prietenă.
Invitându-l să rămână, să bea o cafea, Alexandru nu refuză, dar nici spunea nimic. Într-un târziu, după ce vorbiră tot felul de banalități, spuse:
- Știi, Alin vine la Sibiu, săptâmâna viitoare, dacă îl conving să mai rămână câteva zile, mi-ar plăcea să îl aduc pe la bunic și la dumneata. E atâta vreme de când nici el nu a mai fost pe aici.
- Mi-ai face o mare bucurie, cred că e ditamai flăcăul acum. Nici n-am să-l mai recunos, spuse bătrâna cu voce caldă.
- Da, a crescut, s-a maturizat, e un adult de acum. Are o lucrare de prezentat acolo, m-a invitat să-i fiu alături. Dora ce face ? Mă gândeam să o întreb dacă n-ar vrea să profite de ocazie să vadă Sibiul, să viziteze câte ceva.
- Da, te-ai gândit bine. Chiar i-ar prinde bine, oricât de mult și-a dorit să se izoleze de lume, e o femeie de oraș, cred că deja îi lipsește agitația orașului.
- La asta mă gândeam și eu, nu ar avea nimic de pierdut și cred că ea și Alin se vor plăcea. Adică, se bâlbâi Alexandru văzând privirea întrebătoare a bătrânei. Am vrut să spun că nu îl cred pe Alin îl va deranja prezența Dorei în mașină, pe drumul de întoarcere, dacă Alin rămâne.
- Alexandru, spuse bătrâna aparent fără nicio legătură, Dora nu rămâne. E aici doar pentru o perioadă.
- Dar...spuse Alexandru, încercând să se apere. Privind-o pe bătrână, pe mătușa lui, care îl știa de când era un țânc, înțelese că nu era nevoie să pretindă nimic altceva, decât adevărul. Oftă și ridică din umeri, bătrâna continuă :
- Și mie îmi e bine cu ea aici, una din calitățile ei este aceea de a se face iubită de oameni, deși nu se străduiește în niciun fel, dar noi, eu, mai ales tu, trebuie să înțelegem și să acceptăm că nu va rămâne. Nu știu nimic despre ea, dar indiferent cine ar fi, nu e o fetișcană. Ca fiecare, are locul ei de care se simte legată și la care nu va vrea să renunțe. Când ai toată viața înaintea ta, lucrurile sunt mai simple, acum însă... Asta e părerea mea, tu, băiatule, faci cum știi.
-Să nu ne pripim mamă Rada, o invitam doar la Sibiu. Sondam terenul, încercam să petrecem ceva timp împreună.
- Ai dreptate, doar că ea nu prea pare conștientă de ceea ce e în jurul ei, ești sigur că te vede ?
- Astăzi cred că nu, dar și mâine e o zi, Dar apropo de azi, dacă ea nu mă vede aș putea să o văd eu ? Pe unde s-a pitit ? La pârău?
- Nu, a plecat pe dealuri, cred că e amiază, ar fi trebuit să se întoarcă. Nu prea m-am bucurat când i-am auzit intențiile, dar n-am putut să o opresc.
Alexandru se ridicase deja în picioare.
- De ce nu m-ai sunat, aș fi putut să o însoțesc. De fapt, i-am sugerat să nu plece singură. Zona nu e priculoasă, dar e destul de întortocheată și nu prea sunt marcaje vizibile. Ai cumva numărul ei de telefon, să vedem dacă este într-o zona cu semnal, să o localizăm.
- Nu știu, doar să te uiți tu în telefonul meu, eu nu prea mă pricep. A sunat la un moment dat, cam acum vreo două săptâmâni să-mi spună când sosește cu aproximație. Dar eu nu prea am văzut-o cu vreun telefon, pe lângă ea, poate nici nu are.
- Ei, nu se poate mătușă, până și dumneata ai telefon, acum că spui, îmi dau seama că nici eu nu am văzut-o cu telefonul în ziua aceea. Nici nu a sunat pe nimeni, nici nu am auzit să îi sune telefonul. Asta chiar e ciudat. Am încercat să aflu câte ceva despre ea, căutând-o pe rețelele de socializare, dar se pare că nu are cont, l-a închis sau nu acesta este numele ei. Adu-mi telefonul, te rog.
Mama Rada aduse telefonul, o piesă autentică de muzeu, cu butoane mari și display generos ca să îl vadă mai bine. Căutând în memoria apelurilor după perioada îndicată de femeie, Alexandru găsi într-adevăr un număr de telefon necunoscut de la care se apelase, îl tastă în telefonul lui ca să îi rămână pentru a-l salva ulterior și sună. Mesajul automat al rețelei de telefonie indica, fie că este închis, fie că este în afara ariei de acoperire. Mai încercă încă o dată, fără rezultat. Așteptând lângă el mama Rada era deja îngrijorată.
- Păcatele mele, sper să nu fi pățit ceva fata asta, n-o să mi-o iert niciodată că am lasat-o să plece. N-am fost deloc fermă, se văicări femeia.
- Stai un pic, să nu ne gândim la ce e mai rău. Oricum o să urc cu mașina până unde pot și și apoi o să caut prin zonă. Se uită la ceas . Este două deja. Încerc să văd dacă mă pot descurca singur, apoi o să îi chem pe băieții de la fermă, cunosc bine regiunea.
Zicând acestea Alexandru ieși grăbit din casă, fără să-i mai spună ceva bătrânei care rămâsese încremenită cu telefonul în mână.
*****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu