De soare galben și rotund,
Mi l-am promis în asfințit,
Și-am adormit cu el în gând.
Când m-am trezit urca pe cer
Să-i spună lunii o poveste,
Să nu îl creadă efemer,
Și de îl vrea să-i dea de veste.
Dar ea fugea din calea lui,
Era-n destinul ei să fugă,
Să nu-i zâmbească soarelui,
Nicicând în veci să îl atingă.
Să îl dorească ca pe un vis,
De lună nouă ascuțită,
Pe discul lui de foc nestins,
Să crească mare rotunjită.
Se căutau neîncetat,
Pe cer de mii de ani etern,
Nicicând ei nu s-ar fi uitat,
Și își trăiau povestea demn.
Când m-a văzut el mi-a zâmbit,
Și m-a întrebat de luna lui,
Și-n raza lui eu am simțit
Ce dragă îi este soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu