Până se coc cireșele VI

　　                       ******
　　- Dacă aici totul e în regulă, îi întrerupse bătrâna flash-ul din trecut, am putea să mergem să-ți arăt bucătăria.
　　- De fapt, ar fi ceva, îndrăzni Dora, fotografiile. Cele de pe lângă carpetă, nu aș vrea să cadă și să se strice, dacă ați putea să le luați...
　　- Bineînțeles, ai dreptate, poate o să vrei să le pui pe ale tale. Am uitat de ele, și oricum nu au nicio importanță pentru tine. Unele sunt atât de vechi, că nu mai au nicio importanță nici pentru mine. Poți să le dai jos, chiar și pe cele înrămate, nu mă deranjeză.
　　- Vă mulțumesc frumos pentru că mă înțelegeți și îmi dați voie. O să vi le adun eu frumos și o să vi le dau. Cât despre mine, eu nu am fotografii, pentru că eu încerc să fug de amintiri.
　　Ultimile ei cuvinte fură auzite și de Alexandru care tocmai intrase și adusese valiza. Se rezemă de tocul ușii și o privi în timp ce vorbea. Șimți foarte multă tristețe în vocea ei, iar pe chipul ei, deși în penumbră, se putea vedea o urmă fugară de durere. I se păru, deodată atât de mică și neajutorată că simți un imbold să o ia în brațe și să o mângâie consolator...
　　Dora tăcu, în cameră se instală tăcerea, parcă fiecare realizând că amintirile năvăleau peste ei, copleșindu-i și trăgându-i înspre trecutul pe care fiecare din ei îl avea, mai bun, mai rău, mai frumos, mai urât, ca un bagaj, ca un geamantan pe care de cele mai multe ori e bine să îl lași nedesfăcut.
　　-Ți-am adus valiza, sparse tăcerea Alexandru. Văd că mătușa ți-a arătat camerele, sper ca șederea ta aici să fie una plăcută, cu efectul pe care îl căutai, iar amintirile de aici să fie unele frumoase de care să nu vrei să fugi.
　　- Mulțumesc Alexandru, spuse Dora, cu ochii aproape umezi. Mulțumesc din suflet că m-ai adus până aici. Îmi pare bine că ne-am cunoscut, mai spuse ea întinzându-i încă o dată mâna.
　　- Și mie îmi pare bine, Dora, și dacă e nevoie de ceva, spune-i mătușii și voi încerca să te ajut. La revedere !
　　- La revedere, Alexandru, succes cu terenurile.
　　- Mulțumesc frumos, mai spuse el, apoi ieși urmat de mama Rada care plecă să îl conducă până la poartă, deja turuind despre cât de rar reușea ea să îl vadă, și probabil alte lucruri ce țineau de rudele lor.
　　Dora luă valiza de lângă ușă, unde o lăsase Alexandru și o așeză lângă pat. Apoi se așeză pe pat. Se simțea dintr-o dată istovită, poate de la drum, poate pentru că în subconștientul ei se temuse de cum avea să fie aici. Dar era bine, atât de bine, aproape ca acasă, noțiunea ce pentru ea se pierduse cu atât de mult timp în urmă. Închise ochii, încercând să își amintească cât trecuse de când rătăcea în redescoperirea acelui sentiment de siguranță pe care ți-l dădea un cămin, și destul de repede adormi. Când mama Rada se întoarse o găsi dormind. O înveli cu pătura pufoasă de pe pat și ieși tiptil, ca să nu o trezească.

　　
　　
　　
　　
　　2. Până se coc cireșele 



　　Dora își privi chipul în oglinda de la măsuța de toaletă din sălița în care-i păcea cel mai mult să stea, pentru că era foarte luminoasă, iar fereastra îi oferea o priveliște minunată, către o colină atât de verde că-ți tăia respirația, dincolo de care se înălța maiestuos muntele împădurit, pe ale cărui creste încă se găsea din abundență zăpadă.
　　Trecuseră câteva zile de la venirea ei aici și deja efectele benefice începeau să-și facă simțită prezența pe fața ei. Cearcănele din jurul ochilor se estompaseră, pielea părea să se fi luminat a odihnă și relaxare, și parcă tot trupul ei striga optimist : Mi-e bine !
　　Își apropie capul de oglindă, făcu câteva strâmbături copilărești în oglindă, așa cum îi plăcea să facă ori de câte ori era singură și nu o vedea nimeni. Se privi apoi serios, cu sobrietate. Se încruntă. Îmbătrânesc, își spuse, pipăind cu degetele ridurile din colțul ochilor. Ei și ce ! Trăiesc, asta e cel mai important, se încurajă ea. Avea, spuneau cei mai mulți, un chip plăcut fără a fi considerată o frumusețe. Cu trăsături delicate și bine proporționate. N-ar fi putu spune că era ceva nepotrivit în alcătuirea feței ei, deși nu-și agrea profilul, i se părea tăios ca o secure bine ascuțită. I-ar fi plăcut să fie mai înaltă dar se oprise pe la 1,65 cm în adolescență, acum probabil deja intrase cu câțiva centimetri la apă, centimetri pe care îi suplinea purtând tocuri înalte, corpul ei avusese întotdeauna un  aspect plăcut, chiar și atunci când avea câteva kilograme în plus. De-a lungul vieții oscilase de câteva ori în greutate, dar slăbise frumos, fără urme majore, deși era o sedentară și nu avea timp pentru gimnastică de întreținere. În ansamblu era o prezență agreabilă, fără a fi spectaculoasă, nu trecea neobservată, dar nu rămânea de neuitat. 
　　- Ești ca un drog, spusese la un moment dat un om drag ei, creezi dependență, dar, ca de orice drog, o dată vindecat ți-e teamă să te mai atingi.
　　-Atunci, trebuie să am grijă să nu vrei să te vindeci, surâsese ea, provocator.
　　 
　　                           *****
　　
　　Zâmbi, amintindu-și cum, odată, cu câțiva ani în urmă, cunoscuse prin intermediul unei cunoștințe comune, un tip interesant, cu care decisese la un moment dat să se întâlnească. Cu câteva ore înainte de întâlnirea propriu-zisă, Dora se dăduse peste cap, într-un execs nejustificat, de cochetărie, să arate bine, să facă o impresie bună, nu pentru că voia să îl seducă, ci pentru că dorea ca imaginea ei să contribuie la păstrarea prieteniei care i se părea importantă.
　　Alesese o ținută care să nu fie provocatoare, dar decența ei să atragă, machiajul sumar și natural, parfumul accesoriile, toată recuzita unei doamne stilate fusese răscolită pentru o înfățișare de succes.Când după întâlnirea aceea, continuând să păstreze legătura, discutaseră și își verificaseră impresiile reciproce, Dora fu surprinsă să constate că el nu văzuse nimic din tot ce pregătise ea pentru a fi văzut, ci niște lucruri care țineau de natura ei, de felul ei de a fi și nu ar fi putut fi artificial lucrate.
　　- Am văzut la tine patru mari calități, spusese el, care împreună alcătuiesc o eleganță care tine mai degrabă de atitudine și nu te trend. Vocea, mersul, mâinile și gesturile. Când te-am văzut venind spre mine, am avut senzația că plutești, sau că ești pe un podium, prezentând o creație de mii de euro, deși purtai doar niște jeanși. Inflexiunile vocii le știam de la telefon ca fiind plăcute, dar când am vorbit am avut sentimentul că ești un ceai cald care-și răspândește căldura și aroma în toate ungherele minții mele. Mâinile tale sunt mici și catifelate, iar gesturile tale au o senzualitate aparte, atât de intensă, că, bărbat fiind, râse el, mi-am surprins mintea rătăcind și întrebându-mă cum ar fi dacă mâinile alea m-ar mângâia pe mine.
　　
　　
　　                       *****
　　
　　Dora închise cutia cu crema din care tocmai își aplicase un strat, în vreme ce mintea îi colinda nestingherită în porțiuni de trecut ce avuseseră o semnificație pentru maturizarea ei interioară și care îi rămâseseră neatinse în amintire, ca niște basoreliefuri.
　　 Se uită la ceas ! Era deja 8.30. Planul ei pentru ziua respectivă era să meargă până în oraș, aflat la 20-25 de km de sat. Avea un termen limită de predat pentru traducerile pe care le avea de realizat pentru o editură cu care colabora. Avea nevoie de conexiune de net ca să poată expedia mailul cu materialele lucrate, și apoi voia să facă niște cumpărături. Mama Rada fusese foarte drăguță cu ea, și cu ochiul ei de gospodină autentică sesizase că abilitățile ei se opreau la ușa bucătăriei, că apa fiartă îi ieșea cel mai bine, așa că gătise dumneaei mult și bine niște chestii de-a dreptul delicioase, pe care la un moment dat fusese tentată să le refuze ca să nu se transforme din prima săptămână într-un dovleac bun de dat de-a dura.
　　Se îmbrăcă cu o pereche de jeansi negri și un tricou roșu. Își luă jacheta, puse laptopul în geantă, lângă care adăugă portofelul cu banii și actele și ieși pe ușă, îndreptându-se spre bucătăria de unde veneau deja niște arome ispititoare. Când intră mama Rada trebăluia în jurul aragazului pe care sfârâia o tigaie.
　　- Bună dimineața, mamă Rada, spuse Dora zâmbind.
　　- Bună dimineața, domnișoară, am făcut cafeaua, și deși ai spus că nu mânânci dimineața, m-am gândit că două ouă jumări gustoase și o felie de pâine cu unt nu se cheamă tocmai mic dejun, ci un mod sănătos de a începe ziua, pe care ai putea să-l încerci măcar pe aceste meleaguri.
　　Dora zâmbi din nou și mulțumi frumos, dar decise să rămână la doar la ceașca de cafea în care adăugă și un pliculeț de cappuccino, pentru că gustul de cafea i se părea prea aspru și intens.
　　- Mamă Rada, azi vreau să mă duc până în oraș, am ceva treabă legat de munca mea, și aș vrea să fac niște cumpărături. Ai putea să-mi dai și dumneata o listă cu cele necesare, mai ales că ai ales să gătești și pentru mine.
　　- Mulțumesc, domnișoară, dar cum să cari tu cumpărăturile în sacoșe atâta drum. Eu, de regulă, merg cu o vecină cu mașina lor la sfârșit de săptămână la un supermarket din oraș. Ai putea să mergi și tu tot atunci cu noi, mai sunt doar două zile, ca să nu te duci cu microbuzul.
　　- Mulțumesc și eu , dar treburile mele trebuie rezolvate astăzi, am un termen limită pe care trebuie să îl respect, altfel, colaborarea mea cu editura se încheie, conform contractului.
　　- Înțeleg. Ce faci tu, de fapt, întrebă femeia?