M-am ridicat în picioare frecându-mi umerii ca să îmi pun sângele în mișcare, am făcut câțiva pași de înviorare și am privit pe geam, ca să pot să înțeleg și eu cu adevărat cum se luminează de ziuă. Soarele se lăfăia sus pe cerul albastru, iar razele lui păreau să mă bată pe umeri încurajator, să ies din casă în căutarea a ceea ce noua zi avea să-mi ceară să găsesc până la capătul ei, când urma să mă aștepte cu noaptea de braț să-i predau legate în mănunchiuri gingașe toate buchetele de fapte bune cu care cei din jurul meu se milostiviseră de mine.
Mi-am îmbrăcat hainele simple, decolorate de așteptare în răspântii incerte, mirosind a răbdare pusă la încercare, uzate pe ici pe colo prin locurile care se atinseseră de indiferența trecătorilor, și chiar pătate cu refuzul unora de a dărui ceea ce eu le ceream cu încăpățânare, o faptă bună.
Intrasem de curând în tagma cerșetorilor de fapte bune. Acceptasem fără să simt că ar fi degradant să întind mâna în fața semenilor mei, cerșind cu formula "Fie-vă milă și dați-mi și mie o faptă bună". La început, oamenii mă priveau ca pe o nebună, ca pe cineva ce nu trebuie luat în seamă. Fusesem uneori gonită cu apelativul cu care erau goniți cerșetorii tradiționali: "La muncă nu la întins mâna!" Fără să mă descurajez am rămas neclintită în locul meu, cu mâna întinsă repetând:"Dăruiți-mi și mie o faptă bună" Treptat, oamenii au început să înțeleagă ce vreau și din ce în ce mai mulți au început să dăruiască.
Nedumerirea lor era legată de cum pot ei să-mi dea mie o faptă bună. Un bănuț îl cauți prin buzunare, în portofel, pe fundul genții, dar o faptă bună?, întrebau ei preocupați și confuzi..
- O faptă bună o căutați în inima voastră, le răspundeam eu. Dacă ați făcut vreodată vreo faptă bună ea se află acolo, sub forma mulțumirii sufletești pe care ați simțit-o atunci când gestul vostru minor, omenesc, a adus bucurie în viața celor sau celui pentru care voi ați făcut ceva.
Și atunci oamenii căutau binevoitori în inimile și mințile lor, încercând să-și amintească vreo faptă bună ce merita să-mi fie dăruită mie. Când o găseau o așezau fără păreri de rău în palma mea rămasă întinsă în așteptarea ei. Unii păreau rușinați gata să-mi împingă mâna pentru că nu găseau nimic să-mi așeze în palmă, și vedeam cum dincolo de răceala lor simulată, simțeau părerea de rău că nu au ce să dăruiască. Pe aceștia îi priveam cu încredere, le strângeam mâinile goale și îi încurajam spunându-le ca voi fi acolo și în zilele următoare, ca faptele bune se pot face în orice moment, important e sa îți dorești să faci un gest frumos fără să aștepți din partea semenilor tăi recunoștință vorbită, stereotipă, ci poate doar lumina senină apărută spontan pe obrazul aspru încrâncenat, încercat de viață care se destinde îmbrățișat parcă de sentimentul ca altcuiva îi pasă de el, ca a primit ceva când poate nu primise nimic în toată existența lui chinuită.Și astfel, zi după zi eu ceream iar semenii mei dăruiau ce aveau ei mai scump...fapte bune.
Se făcea că eu...m-am trezit la timp cât să nu dau voie visului să-mi pătrundă definitiv în oase până la măduvă, ceea ce mi-ar fi paralizat voința de a mă întoarce în viața reală, unde nu există încă "cerșetori de fapte bune".
Sursa foto -Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu