Si daca maine nu ar exista ?

　　Ne irosim ani la rând aspirând la concepte filosofice nematerializate vreodată în sferele normalității de zi cu zi, cum ar fi sufletul-pereche și iubirea eternă, ne amăgim cu iluzia fericirii absolute pe care ar fi nedrept să nu o atingem și noi vreodată, asa cum au simțit-o și alții înaintea noastră. Ce noi suntem mai prejos?
　　În goana noastră nebună și de neînțeles ignorăm oamenii și lucrurile reale de lângă noi, dar pe care fie suntem prea orbi să le vedem, fie nu vrem sa coborâm din orizonturile înalte în care plutim. Și astfel trece viata pe lângă noi, știți, viața asta despre care se spune că este unică și ca ar trebui să o trăim din plin, ca să putem face saltul final către dincolo multumiți de noi înșine. Sunt atâtea lucruri frumoase care scapă vederii și înțelegerii noastre, pretutindeni în jur: într-un peisaj, într-o melodie, într-un zâmbet de copil, într-o oră de joacă, într-o carte, într-o îmbrățișare fugară, într-o vorbă blajină sau chiar într-o clipă de reverie. Și paradoxal este că nu părem să regretăm că a mai trecut o zi din viața în care "nu am văzut" sau "simțit" ci tânjim după acele lucruri materiale pe care nu am reușit să le obținem astăzi, dar devin țelul de maine.
　　Și dacă mâine nu ar exista? Dacă ar trebui să ne mulțumim cu azi ca să învățăm să prețuim ceea ce contează cu adevarat, și abia ca răsplată pentru sârguința noastră am primi un mâine cu adevărat valoros?
　

Sursa foto -Internet