Primele zile în Sibiu, Dora nu ieși nicăieri, rămase în hotel într-o stare de confuzie. Simțea că nu poate gândi, că nu poate lua decizii majore. În primele ore după plecarea lui Alexandru simțise o stare de ușurare, ca și cum se eliberase dintr-o complicație existențială în care se lăsase prinsă inutil. Faptul că spusese lucrurilor pe nume, clar și tranșant, fusese în prima fază cea mai bună opțiune. Poate că nu alesese calea cea mai diplomată. Poate că dacă această discuție s-ar fi desfășurat într-un alt context ar fi încercat să pară mai delicată, să nu rănească un om care până la urmă nu o răpise ci doar se îndrăgostise de ea. Dar, din păcate, se aflaseră într-o cameră de hotel, pe jumătate dezbrăcată, el ușor euforic, la o jumătate de metru de un pat în care Alexandru își dorise să facă dragoste cu ea. N-ar fi fost oare mai rău să fi lăsat să se întâmple asta și dimineața să îi spună. Îmi pare rău Alexandru, a fost o noapte minunată, deși sufletul meu nu a fost aici alături de trup, dar nu putem continua. Ar fi considerat-o, pe bună dreptate, o femeie ușoară, pentru care o noapte în plus sau în minus nu reprezenta nimic, atâta timp cât, da, își salvase sufletul.
Se scutură oripilată de acest scenariu. Procedase corect. Oprise la timp evoluția unei relații care nu ducea nicăieri. Cu toate astea, pe măsură ce orele treceau, începea să simtă o apăsare stranie. Rănise un om, un om care fusese gata să îi pună inima lui în palma ei, iar ea nu o dorise, pentru că bătăile acelei inimi nu rezonaseră cu ritmul ei interior, sau pentru că mâinile ei tânjeau după o altă inimă, cea a lui Tudor, pe care el, precaut, doar o lăsase să o atingă din când în când. Era dureros când inimile nu se sincronizau în iubire, dar era o realitate de necontestat a condiției umane.
Își amintea ultimele lui cuvinte înaintea plecării, când își luaseră rămas bun, preconiza o întoarcere, o garanție că era decis să o caute, să încerce să demonstreze că o iubire putea să fie împărtășită în timp. Menționase o criză inexplicabilă a timpului.
Paradoxal, dacă intenționa să o caute, de ce era condiționat de timp ? Să se fi referit Alexandru la intenția lui de a lupta pentru cucerirea ei în intervalul de timp rămas până când ea avea să plece definitiv ? Nu credea. Alexandru părea omul decis să acționeze, nu s-ar fi simțit limitat de cele câteva sute de kilometri care despărțeau regiunile în care ei trăiau. Existau oameni care întorceau globul invers pentru a fi alături de cineva drag. Nici ea nu ceruse explicații, iar el fusese destul de evaziv în a spune ce intenții are. Poate nu-i erau nici lui clare, poate se temea că ar fi întâmpinat un nou refuz.
Dora nu nega că îl plăcuse pe Alexandru, că era un tip interesant, că se simțise bine în compania lui, dar, ca în atâtea alte situații similare din viața atâtor bărbați și femei, prietenia, doar prietenia era un mit, atunci când unul dintre ei spera să depășească această barieră.
Coborâse să își ia rămas bun de la Alin, care o îmbrățișase și îi urase tot binele din lume, ea făcuse la rândul ei același lucru și avusese un sentiment ciudat :
Tatăl garantase că se va întoarce după ea, fiul se menținuse rezervat și nu promisese că se vor mai revedea negreșit, cât mai curând. Cu toate acestea Dora avusese presentimentul, ca o proiecție într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepărtat, că mai degrabă fiul va fi cel pe care viața îl va readuce în calea ei și nu tatăl. I se părea neverosimil, dar, totuși, asta simțise.
Continuase să își țină telefonul închis din dorința de anu comunica cu nimeni, dar avusese la un moment dat imboldul de a suna pentru a se interesa dacă ajunseseră cu bine. Apoi se răzgândise. Ar fi sunat ridicol. Nu poți expedia un om din viața ta și-apoi să îi porți de grijă.
În cea de-a șasea zi de ședere la Sibiu ieși să se plimbe, făcu niște cumpărături, merse la un film la cinematograf și într-un final își lua inima în dinți și îl sună pe Eugen, căruia îi spusese că simțise nevoia să evadeze puțin de acolo, și că, contactul cu un oraș mare o făcuse să își dea seama că era momentul să se întoarcă acasă.
- Vindecată ? Întrebase Eugen cu o notă de nerăbdare în glas.
- Mult mai îndrăgostită decât atunci când am plecat și cu confirmarea că nimeni și nimic nu poate schimba asta. E o iubire care dăinuie dincolo de limitele consumării ei în plan uman. L-am iubit dinainte să mă vadă, îl voi iubi și când va înceta să o facă din nou. Cât privește trecutul oricât de mult aș încerca să-i întorc spatele, mă trezesc cu el in fața mea, înghesuit la picioarele mele. Pământul e rotund, timpul e rotund, viața e rotundă, noi suntem rotunzi până la urmă. Fără trecut eu nu exist, fără mine el nu s-ar fi construit. Suntem un tot ! Nu am ce face, trebuie să-l port până la capătul meu.
- Ce ai câștigat și ce ai pierdut în urma acestei experiențe ? Întrebă Eugen.
- Niște certitudini incontestabile, am cunoscut oameni frumoși care mi-au lăsat în suflet amintiri plăcute și fiind, poate, aproape de moarte am descoperit că mi-e dragă viața. Cred că e suficient. Cu acest bagaj imens sunt gata să mă întorc acasă.
- Mi-ar plăcea să vin să te iau, drumul e lung, o să ai timp să îmi povestești.
- Nu ești obligat să o faci, dar cred că mi-ar fi de olos oferta ta. O parte din lucrurile mele au rămas la mama Rada, aș vrea să-mi iau rămas bun de la ea.
- Ok, Dora, dă-mi adresa hotelului. Ajung poimâine la prânz.
- Mulțumesc Eugen, te aștept pregătită de plecare.
****
Alin nu îl întrebă nimic pe tatăl lui despre schimbarea de planuri a Dorei. Inițial crezuse că sub imboldul discuției dintre ei doi Alexandru se hotărâse să-i vorbească acesteia despre starea lui de sănătate și că ea nu-și dorise să-și asume viața alături de un om bolnav și decisese să încheie povestea înainte de a se implica și mai mult, apoi, după reacția și atitudinea Dorei, realizase că tatăl lui se menținuse ferm pe poziții și nu dorise să-i destăinuie Dorei nimic. Probabil că disesnsiunile dintre ei avuseseră alte cauze și nu era treaba lui să se amestece. Citindu-i parcă gândurile, Alexandru spuse :
- Poate te întrebi de ce Dora nu s-a mai întors cu noi ?
- Mărturisesc că la asta mă gândeam acum, dar nu era treaba mea să primesc prea multe informații.
- Ne-am certat aseară, mă rog e un fel de a spune. A suferit mult în trecut și nu e pregătită să accepte pe altcineva în viața ei în prezent.
- Sau prezentul poartă un alt nume, față de al tău, la asta te-ai gândit ? Nu pare genul de femei care să poarte pe chip întipărită masca singurătății.
- Da, nu știu, posibil, eu am fost așa de îndrăgostit încât nu prea m-am gândit la nimic decât că îmi doream să facă parte din viața mea. A fost necugetat din partea mea să cred că totul e așa de simplu.
- Tată, dintr-un motiv sau altul, legat fie de prezent, fie de trecut, Dora nu e disponibilă pentru tine și ar trebui să accepți asta. Uit-o !
- Dimpotrivă, intenționez să o caut, să o fac să mă iubească.
Alin clătină din cap, dar nu-și contrazise tatăl. În prezent era pe muchie de cuțit. Dacă o femeie putea să reprezinta motivația lui de a trăi, dacă o iubire putea să îi insufle setea de viață de care avea nevoie pentru a învinge cancerul, de ce nu ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu