Și atunci ea știa că odată intrată în viața unui om putea rămâne acolo mult mai mult timp decât sălășluise Iubirea, poate chiar pentru tot restul vieții. Într-un cuvânt spre deosebire de sora ei, ea, Ura era o femeie statornică.
Despre cealaltă soră a lor nu se puteau spune prea multe lucruri pentru că nimeni nu știa cu adevărat ceva despre ea. Părea că trece neobservată, neavând nici frumusețea și gingășia Iubirii, dar nici fața încrâncenată a Urii. Era cenușie la chip și pământie la suflet, mirosea a praf rămas din parfumul Iubirii și a moină din fosta iarna a Urii.Vocea ei era molcomă și plină de răbdare, căci nu înțelegea de ce să te grăbești să iubești pentru ca mai apoi să alergi cu disperare în brațele Urii.
Unora li se părea că este sora mijlocie aflată în dreapta Iubirii și în stânga Urii, ea însă credea că, de fapt ,era cea mai matură dintre ele, și că ea ar fi trebuit să intre cel dintâi în viețile oamenilor, ajutându-i să înțeleagă cum să construiască o relație durabilă cu Iubirea și cum să se ferească de Ură, sora pe care ea o credea cea mai periculoasă. Văzuse destui oameni atinși de Ură și știa că aceia nu se vor mai vindeca niciodată și nu vor mai dori să se întâlnească din nou cu Iubirea.
Oamenii naivi o considerau inofensivă și se lăsau cuceriți de ea, Indiferența, ușor, în vreme ce aceia care aveau suflete pătimașe o considerau banală și neinteresantă, și o evitau.Nu se supăra niciodată pe atitudinea oamenilor dar în sinea ei ducea o luptă imensă să îi înțeleagă, dorindu-și să îi ajute pe cei care mai puteau fi salvați după ce fugeau, răpuși de Iubire că să nu se însoțească cu Ura.
Ei îi plăceau cel mai mult oamenii pe care reușea să îi întâlnească ea cea dintâi. Erau ca și copii ei, și de avea șansa să îi țină cât mai mult în preajma ei îi ocrotea de mari dureri, deși pentru restul semenilor lor, astfel de oameni păreau anoști și plictisitori, ca și cum nu ar fi trăit nimic dacă nu au gustat din extazul Iubirii și nu s-au răcorit în iarna purificatoare a Urii. Dar suferința? Nimeni nu lua în calcul că Iubirea și Ura ostenesc sufletul oamenilor, că doare să iubești și chinuie să urăști, că Iubirea pârjolește și Ura sfredelește.
Să fie ea Indiferența cea care să ne dea o stare de aparentă liniște? Să simți tu oare atunci când te împrietenești cu Indiferența că ți-ai muiat trupul în odihnă și sufletul în pace? Și atunci de ce te simți înfrigurat ca și cum ai fi murit? Oare pentru că pacea, liniștea și odihna sunt cumva învelișuri de suflete moarte? Hmm...?!
Cele trei surori mai umblă încă de mână prin această lume și fiecare dintre noi ne lăsăm ademeniți de una dintre ele pe care o considerăm cea mai potrivită nouă. Unii avem (ne)șansa să le întâlnim pe toate trei într-o existență, alții doar pe câte una. Indiferent de situație, cele 3 surori ne vor ajuta să înțelegem că nu putem trăi goi de sentimente și uneori nu depinde numai de noi în ce companie alegem să fim. Resorturile noastre sufletești acționează cu mult înaintea rațiunii noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu