Știa că se aventurase mult prea aproape de civilizația umană și că era periculos să fie agățată în năvoadele pescarilor iesiți în larg, ceea ce ar fi putut să însemne moartea ei. Oare de câte ori fusese certată de celelalte sirene și avertizată că trebuie să se țină departe de muritori, descriși ca niște monștri tereștri, lipsiți de milă, care le fac rău.
Și totuși ei nu i se întâmplase nimic rău, ceea ce însemna că oamenii nu erau deloc așa cum i se povestise ei, sau cel puțin el nu era așa. Grig era un bărbat minunat, parcă așa spusese el că se numesc ființele asemenea lui, și dacă ar fi ptut să le vorbească celorlalte despre el, să îl ducă în adâncuri, ele și-ar fi schimbat complet părerea despre oameni..
Începuse să bată vântul și valurile deveneau din ce în ce mai mari. Se uita furioasă în larg. Mirosea a alge și a sare iar apa se înnegrise. Presimțea o furtună. Dacă avea să fie furtună, ea se putea întoarce în adâncuri fără să îl mai aștepte, căci Grig nu ar mai fi ieșit în larg. Ii era dor de el, simțea o dorință ascunsă în interiorul trupului ei de a-l îmbrătișa, de a se cuibări în brațele lui, cuminte și bună, de a-i săruta umerii, coborând incet pe șira spinării, de a inspira cu nesaț mirosul cărnii lui care o însoțea în nări ore în șir, și îi readucea in memorie iar si iar nopțile fierbinți în care se lăsa iubită cu patimă și pasiune până în zori, cand se despărțeau, el întorcându-se la casa de pe plajă, iar ea strecurăndu-se pe furiș înapoi în sat ca să nu fie simțita. Nu știa nimeni de iubitul ei secret, deși probabil ceva în comportamentul și stările ei dăduseră ceva de bănuit, pentru că simțea că o priviseră cu neîncredere, că știau că ascunde ceva.
* * *
Grig încercă să mănânce un pic dar i se părea că mâncarea era fadă și dificil de înghițit. Impinse farfuria nervos și ieși în fața casei și se întinse în hamac. Inspiră cu lăcomie aerul sărat si răcoros, impunându-și să se linistească ca să-și poată ordona găndurile. Dar în fiece gând de orice natură Ena era prezentă, imaginea ei fiind atăt de puternică de parcă ar fi ținut-o în brațe chiar în clipa aceea. Uneori se întreba dacă nu cumva înnebunise din cauza singurătății de aici și dacă ea chiar exista și o întălnise cu adevarat. Poate totul era un vis, asemeni legendelor în care sirenele îi ademeneau pe pescari în larg, sucindu-le mintile sau chiar mai rău înecându-i dupa ce se săturau să fie iubite de ei. Era oare nebun? Oare noptile acelea minunate în care se întâlneau în larg să fi fost de fapt o plăsmuire a minții lui în spațiul oniric în timp ce se odihnea liniștit in pat?
Și totuși, iși amintea perfect totul din clipa în care se urca în barcă, iar de multe ori ca să spulbere îndoiala lăsase semne ca să verifice dacă a mișcat barca din loc pe timpul noptii. Se pare că da, pleca și apoi peștele din năvod nu i-l aducea nimeni.
Se scutură înfrigurat. O să fie furtună, gândi el, ceea ce oferea o justificare deciziei lui de a nu o vedea în seara aceea. Și atunci de ce simțea că absența ei îl nelinișteste. Se gândi că poate ea îl așteapta ca de fiecare dată in locul știut. Iși aminti tristețea din ochii ei când se mai întamplase să întârzie sau să îi spună că nu se pot întâlni într-o anumită seară.
Un fulger brăzdă cerul deasupra mării aproape de linia orizontului, urmat în scurt timp de un tunet puternic. Spera ca ea să fi vazut semnele și să fi rămas în adâncuri. Iși înăbuși un căscat, se ridică din hamac și intră înăuntru bucuros că se simțea obosit ca să poată adormi fără prea multe frământări.
-Noapte buna Ena, șopti el cu ochii ațintiti spre valurile ce se loveau înspumate de stânci în capătul plajei, închizănd ușa și stingând lumina.
Poveste inclusă în volumul Zbor în suflet apărut la Editura Libris, Brașov, 2017
http://www.libris.ro/AfiseazaProdus.jsp?pr_id=1164667
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu