Suntem unici, nu perfecti !

　　　Călătoresc. Nu foarte departe, doar căt să-mi dea sentimentul că am părăsit un loc pentru un altul, ca o evadare scurtă dar necesară. Trecem prin dreptul unei păduri pe care am mai vazut-o de nenumărate ori in diferite anotimpuri la diferite momente ale zilei. Privesc copacii de pe marginea șoselei, primii străjeri ai pădurii. Mi se par atât de diferiți, asemeni oamenilor. Unii au crescut aplecați spre dreapta, alții spre stânga, unii au tulpina dreaptă, alții înconvoiată, unii sunt înalți alții sunt pitici.Am sentimentul că nu mai vorbesc despre pădure decât ca simbol al diferențelor dintre noi, oamenii care ne fac unici și care ne atrag unii spre alții, parcă pentru a ne completa reciproc, de a lua de la tine seamănul meu ceea ce tu ai cu prisosință și care mie îmi lipsește, dăruindu-ți în schimb altceva de care ai neapărată nevoie.
　　　Dacă aș ști să ascult sufletul pădurii, aș înțelege poate mai bine cât de mult ne apropiem de ei, de copaci. Un copac falnic și impunător va privi întotdeauna cu superioritate pe unul cu care soarta a fost mai nemiloasă, și acest lucru se intâmplă și în cazul oamenilor. Dar poate că spre deosebire de copaci, noi, fiinte raționale, am putea invăța toleranța, acceptarea și respectul pentru individualitatea fiecăruia dintre noi.
    Pământul ăsta e încă suficient de mare, deocamdată este loc pentru toată lumea, atât pentru cei perfecți cât și pentru cei care nu și-au dorit acest lucru, și nu aceasta este misiunea lor, să atingă perfecțiunea. Poate că dimpotrivă rolul lor este să îi ajute pe ceilalți să accepte intr-un final că nu toți suntem croiți după chipul și asemănarea idealului uman.