Partea a III-a
Eul-suflet plecă cel din urmă cu o strângere de inimă, privind în urma celorlalți doi.
De câteva ori a avut pornirea să strige, să îi aducă înapoi sau măcar să îi însoțeasca pe fiecare în parte o porțiune de drum, până ar fi șiut că lucrurile erau bune și nu ar fi întâmpinat greutăți. Merse destul de repede cu gândurile îndreptate spre ceilalți doi, încurajându-i prin puterea cu care era înzestrat. Ajunse mai întâi într-un sat sărac, dar frumos prin simplitatea lui. Văzu oameni de toate vârstele, văzu strădania de zi cu zi a acestora și dincolo de oboseala și suferința lor, determinată de grijile și neajunsurile care îi împovărau, văzu mulțumirea și satisfacția din inimile lor, că ziua nu trecuse inutil peste ei. Le ascultă rugăciunile prin care îi mulțumeau bunului Dumnezeu pentru că mai apucaseră să se bucure de încă o zi pe acest pământ, că erau sănătoși și că nu rămăseseră flămânzi și însetați, rugându-se pentru iertarea păcatelor lor și cerând binecuvântarea divinitătii.
Se apropie de o casă de unde se auzeau glasuri de copii jucându-se și voci de oameni maturi dojenindu-i cu o severitate în spatele căreia se ascundea dragostea protectoare a părinților. Intră nestingherit în curte și îi observă, le ascultă frământările. Văzu că era o familie săracă cu copii mulți și cu toate acestea când un biet drumeț se opri în poartă și ceru un codru de pâine, aceștia îl poftiră înăuntru să mănânce alături de ei, din puținul pe care îl aveau pentru masa de seară. Eul-suflet se așeză lângă ei și dărui și lor puțin din liniștea și bunătatea de care aveau nevoie și văzu cum fețele oamenilor se destind și încep să zâmbească, să se liniștească să se bucure de momentele petrecute alături de familie, după o zi grea de muncă. Dacă ai fi bătut la poarta lor a doua zi dimineață ți-ar fi răspuns niște oameni cu chipuri frumoase și zămbitoare și ți-ar fi spus că în seara precedentă au trăit un fenomen ciudat și inexplicabil, Că au primit în casă un drumeț și că fapta lor bună le-a dat o stare de mulțumire sufletească, că s-au simțit bucuroși, că au putut ajuta și dărui din puținul lor unui om mai nevoiaș și neajutorat decăt ei.
Eul-suflet își continuă călătoria și ajunse la o prăpastie pe care nu îi fu greu să o treacă. Se gândi însă că o ființă umană nu ar fi putut trece mai departe, și asta însemna că expansiunea oamenilor era limitată la doar până acolo. Dacă celelalte 2 euri l-ar fi însoțit în această călătorie atunci eul-minte ar fi venit cu ideea unei căi de acces dincolo, iar eul-trup și-ar fi folosit forța fizica și îndemănarea să o construiască, dăruind astfel și celorlalți posibilitatea să călătorească. Îndurerat de limitarea umană, eul-suflet plecă mai departe și admiră toate frumusețile pe lângă care trecea, minunându-se că pământul și natura sunt atât de generoase cu toate ființele vii, dar mai ales cu oamenii cărora le dăruiesc atât de multe. Pe măsură ce înainta deveni tot mai convins că acesta este drumul pe care va trebui să se întoarcă împreună cu celelalte euri. Simți frumosul din jurul lui, se bucură de liniște și bunătate pe oriunde trecea si dărui și el la rândul său armonie și echilibru.
Apoi ajunse la o apă. Îi simțea răcoarea și se simțea tentat să intre în ea, îl atrăgea peisajul mirific de dincolo și promisiunea unor clipe netrăite încă până atunci. Simțea o chemare profundă către dincolo ca și cum acolo ar fi fost locul lui, din care venise dincoace pentru un timp, dar că in cele din urmă intoarcerea se va produce.
Știa însă,că dacă ar fi trecut atunci nu ar mai fi putut să se întoarcă alături de eul-trup, eul-minte și ființa din care făcea parte și-ar fi încheiat existența ei terestră.
Mai privi o dată dincolo de apă ca o confirmare că într-o altă zi o va traversa și decise că este momentul să se intoarcă. Spera numai să nu rămână cu regretul unei întoarceri nemeritate într-o lume pe care să nu și-o mai doreasca. Ar fi însemnat să devină un suflet schingiuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu