Casa părinților lui Alexandru era mult mai modernă decât cea a mamei Rada, era curată și îngrijită, dar nu o impresionă cu nimic și nu simți nicio chemare în a-și dori să repete vizita.
Când ajunseră, deja toți ceilalți participanți la eveniment ajunseseră. Dora își zise că Alexandru avea dreptate să stea deoparte. Erau într-adevăr gălăgioși și aveau un fel de a pune o barieră inexplicabilă între ei și generația mai tânără. Ca și cum era spectacolul lor, ei erau în prim plan, iar cel tânăr nu putea fi altceva decât un simplu privitor, fără a avea șansa să primească un rol, măcar secundar. Alexandru părea să înțeleagă ce impresie îi făcuseră pentru că îi zâmbi încurajator.
De asemenea, nu o plăcu mai deloc pe mama lui Alexandru. Avu senzația, din momentul în care fuseseră făcute prezentările că femeia aceea o evaluase, comparând-o cu acea potențială nouă prietenă pe care o dorea pentru Alexandru. Ei îi fu clar că pierduse din start, deși nu era în intenția ei să concureze în vreun fel pentru vreun loc în viața băiatului ei. Experimentase deja sindromul : Nu ești destul de bună pentru fiul meu ! Într-o altă etapă a vieții, așa că știa să piardă cu fruntea sus.
Tatăl lui Alexandru părea mai jovial, genul acela care ar fi putut deveni cu ușurință un aliat, dar și în cazul acesta viața îi demonstrase că aliații se pot transforma pe negândite în cei mai aprigi dușmani, întorcând armele împotriva ta, dacă interesele familiei o cer.
Așa că Dora se mulțumi doar să zâmbească, să fie politicoasă și să fie un spectator atent implicat ca să poată aplauda cu respect la sfârșit. Spera să nu facă vreo gafă care să îi pună într-o situație jenantă pe Alexandru și pe mama Rada, oamenii importanți pentru ea, care insistaseră să vină aici. Dar, întotdeauna, impedimentul care strică ordinea lucrurilor, trebuia să își facă apariția. De data aceasta materializat sub forma unui platou cu prăjituri și a unei glume stupide făcută de Alexandru care nu era conștient de războiul rece dintre cele două națiuni.
După ce fusese servită o masă delicioasă și copioasă, venise rândul desertului și al cafelei. Dora se trezi în fața ei cu un platou imens cu prăjituri din care fu îndemnată în repetate rânduri să se înfrupte cu poftă. Politicoasă, Dora gustă dintr-o prăjitură cremoasă și dulce, mult prea dulce pentru a risca să mănânci mai mult de câteva bucăți, nicidecum un platou întreg. Pentru că gazda insista din ce în ce mai mult, Dora se văzu nevoită să afirme :
- Mă scuzați, prăjiturile sunt delicioase, doar că eu nu mânânc dulciuri. Alexandru izbucni în râs și spuse pe un ton glumeț :
- Dora, a fost o mișcare tactică greșită din partea ta. Femeile care doresc să se înscrie pe lista de eligibilitate a mamei trebuie să se declare înnebunite după prăjiturile ei :
- Eu nu aspir la un astfel de loc, din păcate, veni replica Dorei, clară și concisă pentru a o determina pe venerabila doamnă să facă un pas în spate și să abandoneze o luptă pe care ea nu venise să o poarte.
- Ce vorbă-i asta, Alexandru, se simți pusă la punct doamna Preda de afirmația fiului ei. Carlei îi plăceau atât de mult, marcă ea satisfăcută, zâmbind malițios.
- Carla a vrut, ca și Dora de altfel să fie politicoasă cu dumneata mamă. Și dacă nu mă crezi, păstrează platoul pentru ea. Să mă anunți câte poate să mânânce.
Momentul fu stânjenitor pentru ei, micii spectatori, pentru că marii actori nu se pierdeau în a scruta sala, nici dacă te așezai în primul rând.
- Dora, ce ai spune dacă te-aș invita să îți arât livada, au înflorit cireșii, adăugă el zâmbind complice.
- Da, mi-ar plăcea să o văd, spuse ea dornică să respire.
5. Au înflorit cireșii
Dora stinse lumina și încercă să adoarmă. Era deja foarte târziu. Închise ochii și se trezi gândindu-se la minunații cireși din livada lui Alexandru. Simțise că sufletul i se umple de dor când dăduse cu ochii de ei. Se oprise pe loc ca să-i poată îmbrățișa cu privirea, să-și umple ochii de albul acela purificator, apoi se plimbase fericită printre ei. Erau peste zece cireși în livada aceea, alături de alți pomi fructiferi. Dacă aici erau înfloriți în zona ei probabil aveau deja fructele formate, asta însemna că în curând, probabil în maxim o lună de zile avea să vină vremea întoarcerii acasă. Avea, oare, să ducă cu ea lucrurile pentru care venise: vindecarea ea și capacitatea de a renunța, ca una dintre cele mai frumoase forme de iubire. Nu știa încă...
Furată de gânduri, bucurându-se de florile de cireși pe care, ridicându-se pe vârfuri, le mângâiase și mirosise, trăgând delicat de câte o creangă, uitase de însoțitorul ei și de incidentul din casă, La un moment dat simți mâna lui Alexandru poposind delicat pe umărul ei și conștientiză prezența lui după căldura corpului ce venea din spatele ei. Fără să se întoarcă se lăsă ușor pe spate, rezemându-se de trupul lui și închise ochii. Simțise deodată un miros atât de cunoscut emanând din pielea lui, doar că nu reușea să îl identifice, să își dea seama de unde îl știa și ce reprezenta. Simțea că trăise cu el, că venea de undeva din perioada copilăriei, doar că mintea ei suferise un blocaj și nu o ducea unde trebuie. Încetă să mai scormonească, știa că revelația avea să vină atunci când va sosi momentul potrivit, ca toate lucrurile care sosesc atunci când e rândul lor să-și facă apariția.
- Te simți bine, Dora ? O întrebă Alexandru, încrucișandu-și brațele peste trupul ei ca să o poată susține mai bine.
- E plăcut aici, cireșii sunt minunați.
- Sunt într-adevăr minunați.
- Dora, tu m-ai făcut să observ asta. Ai darul ăsta. Ți-a spus cineva ?
- Ce dar ? Întrebă ea, răsucindu-se spre el, atât de aproape încât îi simți răsuflarea pe gâtul ei. Se depărtă ușor, ținându-l încă de mână. Îi plăcea ! Îi dădea un sentiment cald de confort, de protecție, de apartenență. Îi lipsise, oare, să fie ținută de mână?
-Reușești să-i faci pe oameni să vadă lucrurile frumoase din jurul lor pe care le ignoraseră cu desăvârșire până să-i faci tu să le zărească. Eu așa simt. Îmi placi ca femeie, dar cred că mult mai mult îmi placi ca om.
- Ce compliment frumos, mulțumesc, drăguț din partea ta să spui asta, e poate, o piatră în temelia acelei prietenii de care vorbeai.
- Da, doar că cu cât stau mai mult în preajma ta, cu atât realizez că ai avut dreptate, e foarte greu să fiu doar prieten cu tine.
Dora izbucni în râs:
- Să fim serioși, Alexandru, nu suntem niște adolescenți la prima iubire, iar eu chiar am vorbit serios că nu aspir la un loc în lista femeilor din viața ta.
- Îmi pare rău, îmi cer scuze pentru atitudinea mamei mele. Te-a rănit, uneori nu o înțeleg.
-Eu o înțeleg ! Își dorește doar să fii fericit. Părinții au capacitatea de a vedea lucrurile dintr-o perspectivă diferită față de noi, simt când nefericirea pândește la cotitura existenței copiilor lor. Mi s-a întâmplat și mie. Cred că, de fapt, noi ar trebui să fim mai atenți la premonițiile lor. Mama ta simte că femeia asta, Carla, este potrivită pentru tine. Ar trebui să o asculți. Prăjiturile au fost un pretext. Altele sunt atuurile ei. Ar trebui să o iei în calcul, zâmbi ea.
- Așa cum spuneai, Dora, nu suntem adolescenți, nu crezi că am dreptul să-mi fac singur propriile alegeri.
- Ba da, dar dacă mama ta procedează așa, înseamnă că nu ai fost suficient de clar în această privință.
- Ai dreptate, sunt un om slab, asta crezi despre mine. Vezi, de aceea evit participarea la stfel de evenimente. Am sesizat în privirea ta că ți-ai dat seama despre ce vorbeam.
- Conflictul dintre generații nu e un mit, Alexandru. El există și va rămâne de actualitate încă o vreme. Generațiile însă par să se schimbe treptat. Eu nu pot garanta asta, nu am copii, tu însă poți analiza cât de mult influențezi viața copilului tău, fără să îi contești propriile alegeri.
- Apropo de asta, Dora, fiul meu participă la o Sesiune de comunicări științifice la Sibiu, la sfârșitul săptâmânii viitoare. M-a invitat să-i fiu alături, ca susținător. Mi-ar plăcea să vii și tu, dacă nu ai alte planuri. Ai vedea orașul, te-ai destinde și cred că mi-ar plăcea să îl cunoști pe Alin.
- Alexandru, fiul tău te așteaptă pe tine, profită de timpul ăsta prețios ca să te bucuri de el, fără altcineva. E o dovadă de slăbiciune, cred eu, să aștepți confirmare din partea familiei pentru a alege cine să facă parte din viața ta. Pe oricine vei alege, ei vor trebui să o accepte pentru că te iubesc pe tine nu pe ea. Bună sau rea, tu vei fi singurul care vei suporta consecințele alegerii tale.
- De fapt, m-ai înțeles greșit, perspectiva mea e diferită. Eu sunt mândru de fiul meu și cunoscându-te pe tine, cred că doresc să te impresionez cu cea mai mare realizare a mea : fiul meu. Altceva mai de preț nu am.
- Este într-adevăr un lucru extraordinar. Cineva mi-a spus odată că un pom care nu rodește devine mai devreme sau mai târziu lemne de foc. Fiecare dintre noi avem o utilitate pe planeta asta, lăsând în urma noastră ceva. În cazul tău un copil, în cazul meu încă nu am aflat. Perspectiva asta a ta m-a făcut să vreau să-ți cunosc fiul, deși sunt convinsă, încă de acum, că tot ceea ce ai spus despre el este adevărat. Îți mulțumesc pentru invitație, încheiase Dora și îi făcându-i semn că era momentul să se întoarcă la ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu