Chiar în clipa aceea lui Alexandru îi sună telefonul și răspunse în timp ce Dora se urcă în mașină. Convorbirea nu dură mult și când urcă și el la volan Alexandru spuse :
- Îmi cer scuze, spuse el, un văr de-al meu se recăsătorește, a vrut să-mi dea vestea cea bună. Ce să zic, mă bucur pentru el.
- Da, să fie într-un ceas bun, zise Dora zâmbind. Niciunul nu mai adăugă nimic și subiectul se închise, deși Dora se întreba care era perspectiva lui Alexandru despre intenția vărului său. Nu știa nimic despre el, despre statutul lui, dar, dacă mama Rada menționase o prietenă, probabil nu era sau nu mai era căsătorit. Înclina să creadă că, dacă trecuse prin experiența unui divorț, repetarea unei experiențe similare nu ar fi fost o opțiune pe care să și-o dorească, deși sesizase că după o perioadă de câțiva ani de așa-zisă vindecare, bărbații se săturau de singurătate, de mâncare rece, de cămăși cu gulerul șifonat și îndrăzneau să spere din nou, dacă nu suferiseră traume majore, care să-i lecuiască pe vecie de o altă consoartă.
Și Alexandru și-ar fi dorit părerea ei în această chestiune și poate de aceea menționase subiectul conversației telefonice. Dar cum, revenind alături de ea, Dora nu se repezise să disece informația furnizată de el, simți că nu este un subiect confortabil pentru ea și nu insistă. Poate că acesta era trecutul ei dureros. Poate își dorise să se căsătorească cu cineva și acest lucru nu se întâmplase, sau poate fusese părăsită înainte de a se întâmpla asta și încă mai suferea. Era un scenariu neverosimil, conchise el. Dora nu era genul de femeie care să fie părăsită de bărbați. Orice bărbat ar fi fost un norocos dacă...Stop Alexandru, mai ai încă timp să dai înapoi, pe un drum pe care nu te-ai avântat prea departe, înainte să ajungi într-o fundătură și să nu mai poți întoarce. O privi. Se uita pe geam adâncită în tăcere. Părea, ce spunea, era, frumoasă și mirosea a flori de primăvară și era atât de aproape de el. Prea aproape ! Păcătos de aproape, gândi el. Începea să îi pară rău că nu mai era așezată pe bancheta din spate, ca atunci când o luase de la magazin. Și ce era mai rău era că ea nu părea să aibă habar de ce se petrecea cu el. La ce ar fi ajutat ca o femeie să observe că lângă ea un bărbat de 50 de ani trece prin niște stări asemănătoare cu ale unui adolescent în zorii primii iubiri.
Se apropiau de intrarea în oraș și încă nu știa nimic depre ce însemna escapada în oraș a Dorei. Poate urma să se vadă cu cineva, poate avea niște treburi personale de rezolvat, trebuia să îi respecte dreptul la intimitate, nu avea cum să se amestece în viața ei. Și apoi dacă-și amintea bine, nici el nu-i spusese nimic despre el, cine era, cu ce se ocupa, ce-nsemna viața lui, cum să îi pretindă ei atunci să vorbească despre ea. Dar el era gata să-i spună totul, simțea că în fața ei putea să-și dezgolească cele mai acoperite unghere ale sufletului său, fără să îi fie teamă că va fi judecat. Avea un ceva al ei care îl făcea să creadă că dispunea de înțelegere și acceptare matură a vieții, cu toate misterele ei. Dar ea nu întreba nimic, nu cerea nimic, nu o interesa nimic.
- Dora, sparse el tăcerea, te-ai gândit cum o să facem, ajungem în curând în oraș, trebuie să te las undeva anume ?
- Alexandru, spuse Dora, eu am de transmis un email la editura cu care colaborez, traducerea unei cărți ce urmează să fie publicată. Am un termen limită. Am nevoie doar de un spațiu unde stick-ul meu de net mobil se poate conecta ca să pot transmite materialele. Eu nu cunosc orașul, așa că dacă știi o cafenea sau o ceainărie liniștită ar fi ideal, și pentru că nu sunt agent sub acoperire și nu urmează să mă întâlnesc cu omul meu de legătură, dacă nu ai altceva de făcut, mult mai interesant, poți rămâne cu mine, ca invitat al meu la o cafea, o încercare infimă de a mă revanșa față de tine pentru că ai vrut să mă ajuți.
Cred că știu locul perfect pentru asta și au și conexiune Wi- Fi pentru internet în cazul în care stick-ul tău îți face vreo surpriză. Și am și eu unul de rezervă pe aici pe undeva sau îți pot face hot-spot de pe telefonul meu. Cafeneaua este în centru, ajunge în câteva minute, si apoi ?
- Să le luăm pe rând, spuse Dora zâmbind.
Într-adevăr ajunseră la cafenea în câteva minute. Intrară, se așezară la o masă într-un colț mai îndepărtat al cafenelei pentru ca trecerea celorlalți clienți să nu-i distragă Dorei atenția de la ce avea de făcut. Își scoase laptopul, se conectă la internet și compuse mailul către editură, la care atașă documentul deja existent. În tot acest timp Alexandru își verifică și el mailul și scrise niște mesaje. În scurt timp opătărița le aduse ceea ce comandaseră, un frappe pentru ea și o cafea tare pentru el. Când confirmarea de primire a mailului sosi din partea editurii, Dora închise laptopul nu înainte de a verifica încă o dată termenul limită pentru celălalt material. Mai avea 2 săptămâni, dar deja lucrase mai mult de jumătate din el.
Când își ridică privirea observă că Alexandru se uita la ea cu atenție. Zâmbi și ăl privi întrebătoare.
- Păreai concentrată, încercam să mi te închipui lucrând traducerile. Bănuiesc că îți place ce faci.
- Dacă mi-ai fi pus întrebarea asta acum câțiva ani ți-aș fi răspuns că urăsc traducerile, dar acum însă, e altceva, într-adevăr total diferit, începe să-mi placă, spuse ea sorbin din frappe.
- Tu ? Nu mi-ai spus încă cum de ai reușit să te strecori în mijlocul săptâmânii, când toată lumea este în plină activitate, cum de poți avea un program atât de relaxat pe care să ți-l petreci făcând pe bunul samaritean cu turiștii ca mine.
- Da, într-adevăr, nu ți-am spus pentru că nu ai întrebat ,i m-am gândit că poate nu te interesează să știi ceva despre mine, spuse el, verificând cumva gradul de interes al Dorei față de el. Dora nu se lăsă însă prinsă în capcană, sau poate nici nu sesiză că ar fi fost o capcană.
-Eu nu aș pune lucrurile în lumina asta, zise ea. Fiecare ne ghidăm în viață după niște principii de abordare a oamenilor cu care interacționăm. Conform principiilor mele nu cer niciodată nimic înainte să ofer ceva. Nu-ți oferisem nicio informație despre mine și profesia mea și atunci ar fi fost nedrept să-ți cer ceva ce eu însămi nu oferisem.
Alexandru o privi înmărmurit. Pentru a doua oară dovedea că avea un mod de a privi lucrurile la care el nu se gândise niciodată. Cele spuse de ea aveau sens, chiar la modul general nu doar la ei doi. Când un om îți spune niște lucruri despre el înainte să-ți pună întrebări, simți că ai mai multă încredere, că te poți deschide către omul acela, oferindu-i la rândul tău cel puțin cât ți-a oferit el, fără să-ți ceară. Doar că tu ca strategie plusezi, oferind cele cerute plus încă ceva, crescând miza, ca la un joc de poker, din dorința de a afla mai multe. Ea păru să îi ghicească gândurile căci adăugă :
- Asta nu trebuie să îl oblige pe celălalt să spună mai mult decât simte că poate spune, fără să riște nimic. E bine să știi să spui nu lucrurilor care te deranjează.
- Ce vrea să însemne asta, făcu el descumpănit.
- Înseamnă că dacă tu nu vrei să-mi spui ceva despre tine, nimic nu te poate obliga să o faci. Tu decizi cât și ce destăinui unui om care nu îți este foarte apropiat.
-Da, ai dreptate. Programul meu este destul de flexibil. Numele mi-l știi. Am 49 de ani și sunt, mă rog, am fost medic veterinar. Am profesat în capitală destul de mulți ani, de vreo 4 m-am întors pe aceste meleaguri. Inițial am zis că doar pentru un scurt timp, o escală între trecut și viitor. Mă sufocam, mi se părea că ajunsesem la un capăt de drum. Apoi am rămas. Am cumpărat o fermă de animale pe care încerc să o extind și să o fac profitabilă. O adevărată provocare în aceste vremuri. De ce mă privești așa ?
- Nu știu, ai un aer mai degrabă ingineresc, nu te-aș fi asociat niciodată cu ceea ce spui că ești.
-Dora, fermierii nu mai sunt ca odinioară încălțați cu cizme de cauciuc, mirosind a motorină amestecată cu sudoare și plimbându-se cu tractorul prin sat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu